Liviu Suhar – un artist proteic

Dimensiunea polivalentă a creației pictorului Liviu Suhar indică un profil uman pozitiv prin rigoarea pregătirii profesionale și a disciplinei de atelier ca o religie a temeiniciei și a lucrului întotdeauna bine făcut.

 

Prin felul de a fi riguros și aplicat, bucovineanul din Iacobeni s-a impus întotdeauna prin respect față de concitadini, înaintași în viață sau în artă, îndeosebi în perimetrul exigențelor artei picturii. Plecat de timpuriu din comuna natală, Iacobeni, loc marcat de frumusețea naturii și de spiritul unei înfrățiri ireversibile cu mitologia locurilor – emanciparea ulterioară s-a produs prin substanțiale studii artistice la Liceul de Artă din Iași, la prestigioasa Universitate de Arte din Cluj, unde a beneficiat de asistența unor profesori remarcabili -, pictorul a revenit cu forță anteică în Moldova natală și s-a dăruit cu egală fervoare creativă modelării succesivelor generații de studenți și, desigur, propriei dimensiuni creative originale. Consacrarea a venit firesc, calitățile amintitei rigori, elocvente pentru potențialul artistului, conexate unui apetit real de a reconfigura dialogul cu natura și cu el însuși din perspectiva cerebralității și a structurilor vizuale cu amprentă de arhitecturi ale vizibilului convertite în sugestie și elogiu al originarului, au conturat traseul unei cariere de anvergură estetică și ideatică. Autenticitatea artistului constă în capacitatea de a glosa pe tema peisajului, a portretului, a compozițiilor ce evocă universul rural sau citadin, multe dintre lucrările realizate în alte spații culturale europene fiind expresia deschiderii către amprenta identitară a unor strălucite civilizații. În creuzetul unor arderi personale, pictorul a realizat că diferențele presupun întotdeauna complementaritatea sub cupola unică a spațiul spiritual european. Culturalitatea pictorului, exprimată și prin cărțile consacrate studiului naturii statice, prin cronicile dedicate unor confrați de breaslă, i-a asigurat permanent anvergura intelectuală și aplicația analitică deschisă către orizonturile sintezei. Dacă parcursul individual a atins cotele înalte ale strălucirii, faptul se datorează simultan rigorii profesionale și, deopotrivă, nevoii interioare de a comunica cu semenii în plan simbolic. Este vitală dorința de a reface arheologia din perioada cucuteniană, unde a identificat idolii de lut sau vasele ale căror meandrice ornamente sugerează potențialul sugestiv al unor încă nedescifrate mituri. Periodicele reveniri în perimetrul unui enigmatic illo tempore devin la Liviu Suhar o temă de cercetare dintr-o altă perspectivă decât aceea a savanților arheologi. Pictorul Suhar devine el însuși un făuritor de utile dolci, un istoric al eclatantei perioade după care, cum știm, s-a produs prin implozie o cădere în orizonturile primare. Pe spirala timpului, Liviu Suhar a identificat momentele de înălțare, dar și glorioasele căderi. Accesul la mitologie, indiferent de arealul de manifestare, i-a permis să stabilească racorduri istorice sau estetice, sugerând faptul că istoria nu este un parcurs linear ci, mai degrabă, imaginea unui meandru. Din perspectiva recuperării prin imagine a succesiunilor istorice temporale, Liviu Suhar se oprește cu interes la sugestiile strălucitului Bizanț, ale mitologiilor Evului Mediu, ale eresurilor și miturilor fundamentale. Această opțiune relevă dimensiunea intelectualului care se simte stimulat să reinterpreteze din perspectivă personală spectacolul fascinant al istoriei. Pământul, aerul, focul, apa definesc un cvartet material și spiritual care definește nu o poveste a elementelor primordiale, ci o autentică mitologie. Zburătorul, de pildă, sugerează amplitudinea iubirii, a cuplului transcendent, a continuității. Autoportretele pictorului, monumentale și cu zone de introspecție subtilă, nu exultă prin orgoliu ca la Velasquez sau, la noi, Corneliu Baba, ci doar prin luciditate, chiar dacă, nerostit, putem presupune că și el ar fi exprimat cândva: și eu sunt pictor! Pentru Liviu Suhar compoziția este un fel de axis mundi, punctul cardinal care marchează deopotrivă începutul și sfârșitul, raiul sau iadul, binele sau răul, lumina sau întunericul. Practic, meditativul pictor este frământat și caută răspunsuri. Întrebarea este permanent directă, răspunsurile mereu ipotetice. Într-o mărturisire recentă, artistul spune că ceea ce creează stă sub semnul subiectivității, al emoției și regulilor personale. De aici, sensurile multiplicate în funcție de așteptările și predispozițiile perceptive ale privitorilor. În orizontul cultural european, la Paris, la Veneția sau în spațiul spaniol, dincolo de seducătoarea ofertă arhitecturală sau de abundentă solaritate, pictorul elaborează de fapt succinte eseuri despre istoria și spiritul unui topos. Nu peisajul arid sau lacustru al unui loc contează, ci, mai ales, amprenta duhului acelui loc. Pictorul citește arhitecturi sau simple geometrii cubiste în alb, însă respiră istorii și cavalcade, tânguiri sau dansuri incitante. Perspectivele plonjante fac subtile racorduri simbolice între pământ și cer, apă și foc. Liviu Suhar este, acum și întotdeauna, un artist exponențial pentru ideea de autenticitate și creativitate în artele vizuale românești și europene…