Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, model pentru creștinii din toate timpurile

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, este unul dintre cei mai venerați sfinți sud-est europeni. El a pătimit moarte fiind lovit cu sulița, în jurul anului 304, în timpul marii persecuții dezlănțuite împotriva creștinilor de împărații romani Dioclețian și asociatul său Maximilian.

 

Urmând tatălui său în funcția de guvernator al Tesalonicului, tânărul Dimitrie ar fi trebuit să aplice prevederile celor patru edicte promulgate împotriva creștinilor între anii 303-304. Acestea prevedeau dărâmarea locașurilor de cult, interzicerea adunărilor, arderea cărților sfinte, uciderea preoților și a tuturor creștinilor care erau denunțați și care nu voiau să sacrifice zeilor. În timpul acestor persecuții au suferit moarte martirică pentru Hristos și Evanghelie numeroși strămoși ai noștri daco-romani, slujitori ai altarului, credincioși de diferite vârste și ocupații. Numele multora sunt cunoscute din „actele martirice” ale timpului. Fiind creștin, din familie creștină, și slujind altarului lui Hristos (cercetările recente au arătat că Sfântul Dimitrie a slujit în taină ca diacon în Biserica lui Hristos. A se vedea articolul cu titlul „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ostașul cel dumnezeiesc și următorul lui Hristos” din «Crai nou», din data de 28.10.2010.), tânărul Dimitrie a avut curajul să renunțe la înalta sa funcție, la tinerețea sa, la bunurile trecătoare, pentru a câștiga Împărăția Cerurilor. Viața și minunile sale au fost scrise, în secolul al VII-lea, de arhiepiscopul Ioan al Tesalonicului, iar acestor informații li s-au adăugat și alte minuni despre care s-a aflat ulterior. Creștinii români pot afla mai multe despre Sfântul Mare Mucenic Dimitrie participând la slujba de prăznuire a acestuia, din frumosul acatist care se citește cu această ocazie, din Mineiul pe luna octombrie și citind Viețile Sfinților pe luna octombrie. Pentru că trăim timpuri care aduc înaintea noastră tot felul de modele, din păcate nu întotdeauna morale și bune, ne propunem să evidențiem, în cele ce urmează, câteva aspecte legate de viața Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, la care ar trebui, în calitate de creștini și părinți creștini, să reflectăm mai mult și, desigur, să alegem pe cele care sunt potrivite statutului nostru și scopului nostru. În primul rând, este important să aducem înaintea conștiinței noastre de părinți creștini, modelul părinților Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și să dăm atenție felului cum și-au crescut copilul în acele timpuri de prigoană. Dată fiind funcția importantă pe care o avea în cetatea Tesalonic, tatăl Sfântului nu putea mărturisi public că era creștin. Ne spun „Viețile Sfinților că: „El avea în palatul său o cameră ascunsă de rugăciune, în care erau două sfinte icoane, împodobite cu aur și cu pietre scumpe: una a Mântuitorului Iisus Hristos, iar alta a Preasfintei sale Maici, Fecioara Maria, înaintea cărora întotdeauna aprindea candela și aducea tămâie și se ruga împreună cu soția sa cea de o credință…” Continuă apoi: „Asemenea era și milostiv către săraci și făcea mari faceri de bine celor ce le trebuiau”. Cei doi soți s-au rugat mult pentru a li se naște un copil și atunci când dorința le-a fost împlinită au mulțumit lui Dumnezeu oferind un mare ospăț săracilor cetății. Același izvor mărturisește că: „Atunci când copilul a ajuns în vârstă, ca să poată cunoaște și să înțeleagă adevărul, l-au dus părinții în casa lor de rugăciune și, arătându-i sfintele icoane, i-au zis: «Aceasta este icoana adevăratului Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul, și aceasta este icoana Preasfintei Fecioara Maria, Maica Lui». Deci l-au învățat pe el sfânta credință, spunându-i toate cele ce luminează cunoștința despre Domnul nostru Iisus Hristos, precum și toate cele privitoare la deșertăciunea necuraților zei și a idolilor celor neînsuflețiți. Iar Dimitrie a cunoscut adevărul din cuvintele părinților săi, dar mai ales din darul lui Dumnezeu, care începuse a lucra întrânsul. El cu tot sufletul a crezut în Dumnezeu și, închinându-se sfintelor icoane, le-a sărutat cu osârdie”. Fiind botezat în taină, părinții săi au dat o mare importanță educației creștine a copilului lor care „creștea cu anii și cu înțelepciunea, mergând cu fapte bune ca pe o scară, din putere în putere”, și în această atmosferă familială, Duhul Sfânt lucra cu multă putere. Reținem că deși erau timpuri potrivnice pentru creștini, părinții Sfântului Mare Mucenic Dimitrie trăiau creștinește riscând să fie descoperiți, să piardă tot ceea ce aveau (poziție socială, avere…) și chiar să fie omorâți. Credința lor puternică le-a dat motivația de a trăi după voia lui Dumnezeu, de a se încredința cu totul în voia lui Dumnezeu. Aplecarea lor spre cei aflați în suferință nu era un simplu act filantropic, ci era o pornire plină de iubire milostivă, dovadă a prezenței harului în inima lor. S-au rugat Milostivului Dumnezeu pentru a li se dărui un copil, fiind încredințați că nimic nu se face fără voia Lui, mai ales venirea pe lume a unui om. Recunoștința pentru copilul primit și-au manifestat-o împlinind voia lui Dumnezeu de a face milostenie celor aflați în nevoi. Când copilul lor a ajuns la vârsta înțelegerii lucrurilor importante, cei doi soți au dorit să dăruiască odraslei lor preaiubite ceea ce aveau ei mai de preț, adevărul despre Dumnezeu și despre sensul existențial. Arhiepiscopul Ioan spune sumar în „Viața și minunile Sfântului Dimitrie” despre cele ce au transmis părinții fiului lor, cu privire la adevărurile de credință. Intuim că hotărârea tânărului de a împărți averea consistentă a părinților săi la săraci, de a renunța la funcția importantă încredințată lui de împărat în urma decesului tatălui său, de a renunța la viața sa, a fost luată ca urmare a punerii în balanță a două realități: una vremelnică și alta veșnică despre care părinții au reușit să-l încredințeze. Din păcate, în zilele noastre, chiar unii părinți creștini prea puțin se preocupă să transmită copiilor lor adevărurile de credință, necunoscându-le sau neconsiderându-le de căpătâi. Se preocupă să nu le lipsească nimic din cele necesare traiului biologic și să le transmită altfel de „valori,” care însă nu sunt creștine: cariera, averea, poziția socială, aspectul… Nu afirmăm că acestea n-ar fi importante, dar credem că temelia omului trebuie „zidită pe piatra”, adică pe credința în Dumnezeu și în general virtuțile creștine, care dau tărie în momentele grele ale existenței și dau sens real vieții. Prea puțini tineri se gândesc serios la viața veșnică și se străduiesc să trăiască după voia lui Dumnezeu. Modelele timpului nostru trăiesc și îndeamnă la o altfel de viață, din păcate fără Dumnezeu. Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este modelul celor ce își doresc viața veșnică și Împărăția cerurilor, el este tânărul ce-și ascultă părinții credincioși și-i urmează; este cel ce alege calea cea strâmtă și anevoioasă care duce la cer și nu drumul larg, plin de desfătări ce îndepărtează de cer, este cel ce renunță la cele trecătoare, oricât de frumoase și mărețe ar fi, pentru cele netrecătoare din Împărăția Cerurilor. El este cel ce are curajul să înfrunte învățătura potrivnică mântuirii cu prețul propriei vieți, este cel ce trăiește feciorelnic pentru a fi asemenea îngerilor în neprihănire; este dăruitorul și grabnic ajutătorul celor aflați în necazuri; este apărătorul celor aflați în primejdie; este casnicul și prietenul lui Hristos care l-a încununat punându-i pe cap cununa slavei. Sfânta noastră Biserică Ortodoxă îl așază ca model tuturor, mai ales tinerilor care vor să facă și să trăiască într-o lume mai frumoasă, iar la sfârșitul vieții pământești să pășească în Împărăția „pregătită de Dumnezeu de la întemeierea lumii” pentru cei ce-L iubesc. Pr. GHEORGHIȚĂ DAN, Parohia „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”, Hănțești