Exerciții pe hârtie

Nu știu care vor fi fost rezultatele exercițiului tactic desfășurat de către forțele I.S.U. în zona Iulius Mall, ce concluzii vor fi tras cei implicați, dar în calitate de locuitor al urbei nu pot decât să mă rog să nu avem a trăi un cataclism important de orice fel. Și asta din mai multe motive.

 

Ca fost „combatant” al trupelor de pompieri, ca om pregătit de către Garda de Coastă, știu că acest tip de exerciții se desfășoară după un scenariu. Acest scenariu își propune de cele mai multe ori să ia în calcul producerea unor evenimente de mare amploare, ale căror urmări sunt, de cele mai multe ori, catastrofale. În astfel de situații existența traseelor de intervenție este vitală. Sincer mă întreb cum ar interveni, în situație reală, efectivele ISU într-o zonă în care accesul se face într-un singur mod: pe pod. Este evident pentru toată lumea că nivelul traficului în municipiul Suceava a atins cote neimaginate în anii în care atât podul de la Ițcani, cât și cel de la Burdujeni au fost proiectate și construite. Construcția unui nou pod a devenit o necesitate. Nu pot crede că, în caz real, în care panica declanșată de un cutremur major va scoate din case mii, zeci de mii de oameni cu mijloacele lor de transport, salvatorii ar mai putea interveni ca în cursul unui exercițiu anunțat, regizat și cu planurile făcute pe hârtie cu zile, dacă nu chiar cu săptămâni înainte. Colapsul podului ar duce la zădărnicirea oricăror eforturi de salvare. În plus, existența unui singur punct în care este concentrată tehnica de luptă, respectiv în unitatea de pompieri (singura unitate de pompieri!!!) expune nepermis jumătate din acest oraș. Cum s-ar putea interveni în orice zonă din cartierele Burdujeni sau Ițcani în cazul prăbușirii podurilor existente, care au arătat deja semne de „oboseală” structurală? Apoi, chiar în cadrul unui exercițiu, ar fi trebuit luat în seamă actorul cel mai important al acestor situații: populația. Populație al cărei prim impuls este cel de panică, de lipsă de coerență, de conservare cu orice preț a propriei vieți. Chiar și numai de „amorul artei”, cei implicați în această simulare ar fi trebuit să organizeze căi de evacuare obligatorii pentru trecători, să înlăture mulțimea de gură-cască din zonele în care operau, impunându-le o rută obligatorie pe care s-o urmeze. Indiferent cât de pricepuți vor fi fiind cei ce intervin direct, roadele intervenției lor vor fi dramatic diminuate în măsura în care numai ei știu ce să facă. De aceea, o mult mai largă participare și chiar antrenarea trecătorilor ar fi fost necesară. Faceți un exercițiu simplu și întrebați oricare trecător ce trebuie să facă în cazul în care este surprins de un eveniment dramatic de genul unui cutremur ori a unui incendiu. Veți vedea că foarte puțini știu cum să procedeze în asemenea cazuri. Pe ei îi putem considera deja victime sigure. Victime ale lipsei de informare, de deprinderi și în foarte mare măsură ale lipsei de disciplină. Sunt convins că persoanele ce au luat parte la exercițiu au îndeplinit partea lor așa precum fusese planificată de către cei ce l-au gândit. Pun însă sub semnul întrebării temeinicia aprecierii capacității de intervenție într-o situație reală, dotarea tehnică, materială și umană, posibilitatea folosirii infrastructurii existente. Prea s-a presupus că podul a rămas întreg, că circulația nu va fi complet blocată, așa cum se întâmplă de atâtea ori, că lumea panicată nu va sări pe membrii brigăzii de intervenție să-i ia de mâini și să-i oblige să intervină în altă parte, de exemplu. Întotdeauna existența unui plan de rezervă asigură în final atingerea obiectivului. Iar în acest caz un plan care să cuprindă construcția unui nou pod, existența a cel puțin încă unui centru dotat cu tehnică de intervenție, asigurarea cu suficientă tehnică și personal ar fi măsuri de bun-simț ce s-ar impune a fi adoptate de către municipalitate. Și asta cât mai repede…