Din acest an, la Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava

Meditații gratuite și obligatorii pentru elevii de-a XII-a

> Colegiul intră în noul an școlar cu un profil nou, cel umanist, cu 4 cabinete noi și cu cancelaria reamenajată și modernizată
 

Colegiul de Informatică „Spiru Haret” Suceava

Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” începe noul an școlar și într-un „spirit” umanist, prin specializarea nou introdusă la clasa a IX-a, filologie – profilul jurnalism, și clasa de engleză intensiv la specializarea matematică informatică. Directorul acestui colegiu, prof. Virginel Iordache, ne-a declarat că cele două clase noi de-a IX-a s-au format, fiind suficiente opțiuni, iar planul de școlarizare s-a realizat integral cu cele 8 clase a IX-a propuse. „Eu cred că oferta educativă a unei școli trebuie să se plieze pe realitatea existentă…” „Eu cred că oferta educativă a unei școli trebuie să se plieze pe realitatea existentă, la un moment dat, pe piața muncii, și, așa cum alte unități au introdus informatica, pentru că era foarte solicitată, am considerat că unitatea școlară pe care o conduc are o bază materială suficientă și modernă pentru a asigura școlarizarea și în alte profiluri. Dorim să extindem în continuare oferta educativă și să solicităm Ministerului Educației introducerea unui nou profil”, ne-a declarat directorul Iordache, care nu a dorit să dezvăluie, deocamdată, despre ce profil e vorba. Singurul regret al său este că nu s-a putut înființa clasa a V-a de excelență (engleză-informatică intensiv, cu program after school), nefiind solicitări pentru ea: „Cred că e o pierdere pentru părinți că nu și-au dat copiii pentru realizarea clasei respective, dar vom insista pe această cale și vom încerca să sensibilizăm sentimentele părinților, mai ales că toate serviciile, cu excepția mesei, sunt gratuite. Cred că părinții nu au încă educația necesară sau încredere ca să-și lase copiii la această clasă și cred că ar fi fost necesară o mai bună popularizare a condițiilor pe care le oferim. Nu vom renunța însă la idee”. „Vrem ca munca pe care o depunem să arate că «Spiru Haret» rămâne un colegiu de referință” Colegiul de informatică începe anul școlar și cu patru cabinete noi, la științe socio-umane, limba engleză, geografie și istorie, și într-un spațiu proaspăt văruit și vopsit, igienizat și reamenajat. „Am amenajat sala profesorilor, pentru că liceul datează din 1974 și din acel an nu s-a făcut nimic acolo. Consider că și cadrele didactice trebuie să aibă condiții corespunzătoare pentru ca activitatea didactică să fie de bună calitate. O parte din bani au fost dați de Consiliul Local, căruia îi mulțumesc, iar o parte provin din veniturile proprii realizate la cantină și cămin. Și la cămin s-au igienizat toate camerele, s-au văruit și vopsit și așteptăm viitorii chiriași. De asemenea, am amenajat și un parc în fața școlii. Vrem ca munca pe care o depunem să arate că «Spiru Haret» rămâne un colegiu de referință”, ne-a informat directorul colegiului. O altă noutate pe care ne-a dezvăluit-o Virginel Iordache este introducerea de meditații gratuite pentru elevii de clasa a XII-a la disciplinele de bacalaureat, în ideea îmbunătățirii rezultatelor la acest examen național. „Elevii clasei a XII-a își vor exprima opțiunile referitoare la disciplinele pe care le aleg pentru bacalaureat, iar profesorii vor face liste cu elevii și disciplinele respective, urmând ca, de pe 12 octombrie, pe baza graficelor stabilite, de două ori pe săptămână, profesorii liceului să presteze ore de meditații gratuite, prezența elevilor fiind obligatorie. Graficul de meditații va fi comunicat părinților în fiecare lună, pentru a lua la cunoștință de zilele de meditații”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: