Destrămarea societății civile și agonia democrației

Nu poți rămâne indiferent la acuzele Opoziției apropo de tentativele partidelor din arcul guvernamental de a pregăti o megaînșelătorie electorală în 2012. Din păcate, puțini politicieni și jurnaliști mai încearcă să prevină asaltul asupra libertății de a alege în cunoștință de cauză, fie de o parte, fie de alta.

 

Ratarea principalului proiect al organizațiilor civice de a realiza o societate deschisă și prosperă, cu instituții funcționale și transparente, a avut drept consecință transformarea poporului român în simplă populație ușor de manipulat. Ca urmare, democrația și statul de drept nu mai constituie idealuri politice ca în anii ’90. Mișcările politice și libertățile Acum e toamna nu a Patriarhului (Márquez), și el un dictator mesianic, ci a „mișcărilor politice”, zic unii că ar fi de inspirație fascistoidă. Căci tot prin „mișcări populare” au debutat extremiștii, naziștii, social-democrații lui Hitler, Mussolini. Ce bine vor să aducă românilor Mișcarea Populară înregistrată de Ioana Băsescu, supranumită Albă ca Zăpada, sau Mișcarea pentru Republică, dacă principala țintă a inițiatorilor este perpetuarea PDL și a lui Traian Băsescu la putere? Cât despre manualul „de luptă”, bineînțeles, „antisistem”, al formațiunii „Noua Republică” (Mihai Neamțu), întâmplător ori nu, prin numele său amintește de Mein Kampf („lupta mea”, 1925-1926). La fel, Alianța Calea Dreaptă (Ciorbea – Mărieș), înființată de inși care năzuiesc spre Putere, se îngrămădește și ea la „friptură”, dar nu pe „calea dreaptă”, adică cinstită, cum se laudă, ci înșelând buna-credință a alegătorului român, mereu încrezător în vânzătorii de iluzii. Nu cumva se aliază întreg spectrul băsescian contra USL și a curentului restaurator al monarhiei devenit tot mai puternic? Alianța Civică, Doina Cornea… Sunt mândru că pot readuce în discuție anii ’90, când Alianța Civică, cu personalități puternice și influente ca Doina Cornea, Ana Blandiana, Petre Mihai Băcanu, Mihai Șora, Asociația Foștilor Deținuți Politici cu neînfricatul Ticu Dumitrescu, Solidaritatea Universitară cu Emil Constantinescu, Fundația Română pentru Democrație, Fundația Generația Europeană, Asociația pentru Educație, Asociația „15 noiembrie” din Brașov, Societatea „Timișoara”, Grupul pentru Dialog Social, Societatea Agora din Iași, Grupul Independent pentru Democrație, Asociația Prodemocrația… luptau din greu cu tare ale postcomunismului ca obstrucționarea adevărului și a libertăților, lipsa transparenței, manipularea. Reacția fesenistă de atunci și a presei aservite seamănă leit cu aceea de azi: oricine critica atunci puterea era dușman de țară și de neam, vindea mărețele ctitorii capitalului străin, era cumpărat cu dolarii lui Ion Rațiu. Azi s-au schimbat doar termenii, locul lui Rațiu fiind luat de moguli, Opoziția care militează pentru alternativa la guvernare, alegeri libere și corecte e bolșevică, iar poporenii care susțin USL sunt populiști, dobitoci, puturoși, Neica Nimeni, sărăntoci, stau la crâșmă, cu mâna întinsă după pomeni… Decăderea sentimentului civic Dacă atunci organizațiile civice au avut un rol cu adevărat capital în luminarea maselor, în susținerea tendințelor europene, progresiste ale partidelor, ceea ce a provocat prima schimbare de regim în 1996, azi ONG-urile nu mai au priză la mase, iar presa critică a fost aproape desființată prin măsuri de limitare a efectelor recesiunii, ca închiderea fabricilor de hârtie, distribuție anemică. Monopolul Rompres și Poșta Română, din curtea guvernului, a permis delapidarea banilor din vânzări și falimentarea multor ziare. Vocea Opoziției și a elitelor democratice se aude tot mai rar la radio-televiziunile plătite din banii contribuabililor, iar la cele comercial-private, în funcție de orientarea politică. Libertatea cuvântului s-a mutat pe bloguri și pe internet, atunci când vigilența hackerilor și a postacilor de serviciu nu spurcă orice tentativă de a gândi liber. Or adevărul e că participarea poporenilor la treburile publice a fost cu mult diminuată, iar echilibrul celor trei puteri în stat ne readuce în minte legislatura 2000-2004: Parlamentul era simplă mașină de vot a Executivului, Justiția nu scăpa de presiunile politice, iar Guvernul nu ieșea din cuvântul președintelui.