Manifestarea continuă tradiția simpozioanelor științifice din cadrul parteneriatului Augsburg – Suceava – Cernăuți, organizate succesiv, până de curând, la Augsburg, Rădăuți și Cernăuți. Conferința este închinată aniversării centenarului nașterii academicianului Radu Grigorovici, cel de numele și activitatea căruia se leagă o remarcabilă sursă a efervescenței științifice postrevoluționare din Bucovina istorică. Întreaga primă jumătate a zilei de joi este consacrată ilustrului om de știință de obârșie bucovineană, între numele celor care-i evocă personalitatea înscriindu-se cel al academicianului Dimitrie Vatamaniuc sau cel al dr. Ortfried Kotzian, directorul Casei Germanilor de Răsărit de la München. A doua jumătate a zilei de joi și întreaga zi de vineri vor dezbate subteme ale celei care definește manifestarea. Sus-țin comunicări oaspeți de la Augsburg și Cernăuți, din Republica Moldova, de la București, Iași și Oradea, de la universitatea, muzeul și Arhivele Statului sucevene, ca și cercetători de la institutul rădăuțean organizator. Completează profilul științific al conferinței lansarea de cărți, semnalele editoriale și vernisarea expozițiilor „Mărturii documentare privind stabilimentele balneoclimaterice ale Bucovinei” și „Dezvoltarea edilitară în Bucovina la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”, ambele organizate de Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale.
Institutul „Bucovina” din Rădăuți al Academiei Române, căruia i se alătură Serviciul Județean Suceava al Arhivelor Naționale și Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, organizează joi și vineri, la Hotelul „Gerald’s” din Rădăuți, conferința științifică internațională „Bucovina și bucovinenii în secolul al XIX-lea. Tradiționalism și modernitate”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii