„În Bucovina, omul vrea totul sau nimic”

Interviu cu președintele Curții de Apel Suceava, jud. CEZAR HÂNCU
– Credeți, domnule președinte, că, în 20 de ani, există, s-a conturat un anume specific al județului Suceava în ceea ce privește justiția?
– Principala problemă a județului Suceava și chiar a Curții de Apel Suceava, în ultimii 20 de ani, a fost reprezentată de legile fondului funciar, legi care s-au tot schimbat. Abia ce se termina soluționarea cererilor și plângerilor formulate în temeiul uneia – cum a fost cazul celor succesive: Legea 18/91, Legea 1/2000, Legea 247/2005 – și apărea altceva, care schimba datele problemei. Și atunci oamenii o luau de la capăt. S-a creat un val de nemulțumire, pentru că politicul a lăsat în sarcina justiției soluționarea cauzelor și nu a permis o procedură administrativă suplă și clară, la administrația locală, la primării sau eventual la Prefectură. Și-atunci, toate aceste litigii au venit la instanțele judecătorești. Într-un timp, au fost chiar două căi de atac, și la Tribunal și la Curte. Acum ele se opresc la Tribunal. Dar, oricum, faptul că de la început nu s-a gândit o modalitate unitară de restituire nu a fost un lucru bun. Fiecare legislativ a venit în legea lui cu alte pretenții, cu alte cereri, care au mărit și birocrația administrativă și cea judecătorească, de la nivelul instanțelor, obligate să se adapteze din mers tuturor schimbărilor.
 

Cezar HÂNCU

Specific la noi a fost nu doar reconstituirea dreptului de proprietate la terenurile agricole din județul Botoșani și partea de deal și obcini a județului Suceava, ci și la terenurile agricole din partea montană, unde, chiar dacă terenurile agricole și pășunile nu erau în domeniul public sau privat al statului, prin apariția posibilității de a reconstitui drepturi și asupra proprietăților cu vegetație forestieră, numărul de litigii a crescut foarte mult. Acum suntem pe final pe această reconstituire, dar deja au apărut multe litigii între părțile nemulțumite, între vecini, între rude etc. – Există o hotărâre pilot a CEDO, datând de anul trecut, din octombrie, în cauza Maria Atanasiu și alții vs. România, care suspendă practic cauzele asemănătoare de pe rolul acestei instanțe și obligă statul român ca, în termen de 18 luni, să ia măsuri pentru remedierea problemei retrocedărilor. Din câte cunoaștem, hotărârea determină statul român să remedieze problema restituirilor, în sensul respectării drepturilor fundamentale și instituirii unui mecanism funcțional de retrocedare și compensare. Suntem încă în interiorul acestui termen de 18 luni. – Este un termen suficient de larg acordat României pentru a-și rezolva aceste probleme, dar hotărârea este valabilă mai mult pentru imobile, adică la Legea 10, în legătură cu reconstituirea drepturilor asupra clădirilor. – Prin extensie, poate fi vorba de orice fel de proprietate, nu? – Poate fi, dar legiuitorul n-a modificat Legea 10, el întâi asta trebuie să modifice, asta îl obligă decizia CEDO. A trecut aproape un an. Probabil, dată fiind situația de criză existentă pe care o traversăm la nivel mondial, dar asta e așa, ca un punct de vedere neutru, că legea va limita despăgubirile. Asta e ideea. O despăgubire mai mică, dar suplă, certă și clară. Nu atâtea comisii, vedeți și dv., cu cât mai multe comisii, cu atât mai multe cereri care invadează peisajul nu numai juridic. – Au existat, în acești 20 de ani, exproprieri la noi în județ? – Da, dar ele s-au făcut, cele mai multe, pe cale administrativă, nu au fost forțate în instanță. – Dar atacări ale exproprierilor? – Da, da, îmi amintesc când intram pe civil, la Tribunal, erau în zone de protecție a căilor ferate, pentru că reconstituirile s-au făcut pe vechile amplasamente, de multe ori fără a se lua în considerare că pe acolo trecea, de exemplu, o cale de utilitate sau pentru a construi un drum ori pentru a-l lărgi… – Cum scrie la lege? Exproprierile se fac după o dreaptă și prealabilă despăgubire? – Nu la lege, la o simplă lege, chiar la Constituție, tocmai pentru a preîntâmpina acele exproprieri abuzive care au existat în regimul comunist. – Este o problemă la ora actuală cu Șcheia, cu șoseaua de centură… – Știu, știu, dar este o problemă care cel mai bine ar trebui să fie rezolvată administrativ, să nu mai fie nevoie, totuși, ca fiecare om să vină la instanță, pentru că asta presupune expertize, iarăși proceduri și tot felul de documente. – Există păreri, la momentul actual, de genul: lasă-mă pe mine cu drumul meu să trec pe la tine, iar pe urmă o să mă dai în judecată și oricum o să câștigi. Dar eu acum am nevoie de drum… – Mie nu mi se pare o soluție. E una legală, bineînțeles, dar nu e corectă. Ar trebui de la început tăiată pisica în două. Bine, se poate ca un 2 – 5% dintre oameni să pretindă că pe acolo este insula Manhattan și au nevoie de nu știu ce despăgubiri. Dar, la o valoare rezonabilă, ca și a vecinilor, ca și a celor din zonă, se poate discuta. Să nu uităm că suntem după 3 ani de recesiune. – Revenind la registrul principal în care operăm, ce mai sufocă la ora actuală instanțele sucevene? – Sufocă, ați spus bine… Înainte de a vorbi de multele litigii ale profesorilor și funcționarilor, ca și de taxa auto, care este chiar aberantă, trebuie amintite solicitările de despăgubiri pentru imobilele rămase în nordul Bucovinei, parțial și în Basarabia. – Cam câte ar fi? – Nu sunt foarte multe, dar, ca să nu-mi uit ideea, și Cadrilaterul, căci la noi, de exemplu, sunt mulți, în Dornești, refugiați din Cadrilater… Revenind, părerea mea e că este vorba de o lege neclară, care încurcă lucrurile mai mult decât le descurcă. Sunt probe cu martori, în loc de cea cu înscrisuri, să zicem… Bine, legea are și forme aberante, de exemplu să spui ce fel de culturi ai lăsat. Cine își mai amintește ce se întâmpla în 1940? Există, bineînțeles, mai ales în ultima vreme, și dovezi. Acum va trebui să se vadă cât de reale sunt acele filiații între înscrisul cu caractere rusești din 1940, într-o arhivă cu caractere chirilice, și solicitare. Vii tu în anul 2000 și mai bine și spui că ăla este bunicul tău după mamă… când numele și mai ales prenumele nu coincid superexact…. Nu suntem pe teritoriul aproximărilor, al diminutivelor… Revin și spun că legiuitorul, deliberat, a lăsat portițe, ca să se poată profita de către unii. – Despre celebra și dureroasa taxă de poluare? – Suntem mai mult decât sufocați. Au ajuns să fie tratate aceste litigii separat de către instanțe, și de Tribunal, și de Curte, să se facă ședințe speciale, pentru că sunt foarte multe. La nivel de țară s-a spus că sunt peste 200.000 de oameni în aceste situații. La noi, să zicem că sunt mii. – Câte? – 5 – 6 mii, la care se adaugă și cei care se înmatriculează chiar și acuma, căci chiar și acuma legea nu este bună, ca să poată să fie aplicată. Deja a trebuit să facem programarea și pentru luna decembrie, pentru că e plin de astfel de cereri. Legea nu e bună și, de altfel, vedeți încercările legislativului și executivului de a o modifica. Ceea ce spune, însă, decizia Curții europene de la Luxemburg e clar. Taxa e ilegală și trebuie restituită. – Dar, chiar dacă omul are dreptate, i se dă dreptate în instanță, tot statul face recurs, prin diverși funcționărași, conțopiști care parcă alt rost nici nu au, de parcă statul ar fi obligat să persiste în greșeală… – Se fac recursuri privitoare la calcularea dobânzilor, dar legea și codul de procedură fiscală sunt clare, echitabile până la urmă. Dacă tu pretinzi o anumită dobândă de la contribuabil în toate situațiile, atunci și contribuabilul poate să-ți pretindă dobândă, în aceeași manieră. E o chestie de echitate. – Au fost procese și ale judecătorilor legate de drepturile lor salariale? – Foarte multe, ca în toată țara. Și ale personalului auxiliar și conex. În perioada anilor 2008 – 2009, mai ales. Ca și profesorii, ca și funcționarii publici, și magistrații au înțeles să profite de neclaritatea unor legi. Faptul că nu s-au mai plătit aceste drepturi salariale creează și acum anumite animozități între judecători în activitate și cei pensionari, pensia fiind mai mare ca salariul… – Explicați-mi, vă rog. Cum e situația asta? Eu câștig în instanță dreptul meu, dar statul nu are bani să-mi plătească… – Cel puțin în domeniul justiției nu s-a mai plătit din 2008, iar în 2009, a venit o ordonanță care spune că începe plata din 2012, eșalonat pe 3 ani, până în 2014.Vom vedea dacă vor fi bani. – Statul poate intra în insolvență? Poate fi executat silit? – Nu se ajunge până acolo. Nu, nu, dar statul își poate face legi suple, clare, aplicate situațiilor de fapt, care să-l scoată din încurcătură. Statul n-a avut bani nici pentru profesori, și ei amânați. Eu înțeleg chestiunile acestea, dar înțeleg că poți modifica o situație prin lege, să nu lași totul pe seama justiției, ca numai ea să regleze, când tu, stat, ai legi neclare. Dacă legea ar fi clară, ar fi altceva. – A tras de timp Executivul? – Cred că nu a avut curajul unor legi clare, neechivoce. Mă uitam acuma la judecătorii cu grad universitar de doctor în drept… Era un spor de 15% până în 2009. Cei care au luat doctoratul după acest an nu mai primesc acest spor. E firesc? Nu e firesc. Dacă îl dai, îl dai la toată lumea, dacă nu, nu îl dai la nimeni. – La Suceava există astfel de situații? – Nu, pentru că la Suceava, după 2009, nu și-a mai dat nimeni doctoratul dintre judecători. Există doar doctoranzi în drept. Dar, ca principiu, mi se pare anormal ca unii să ia acel spor pentru că și-au dat doctoratul mai devreme, iar alții nu, pentru că s-a schimbat legea. – În penal, există un specific al județului? – Vedeți și dumneavoastră, care relatați în fiecare zi. Traficul cu țigări, și la Suceava, și la Botoșani, care nu se mai termină!… – E una dintre cele mai grave infracțiuni? – Să știți că uneori e mai ușor să stârpești un rău mai mic, pentru a stârpi altul mai mare. Contrabanda e de toate felurile, teoretic poate fi și cu arme și cu droguri. De la una, poți da în alta… – Ce e cu toată această isterie, totuși, a țigărilor? – Probabil dacă s-ar fi intervenit de la început și nu se permitea a se dezvolta acest fenomen… – Au existat condamnări spectaculoase în acest domeniu? – Pedepsele sunt destul de mari, dar încă n-am ajuns la condamnări definitive, de ce să nu fim drepți?… Am început de abia de un, un an și ceva… Repet, dacă cei de pe frontieră reușeau să stopeze fenomenul și voiau asta de la început, era altceva. – A fost vorba de rea-voință sau de altceva? – Nu pot eu să comentez, procesul este pe rol, o să vadă cei care le-au de judecat. Acuma, vorbind ca om care a făcut armata la grăniceri, probabil că și rărirea numărului de „paznici” pe frontieră a făcut ca fenomenul contrabandei să prolifereze. Probabil o întărire a graniței UE, căci vorbim de UE în acest caz, ar fi indicată… – Infracțiunile cu violență fac parte din apanajul nostru, ca județ? – Am avut discuții și cu procurori cu experiență. Nu este un mare specific local, ci mai mult un specific legat de anumite evenimente… – Se bea mai mult în Bucovina decât în Regat? – Nu pot să vă spun eu, dar cred că depinde de ceea ce se bea și cum. Probabil că cei din Vaslui și Botoșani, care beau vin în loc de apă, au altfel de probleme decât la noi, unde se bea mai mult rachiu… – Există tipologii ale infractorilor? – E o preocupare mai mult a colegilor procurori. Nu există, după părerea mea, decât anumite chestiuni specifice zonei, spre exemplu, cei din Constanța, Tulcea, au probleme cu contra-banda cu pește, care îmbracă anumite forme. La noi, pe Suceava și pe Siret nu cred că există astfel de probleme. – Sigur, la noi nu se poate trăi din pește… Revenind la contextul judiciar din care am plecat sau poate chiar lărgindu-l, sunteți autorul unor colaborări cu instanțele din Europa pe probleme aplicate ale justiției. – Da, da, am și vrut asta, și mă ocup și în continuare. În octombrie, la Dijon, la a doua întâlnire a președinților curților de apel din Europa, după cea din Germania, din 1999, prezint o lucrare despre criminalitatea informatică în România. Mai multe teze… E binevenit acest schimb între președinții curților de apel din Europa, pe baza lui am fost, împreună cu dl Horațius Dumbravă, președintele actual al CSM, unul dintre inițiatorii întâlnirilor între președinții curților de apel din România. A fost ideea noastră. S-a instituționalizat această colaborare, dacă vreți, și, iată că, la ultima întâlnire, de la Constanța, în iunie, au venit și ministrul justiției, și președintele CSM, și secretarul de stat de la MJLC, și președintele Înaltei Curți. Confreria, s-o numesc așa, președinților de apel din România și, probabil, de ce nu?, a procurorilor generali, va trebui să fie un pilon mult mai important, alături de MJLC și CSM, poate chiar al treilea, al aplicării și respectării legii, impunerii ei. – Judecătorul capătă, așadar, un rol esențial în societatea actuală? E o forță, până la urmă, pe umerii căruia stă o bună parte din mersul social… – Da, da, dar ceea cea cred eu… și am militat și militez pentru asta… o cere și ministerul și CSM-ul aceluiași judecător… constă în faptul că el, judecătorul, ca magistrat, trebuie să fie conștient de forța lui, dar să n-o folosească altfel decât în scopul binelui cetății, al echilibrului cetății, unde locuiește și unde lucrează. Judecătorul nu este un mic Dumnezeu. El trebuie să fie echilibru. Doar un factor puternic de echilibru. – Judecători buni, de calibru, mai vin din urmă? Știți, tot timpul am avut un fix, poate nu sunt singurul, și anume că într-un judecător din ăla adevărat, ca-n filme, trebuie să ai încredere ca în sfintele moaște… – Trebuie să vină. Vin foarte mulți. La ultimul examen au fost 17 candidați pe un loc. – Și?… – Eu îmi voi menține părerea pe care am mai spus-o și cu alte prilejuri. Nu mi-o pot schimba. Judecătorul care termină chiar și un institut de magistratură are toate cunoștințele juridice sau multe dintre ele, dar el trebuie să dobândească într-un fel sau altul experiența vieții… Direct, judecătorul de 24 de ani aruncat în sala de judecată nu e cea mai bună soluție. S-a renunțat, din păcate, și a fost o greșeală, la completele colegiale, în care intra, pe lângă un judecător stagiar sau cu mai puțină experiență, un judecător cu mai multă experiență. Și profesională, și de viață. Era bine, dar s-a renunțat. Măcar un an – doi, dacă intrai, ca judecător proaspăt ieșit din școală, cu cineva mai experimentat, tot era ceva. – De la 1 octombrie, anul acesta, intră în vigoare noul Cod civil. În curând și noile coduri de procedură, penală și civilă, ca și noul Cod penal. Intră sigur, până la urmă, în vigoare noul Cod civil? Au mai fost tentative din astea… – Nu cred că e loc de întors, câtă vreme există o lege care spune că de la 1 octombrie intră în vigoare. Câtă vreme noi am început – și continuăm și luna aceasta – sesiuni de pregătire, prin care să discutăm modul de intrare în vigoare… Bine, nu va intra în vigoare în instanță, pentru că e vorba de proceduri, ci la notariate, la acte juridice încheiate etc. Până ce toate aceste acte, să zicem, vor fi contestate, va mai dura două – trei luni. Intră în vigoare, dar nu în aceeași zi, în afară de chestiunile tehnice. – Până să intrăm în detalii tehnice, puteți oferi câteva jaloane ale schimbării vechiului cod al lui Cuza? – Nu s-a schimbat esențial, deși are multe elemente de noutate, de modernitate. Multe lucruri, care se aplicau jurisprudențial, acum sunt prevăzute expres în lege. Codul vechi, al lui Cuza, și-a făcut și el datoria, dar, după 150 de ani aproape, i-a ajuns. Și formulările erau vechi, iar gândirea era cea de la anul 1864 – 1865. Însă, nu sunt schimbări atât de mari pe cât par. Sunt firești într-un stat modern, gen divorțul și cu copii minori să se poată pronunța la primărie sau la notariat. E o chestie europeană, de bun-simț… Într-un proces, la instanță, trebuia să dai vina pe celălalt. De ce să se dea vina unul pe altul? De ce să aduci martori sau cine știe ce probe pentru a arăta că unul sau altul e vinovat? Când se poate și de comun acord… – Despre instituția medierii ce ne puteți spune? E prevăzută expres în noul cod, în cel de procedură civilă mai ales? – Da, este introdusă această instituție și în Legea micii reforme, în vigoare, de altfel, prin faptul că judecătorul trebuie să îndrume părțile spre mediere. Dar asta nu înseamnă altceva decât o dorință ca părțile să se înțeleagă. Nu poți să-i obligi. – E valabilă medierea la noi? E fezabilă?… – Ca o părere personală, discutând și cu un președinte de curte de apel din Germania, nu ține nici în Germania, care este un sistem de drept mai apropiat de originile medierii. Această mediere vine din sistemul anglo-saxon, englez și american… Dacă nici în Germania nu a prea prins… Și e la fel de obligatoriu și pentru ei, căci e o directivă europeană… Acum, însă, astăzi, e pe rol, dacă vreți, Legea micii reforme, care spune că trebuie să trimiți părțile la mediere. Ce fac ele la mediere, că se ceartă încă o dată, e treaba lor. E partea a doua… – La urma urmei, cine se grăbește să scoată banul din buzunar? Prin proces, mai câștigi timp, poate celălalt renunță, i se face lehamite… – Nu știu, cred că aici e o chestiune de mentalitate la români. Și pentru că m-ați întrebat de specificitatea zonei în care trăim, vă pot spune că, aici, în Bucovina, poate mai puțin în Botoșani, dar sunt cazuri destule și acolo, omul vrea totul sau nimic. Adică nu vrea să cadă la pace, să câștige și el, dar și cealaltă parte. Mai bine mă judec 10 ani sau mai mult, mă lupt până la moarte, numai să nu câștige celălalt… Aici nu e specificul acela al gândirii americane, mai bine să câștig ceva astăzi, decât ipotetic peste 10 ani… – Despre reforma în justiția suceveană mai e ceva de adăugat? – Cred că este una care s-a pliat, și destul de bine, pe necesități. În ultimii ani, am început să ajungem din urmă celelalte județe din punct de vedere al infrastructurii. Tribunalul Suceava a finalizat acum și curtea interioară a Palatului de Justiție, care deservește atât Judecătoria, cât și Tribunalul, cât și Curtea de Apel, unele sedii de instanță din județ au fost refăcute, mai sunt doar două sedii noi de realizat. Cel de la Fălticeni, unde se mișcă mai greu constructorul, motiv pentru care am creat o comisie, și la Rădăuți… La Rădăuți, sunt niște probleme particulare, pentru care chiar vreau să am o întâlnire cu ministrul justiției. Mie mi se pare, și nu fac niciun secret din asta, că este un boicot al birocraților de la minister… – Puteți detalia? – Nu foarte mult, înainte de a mă întâlni cu ministrul, dar mie mi se pare că s-au cerut – și am participat la una dintre discuții – condiții suplimentare, o parte dintre ele chiar aberante, față de alte proiecte similare. Deși, proiectul, pe mine, personal, nu m-a entuziasmat foarte tare. Ceea ce vreau, însă, este ca cea de-a doua judecătorie a județului, ca mărime, pentru că deservește o zonă imensă, să se înceapă odată. Și acea birocrație să se termine în ceea ce ne privește. E o problemă care trebuie rezolvată, pentru că e în favoarea justițiabililor din toată zona de nord a județului. Practic, e vorba de un sfert de județ acolo, la Judecătoria Rădăuți. Aproape toată granița e la ei. E una dintre marile mele nemulțumiri și de asta vreau să vorbesc cu ministrul. Nu se poate ca simpla opunere a unui birocrat să oprească un proiect.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: