Din acest motiv, în noiembrie 2008 ne-am înscris în programul internațional “Eco-Școala” și urmărim prin acesta să dezvoltăm simțul practic al elevilor de a se gospodări, prin acțiuni de înfrumusețare a școlii, de ecologizare a localității Dumbrăveni și a pădurilor din împrejurimi, de organizare de expoziții cu mesaj ecologic etc. Printre activitățile elevilor școlii noastre se numără: curățarea spațiilor verzi, realizarea unor creații cu materiale din natură (crenguțe, frunze, castane etc.), sprijinirea unor copii cu situații materiale precare, crearea unor obiecte decorative pentru sărbătorile de iarnă din materiale reciclabile (ghirlande, coronițe, globuri etc.), relații de parteneriat cu alte școli și realizarea unor mărțișoare ecologice uriașe, plantarea de flori în curtea și în fața școlii, concurs de postere la nivel de școală și marcarea unor evenimente importante privind protecția mediului etc. În ziua de 10 noiembrie a.c., începând cu ora 14, școala noastră arborează „Steagul Verde” – simbol al educației pentru mediu – într-un cadru festiv, unde vor participa 50 de elevi, reprezentanți ai Primăriei Dumbrăveni, ai conducerii școlii, precum și alți invitați, reprezentanți ai unor instituții de profil din județ. Cu această ocazie, deschidem și un club atractiv pentru elevi, «Clubul Origami», unde peste 50 de elevi au început deja să confecționeze diverse produse și accesorii din hârtie prin tehnica plierii hârtiei (tehnica origami). Sloganul clubului este «Fii și tu un mic artist Origami!» Statutul de eco-școală, „Steagul Verde” și „Drapelul Verde” au fost înmânate școlii noastre într-un cadru festiv, la ediția a XIII-a a Seminarului Național „Parteneriat în educația pentru mediul înconjurător” desfășurat la Hotel World Trade Center din București, la data de 8 octombrie 2011. Cu această ocazie, eleva Galan Gabriela din clasa a VII-a C a primit Premiul de implicare excelentă în programul „Eco-Școala”, clasându-se pe primul loc din cei 10 elevi premiați la nivel național. (Prof. OVIDIU SPIRIDON, director; prof. ROMEO BOLOHAN, coordonator program „Eco-Școala”)
Școala noastră oferă un rol foarte important educației privind mediul înconjurător, deoarece tinerii petrec o mare parte din timp în școală, iar aici este locul unde se transmit cunoștințe și se formează deprinderi.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii