Aducând cuponul cu prestațiile sociale

Poștașul bate la ușă doar o singură dată

➢ „Drepturile de asistență socială trebuie să ajungă la persoanele care cu adevărat au nevoie de ele”, declară directorul executiv al AJPS, Mirela Florea
 

Noile proiecte de acte normative referitoare la asistența socială vor facilita gestionarea prestațiilor sociale, cât și plata drepturilor bănești aferente. Aceasta este opinia directorului executiv al Agenției Județene pentru Prestații Sociale, Mirela Florea, care spune că diversele drepturi ale unui beneficiar vor fi unificate și achitate pe un singur cupon. „Se va face ordine în sistemul de plată a prestațiilor sociale, urmând a fi mai ușor atât pentru beneficiari, cât și pentru cei care gestionează plățile. Spre exemplu, dacă un beneficiar are și dreptul la venitul minim garantat și la alocație de stat pentru copii, este mai bine ca acestea să vină pe un singur cupon, iar poștașul să nu fie așteptat de mai mult ori pe lună”, arată directorul executiv la AJPS. Florea spune că anularea ori diminuarea unor drepturi bănești sunt doar zvonuri, Codul asistenței sociale fiind doar o lege-cadru și nu un act normativ care să stabilească mărimea prestațiilor sociale. „Tăierile sunt doar presupuneri, pentru că nu scrie nicăieri așa ceva, iar în ultimul an nu a avut loc nicio diminuare. Codul de asistență socială nu prevede acordarea sau tăieri de drepturi, ci face ordine la baza sistemului, în ceea ce privește principiile, modul de organizare și cel de lucru. Este o lege-cadru, care începe, în primul rând, cu definirea termenilor. Asistența socială nu înseamnă doar plata de drepturi, de prestații sociale, ci și servicii sociale”, subliniază șeful AJPS. Oficialul AJPS crede că fraudele din sistem vor fi eliminate, astfel încât banii să ajungă la persoanele care cu adevărat au nevoie de aceștia. „Drepturile de asistență socială trebuie să ajungă la persoanele care cu adevărat au nevoie de ele. S-ar putea ca, în momentul în care este eliminată frauda, persoanele aflate în situații sociale deosebite să primească mai mult decât până acum, să sporească unele drepturi”, a încheiat Mirela Florea. De precizat este că, prin proiectul legii, beneficiile sociale sunt grupate în patru categorii: prevenirea și combaterea sărăciei și riscului de excluziune socială; susținerea copilului și familiei; sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale și asistența pentru situații deosebite.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: