Singurul element „neregulamentar” față de epoca ilustrată prin decoruri și personaje a fost lungimea rochiilor, lucru iertat boboacelor aspirante la titlul de „miss” care s-au întors pe-o buclă de timp. „The Story of ’20’s a fost povestea pusă în scena Casei de Cultură de CN „Petru Rareș” la balul bobocilor de vineri seară, dar energia debordantă a elevilor de pe scenă a spart barierele epocii, aducându-ne într-o vreme modernă și plină de exuberanță. Ei au avut de descifrat toată seara „Misterele familiei Petru Rareș”, pentru a putea desemna moștenitorii la titlul de Miss și Mister Boboc. Zece fete și zece băieți au candidat la titlurile respective, ei având de îndeplinit pe scenă destule misiuni, peste care au trecut cu bucurie și cu zâmbetul pe buze. Candidații de-a noua au avut și rivali, în persoana a încă 16 pretendenți la titlul de moștenitori, elevi de clasa a V-a, foarte haioși de altfel. Întrucât „vârsta lor nu e potrivită cu statutul de moștenitori”, au spus prezentatorii, boboceii au primit diplome și cadouri și s-au retras în ropote de aplauze. A urmat proba de dans a candidaților la miss și mister, care au rămas tot timpul în pereche și s-au susținut, pe o coregrafie foarte reușită, într-o combinație dintre ritmuri ai anilor ’20 și hip-hopul anilor noștri. La „Petru Rareș” se observă foarte bine că elevii sunt prinși și în foarte multe activități extrașcolare, precum teatru, film, muzică, dans și orice altceva care nu are legătură cu învățătura, iar asta s-a văzut pe scenă. Poate din acest motiv ei se manifestă mult mai liber ca alți elevi, mult mai dezinvolt și mai expresiv. Au demonstrat asta în toate scenetele prezentate, în momentele de dans modern sau sportiv sau în cel de „stand up comedy”, în tot ce au pregătit ei pentru bal. „Vunk”, muzică bună, sudoare și artificii Concurenții au trecut cu bine peste proba de aptitudini, pe care au prezentat-o fie de unii singuri, fie în pereche sau în trio, peste cea de spontaneitate, la care trebuiau să răspundă la întrebarea „ce-ai face dacă te-ai întâlni cu Marylin Monroe?”, sau „spune două motive pentru care ai vrea să fii de sex opus”, cea de prezentare a costumelor de seară fiind ultima. În timp ce la juriu procedura de deliberare era în curs, în scenă a intrat „Vunk”, trupa preferată a celor de la Petru Rareș”. Cornel Ilie, solistul trupei, și-a introdus publicul în atmosfera pieselor binecunoscute „Lacrimi de coniac”, „Baladă pentru o minune” sau „Vreau o țară ca afară”, antrenându-l să cânte cu el. Solistul a cântat cu tricoul ud de sudoare, scoțând artificii din griff-ul ghitarei, inepuizabil. Cei de la „Vunk” nu au fost singuri pe scenă, perechile concurente și toți interpreții de la bal fiind mai tot timpul în spatele lor, dansând și cântând. Atmosferă incendiară și la propriu, și la figurat, fiindcă și artificiile s-au ținut lanț pe cântecele de final. Momentul anunțării câștigătorilor s-a petrecut având ca fond sonor melodia lui Louis Armstrong – „What a Wonderful World”, fumul de la efectele scenice fiind omniprezent, dar nimic nu mai conta, entuziasmul de pe scenă și din sală era la maxim. Andreea Filipciuc din clasa a IX-a H a câștigat titlul de Miss TusiRomania, titlul de Mister TusiRomania fiind obținut de Lazăr Croitoru (IX B). Miss Beauty este Ingrid Bliorțu (IX D), Mister Dance – Claudiu Cojocar (IX H), iar Miss Dance a fost aleasă Andreea Acatrinei (IX F). Vlad Știrbu (IX A) este cel mai popular boboc, Miss Popularitate fiind aleasă Amalia Isepciuc (IX G). Premiul III a fost obținut de Cosmina Adomnicăi (IX E) și de Andrei Michiței (IX C), iar pe locul al II-lea s-au clasat Andreea Filipciuc (IX H ) și Tudor Mihăiliuc (IX-a E). Ingrid Bliorțu a câștigat și titlul de Miss Boboc “Petru Rareș”, titlul de Mister Boboc fiind adjudecat de Octavian Roșu – IX F. Balul Bobocilor de la „Petru Rareș” a depășit sfera anilor ’20, neavând în recuzită pistoale cu gloanțe și pahare cu whisky, ci numai talent, bună dispoziție și imaginație debordantă.
Balul Bobocilor de la „Petru Rareș”
Un pian la care un bărbat cântă o melodie de café concert. Pe scena transformată în sală de restaurant, la mesele acoperite cu catifea galbenă, femei și bărbați discută degajat, zâmbesc și schimbă politețuri. Coafuri lipite de ureche, bentițe pe frunte, mănuși trei sferturi, bijuterii și rochii strălucitoare – ele; ținute sobre, negre, cămăși albe cu papion – ei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii