Un punct de vedere

Șapte ani de-acasă…

Cred că mulți nu-i mai au, prea mulți… Cerem mult și oferim puțin. Îmi aduc aminte, cu ani în urmă, deșărtam în ograda școlii 4–5 remorci de lemn rotund, lemn pe care îl obțineam prin munca școlerilor la curățat cepurile din pădure, și, în 2-3 săptămâni, în zilele de practică, cu cei de clasele a IX-a și a X-a, pe “ateliere”, cu 10 joagăre “lustruite” și ascuțite, se tăia lemnul de foc pentru o iarnă întreagă.
 

Urmau întrecerile la fotbal. Concurența și participarea erau mari. Nu duc dorul vremurilor apuse, dar educația prin și pentru muncă spune ceva sau spunea cât de cât. Variantele europene nu cred că ni se potrivesc în totalitate. Noi suntem noi. Avem ceva aparte. Copiii sunt cum sunt. Au simțul lor. Părinții, cel puțin azi, exagerează prin pretenții. Dau puțin și cer mult. Mulți dintre ei au luat calea străinătății din pricini lesne de înțeles: un loc de muncă și o sursă de câștig. Cu toate acestea, observăm cu toții că foarte puțini absolvenți de universitate îndrăznesc să îmbrățișeze meseria de dascăl. Oare de ce? Cândva, dascălul și preotul erau în fruntea satului, erau respectați și susținuți. În jurul Bisericii au apărut primele școli. Ca să vă dau un exemplu, prin anii 1851-1852, la Șipotele Sucevei, se naște o școală parohială, datorită eforturilor depuse de Iraclie Porumbescu (puțini știu că Ciprian Porumbescu a văzut lumina zilei la Șipotele Sucevei). Toate au evoluat și, poate, e normal. Buzul ia pruncul nostru de la poarta casei și îl lasă în poarta școlii. La prânz, buzul o ia invers. Încălzire centrală, efort fizic redus la minim, efort intelectual, în bună parte, redus, dar dorim rezultate bune; vrem escaladarea ușoară a muntelui cunoașterii, dar ce e de făcut? Ce ne facem cu ecuația școală – mediu – familie – comunitate? Oare internetul, jocurile pe calculator, telefonia mobilă folosită fără rost (cu vrerea și „recomandarea” negreșită a părinților) ajută tinerelor vlăstare? Trebuie cumpătare și echilibru. Oare de ce unii copii, în lumea întreagă, aruncă priviri urâte asupra școlii? Metodele tradiționale folosite de înaintași n-au dat rezultate? Dacă au dat, de ce unii au ajuns așa mari, care, azi, ne sunt modele? Dacă exagerăm cu cele moderne, fără a lua în seamă ceea ce ne-au lăsat înaintașii, unde vom ajunge? Spre ce ne îndreptăm? Oricât de mult am merge spre… monitorizare, spre cântărire a rezultatelor, atâta vreme cât n-ai instrumente de lucru și măsura valorii nu cred că vei ajunge la capătul… drumului. Cineva îmi povestea că o școală serioasă din Londra, construită prin 1200, avea și un atelier de bastonașe. Elevul de serviciu din ziua respectivă era obligat să aducă în clasă un … braț de bastonașe; copiii nu erau încântați. Cum erau folosite acele bastonașe, eu unul nu vă pot spune, dar am înțeles că cei care au absolvit acea școală au ajuns cel puțin miniștri. Indiferent de împrejurare, cred că ar fi cuvenit să dăm un „Bună ziua” oricui, nu-i greu deloc și face bine. Copii, fiți buni, făceți-vă datoria, că nu aveți ce pierde! Dacă nu aveți șapte ani de acasă, uitați-vă bine, aveți șase…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: