Povestea lui Franz Kramer, românul de origine germană din Măzănăești

Franz Kramer, un român de origine germană din Măzănăești, a ales străinătatea ca alternativă a vieții din România nu după Revoluție, cum au făcut-o mulți, ci în 1987. Acum trăiește la Mannheim, în Germania, unde a plecat nu fiindcă n-avea bani, ci fiindcă nu și-a putut salva copilul de la moarte, fiindcă nu putea să trăiască pierzând timpul pentru a căuta o pâine sau un kilogram de carne și să-și țină copilul tremurând de frig în apartament.
 

Franz KRAMER

Franz Kramer s-a născut la Măzănăești în 1947, părinții săi având rădăcini germane. „În anii ’40 părinții au plecat în Germania, dar în timpul războiului tatăl a căzut prizonier la ruși. A fugit din lagăr și s-a întors în Măzănăești, unde nu mai avea nimic, fiindcă statul îi luase tot. Mama rămăsese în Germania, dar s-a întors când tata a ajuns în România, dar frații mei au rămas acolo. Părinții mei au închiriat o casă părăsită din Măzănăești. La un moment dat tata a plecat în vizită în Germania Democrată, dar acolo s-a îmbolnăvit și nu s-a mai întors, acolo a și murit”. „Sunt tipograf de meserie” Franz Kramer s-a mutat la Suceava împreună cu mama sa. La 16 ani a intrat să lucreze la Tipografia Suceava. „Sunt tipograf de meserie, am intrat în Tipografia Suceava de la 16 ani; acolo am lucrat, acolo am învățat. De cum am intrat în tipografie mi-am dorit să lucrez acolo, mi-au plăcut mașinile, la 6 luni lucram ca unul calificat. Se tipăreau pe atunci mai mult formulare administrative, ziarul «Zori noi», monografiile unor licee. În 1963 am intrat în tipografie, iar din ’69 am fost șef de secție până la plecarea în Germania, în 1987”. La 21 de ani s-a căsătorit cu o fată din Arbore, tot dintr-o familie de origine germană, pe care a cunoscut-o la tipografie, unde lucra și ea. Povestea lor de dragoste a început cu o… palmă pe care ea i-a dat-o lui: „Am fugit după ea prin tipografie și ea mi-a dat o palmă”. După un an s-au căsătorit și au avut doi copii, un băiat și o fată. „Acești 3 ani au fost cea mai neagră perioadă din viața mea” Viața zbuciumată a familiei Kramer a început odată cu boala băiatului lor, Helmut, care prin clasa a doua a fost diagnosticat cu insuficiență renală. Nu au aflat niciodată cauzele, li s-a spus ba că e o boală ereditară, ba că ar fi de la o răceală, de la frig. Pe atunci la Suceava nu se făcea dializă, iar operațiile de transplant renal se făceau doar la București, dar erau foarte rare și nu garantau salvarea pacientului. Au început peregrinările familiei prin spitale, de la Suceava la Iași, apoi la Cluj și București. Nopți nedormite, luni întregi de internare prin spitale, toate fără vreun rezultat bun, timp de 3 ani. „Acești 3 ani au fost cea mai neagră perioadă din viața mea”, spune azi tatăl. De experiența tristă de la Iași, Franz Kramer își aduce aminte și azi cu lacrimi în ochi: „Ne-am interesat care sunt cei mai mari profesori urologi din Iași. Mi s-a spus «mergi la profesor și dai 5000 de lei». I-am dat plicul cu bani, mi-a numărat banii în față și apoi i-a băgat în sertar. Băiatul a fost internat de două ori, câte 5-6 săptămâni. Mi-au dat să cumpăr medicamente străine, n-au ajutat la nimic. Am plecat la Cluj, dar mi-au spus că sunt puține șanse. Am schimbat tratamentul, am procurat alte medicamente străine. Am văzut că nu sunt rezultate, am cerut să mergem la Fundeni, unde am ajuns cu intervenția unei doctorițe mai de suflet din Suceava. Am ajuns la prof. Proca. Ca să-l opereze trebuia să găsească un rinichi și nu erau șanse pe atunci. Se mai făcuseră doar câteva operații, toate nereușite Acum asta e o rutină. Chiar dacă i-aș fi dat eu un rinichi nu erau șanse”. Familia Kramer a apelat apoi la Crucea Roșie, dorind să opereze băiatul în Germania, dar li s-au cerut 30.000 de dolari. „De câte ori era ziua lui Ceaușescu, veneau la mine să tipăresc telegrama de felicitare” Helmut a murit la 15 ani. „După înmormântarea băiatului am plecat eu singur în Germania, aveam surori și un frate în Germania la Regensburg, aveam și în Berlin și la Greisswald, în DDR, în 1987. Am plecat în vizită cu ideea să rămân acolo, să-mi aduc familia apoi acolo, dar mi s-a spus că cine m-a chemat acela trebuie să mă preia. M-am întors la timp în țară și m-am hotărât să plec oficial”. Franz Kramer era, evident, membru de partid, fiindcă altfel pe vremea aceea nu aveai cum să ai funcție de conducere, fusese și secretar UTC, dar, culmea!, n-a avut probleme cu plecarea în străinătate: „Am fost verificat prin vecini de către Securitate, îi interogau pe cei de la întreprindere. Dar nu am avut probleme pentru că mă cunoșteam cu mulți de la Securitate și de la Miliție. De câte ori era ziua lui Ceaușescu, veneau la mine să tipăresc telegrama de felicitare, era adusă special de la București folia „gold” pentru telegramă. De la depunerea actelor a durat 6 luni până am plecat, am plecat ca cetățean român de origine germană. N-am simțit presiunea sistemului, dar suferința copilului, timpul pierdut pe la medici, pentru a procura alimente, faptul că nu se găsea mai nimic în magazine, că era căldură la calorifer doar 2 ore seara, că trimiteam copiii la școală și stăteau îmbrăcați în clasă, toate acestea m-au determinat să plec”. „Trăiesc fără nicio grijă” În Germania s-a stabilit în Mannheim, unde se afla sora lui, și a lucrat tot ca tipograf timp de 21 de ani, câștigând peste 5000 de mărci în mână pe lună, care îi asigurau un trai lejer lui și familiei. După Revoluție s-a întors la Arbore, de unde era soția, cu ajutoare, dar și de la acea vizită are o poveste amară: „Am venit acasă împreună cu un unchi de-al meu cu o mașină încărcată de alimente – zahăr, ulei, săpun și alte produse care nu se găseau în România. Am cheltuit în jur de 200 de mărci vest germane. Am intrat în țară la Curtici și mi-au pus taxă vamală 450 de mărci, mi-au scos fiecare produs afară din mașină… „ De doi ani a ieșit la pensie în Germania, cu 938 de euro, are și o pensie de 150 de euro din România, care i se scade din cea din Germania. Dar și așa, Franz Kramer are o bătrânețe liniștită. În afară de locuința din oraș, și-a închiriat o grădină cu o căsuță și un atelier unde își petrece zilele cultivând strictul necesar pentru traiul de zi cu zi. „Îmi trăiesc viața în cele mai bune condiții, ca milionarii. Mănânc la fel ca și ei, deși poate nu plec în călătorii luxoase ca ei, dar trăiesc fără nicio grijă. Singurul meu regret e că n-am plecat mai devreme, ca să-mi salvez băiatul”. Franz Kramer nu știe cine e președintele României, nu prea îl mai interesează ce se întâmplă prin țară, dar mai află câte ceva de la prieteni din România cu care vorbește la telefon: „Când vorbesc cu prietenii, acum la telefon, ei îmi spun: «avem de toate dar n-avem bani»”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: