Cazul Geoană și politica de suma nulă

Nemulțumirea față de politicile publice atinge în prag de iarnă cote atât de joase că te și miri cum de nu se prăbușește Executivul. Adevărul e că, după revoluție, reușitele au fost obținute cu mari dificultăți și sacrificii, mai ales la presiunea organismelor europene și internaționale.

 

După 2008, mai ales, politica s-a împărțit în două, una pentru bazinele noastre electorale puse să se încaiere cu ale lor și alta, pe din dosul scenei, în care cei tari își dau mâna cu instituțiile statului să-i scoată din cursă pe rivali și pe inamici. Adunând cele două părți, mereu ne dă sumă nulă, iar lumea a început să-și piardă răbdarea. Două Românii, două politici Prima este practicată cu aplomb de Emil Boc, Sulfina Barbu, Elena Udrea etc. și sună așa: de la anul, dacă vom avea creștere economică, vom mări salariile și pensiile. Dacă de mărit nu e cu ce, creșterea economică rămâne pentru portocalii o himeră de 0,3%, adică acum o vezi și mâine nu e. Firește era să apară întâi minunea și apoi să se laude. Dar cum minunile sunt tot mai rare, au ieșit din vreme să ne vândă iluzii bune de îngrășat urnele la anul. Închipuindu-și că vom sări în sus de bucurie la auzul verbului „a mări”, se fac a uita că de peste un an salariații așteaptă renunțarea la tăierile de 25% și recuperarea sumelor obținute în instanțe. Apoi, dacă vom accesa fonduri europene de 3% din PIB, cică vom avea un deficit sub 2% în 2012, ceea ce semănă ca două picături de apă cu: dacă vom avea bani, ne vom cumpăra… Nu doar cei trei umblă cu cioara vopsită, ci mai tot spectrul guvernamental, în frunte cu dl președinte, încât te întrebi oare ce părere vor fi având Domniile Lor despre facultățile mentale ale poporenilor sau despre competența și acuratețea propriilor decizii? Cazul Geoană Ca să ne facem o idee despre lipsa de perspectivă a acțiunilor politice actuale, cazul-școală e înlocuirea lui Mircea Geoană de la conducerea Senatului. Ca jurnalist fript de atâtea ori, nici nu m-am așteptat ca vreun împricinat să iasă în presă să spună adevărul. Pentru a ghici ce vrea Puterea, m-am obișnuit să surprind pe forumuri ordinul primit de postaci. Surpriza a fost pe măsura nimicniciei noastre: Geoană era susținut de toți cei ce-l spurcau până atunci, iar dușmanii înjurați de mamă erau Iliescu, Năstase și Ponta. Am înțeles: pe Geoană l-au lăsat genunchii, fiind sprijinit de Putere. Așadar ditai Președintele Senatului, al doilea bărbat de stat, împreună cu membrii celui mai important organ reprezentativ al Puterii și lideri de partide, în loc să n-aibă liniște și somn până la rezolvarea treburilor publice presante, avea ca principală, de nu cumva singura grijă, tocmai scorul în astfel de confruntări politicianiste de sumă nulă. Mai puțini cu 3 milioane? Or nesfârșitele bătălii cu miză îndoielnică au consecințe de-a dreptul catastrofice: în două decenii populația României a scăzut cu trei milioane, după cum o configurează recensământul, fără război nimicitor, fără ciumă și holeră, ci doar cu o clasă politică arogant-egoistă, neinteresată de binele comun. Excepțiile confirmă regula. Nu doar emigrarea e de vină, ci și subfinanțarea cronică din sănătate, bolnavii, pensionarii neavând cu ce-și achita rețetele medicale compensate în bătaie de joc cu 2-6%. Sărăcia aduce moartea nu doar în spitale, ci și pe șosele, la locul de muncă, acasă, prin mizerie, frig. Dacă în majoritatea țărilor europene media de vârstă crește sau se menține la cote rezonabile, în România scade. Simptomele decăderii Simptomatice sunt însă alterarea climatului democratic, tendința spre autoritarism și revenirea în forță a tehnicilor securistice de supraveghere, de obstrucționare a dreptului la cuvânt, cu răspândaci și dezinformatori. Cezarul nu are vești bune pentru sărăceni, iar asta se vede din grija bruscă față de biserica strămoșească, momită cu finanțări dubioase pentru locașuri de cult și cuvinte de laudă la adresa clerului, plătit din ban public. Știu că preoții noștri sunt cu capul pe umeri, dar ideea că cineva s-a gândit să manipuleze din amvon populația înspăimântă. Ce altceva să fi căutat președintele la microfon în fața sfântului Altar? Ce s-ar întâmpla în Franța dacă dl Sakozy ar face pe Marele Preot?