Mățăraia citadină

Dacă te preumbli prin Suceava (dar nu numai, ci prin oricare târg… în curs de dezvoltare) și de ridici nasul și ochii din trotuar, înainte de a vedea clădirile, copacii (atâția câți sunt; din ce în ce mai rari, deși după socotelile făcute pe hârtii par a fi din ce în ce mai deși și mai pletoși) și, în fine, cerul, nu se poate să nu-i vezi mațele, mățăraia.

 

Despre acest aspect ne-a atras atenția recent, cu mai multe fotografii cum nu se poate mai sugestive, și un vecin de pe str. M. Viteazul. Toată căblăraia aninată din stâlp în stâlp, din par în par și din copac în copac este o dovadă clară a cât de mult (și prin câte fire, prin câte firme) comunicăm. Totodată – dincolo de câteva palide „inițiative” rămase la nivelul scărpinării în chică și al lui… „om face și-om drege” (citat aproximativ – n.n.) – ele sunt dovada și mai clară a neputinței gestionării unei situații care a crescut și s-a lungit sub ochii noștri, ai tuturor, precum un sălaș de tenii într-un organism din ce în ce mai bolnav. Pe alocuri, situația pare a se rezolva (doar temporar) ca de la sine, fiindcă tentacularele poveri dau să pice; și chiar pică. Doar atunci le vin stăpânii și le anină practic și savant, de stâlpi, pereți și crengi, de orice le poate susține. În împletituri aproape artistic alcătuite și care vor deveni, din aceste zile, încă mai artistice. Fiindcă de ce să se prindă brumele, pe ce să înflorească strălucitoare chiciura, unde să crească țurțurii? Și pe ce să se odihnească în zbor turturelele?! Pe mățăraia citadină, pecete apăsată a progresului, a comunicării locale și globale și, peste toate, a neputinței și dezinteresului. Dacă te preumbli prin târg ridicând nasul și ochii din trotuar, înainte de a vedea clădirile, copacii, cerul etc. – și mai ești și cârcotaș pe deasupra! – îi vezi târgului mațele. Dar pare așa de încurcată chestiunea asta, încât îți zici că n-ai ce-i face; mai bine te târâi cu nasul plecat, până ce toată șerpăria asta o să te sufoce, ca într-un film FR (nu SF, ci FR – adică foarte real).