Municipiul Vatra Dornei a găzduit, la finele săptămânii trecute, cea de-a IV-a ediție a Campionatului Național de Alergare Montană și a III-a ediție organizată în orașul-stațiune.
La competiția organizată de Federația Română de Atletism, Primăria Municipiului Vatra Dornei și Clubul Sportiv Municipal “Dorna” Vatra Dornei au participat 130 de atleți de la 37 cluburi din România. La feminin juniori, în proba de 4 kilometri, pe prima poziție s-a situat Denisa Ionela Dragomir de la CSM Muscelul Câmpulung Muscel, ea fiind urmată în clasamentul final de Laura Diana Popescu de la CSȘ Pandurii Târgu Jiu și Ioana Alina Dan de la CSȘ Zalău. În proba pe echipe s-a impus CSȘ Pandurii Tg. Jiu. Dintre atleții suceveni cele mai bune clasări le-au avut Ancuța Ivorciuc de la CSM Suceava, locul XV și Ramona Caziuc de la LPS Suceava, locul XX. La masculin, în proba juniorilor pe distanța de 8 kilometri, primul a trecut linia de sosire Istvan Gyorgy de la CSM Cluj, el fiind secondat de Alexandru Bogdan Staicu de la CSȘ Pandurii Tg. Jiu și colegul său de club Alexandru Dobritescu. Pe echipe titlul a revenit grupării Pandurii Tg. Jiu. Cel mai bine clasat sucevean a fost Iustin Mandiuc de la LPS Suceava, locul X și Claudiu Negură de la CSM Suceava, locul XIX. În proba senioarelor pe distanța de 8 kilometri cea mai rapidă s-a dovedit a fi Simona Maxim de la CSM Onești, pe locurile doi și trei clasându-se în final Cristina Negru de la CSM Onești și Georgiana Dragotoiu de la CSȘ Pandurii Tg. Jiu. Pe echipe s-a impus CSM Onești. De remarcat că multipla campioană națională Ancuța Bobocel a abandonat în această cursă. La masculin, în proba seniorilor pe distanța de 12 kilometri, cel care a trecut primul linia de sosire a fost Ionuț Zincă de la CSU Craiova, el fiind urmat de Constantin Ifrim de la CSM Onești și Eugen Sorop de la CSȘ Pandurii Tg. Jiu. Pe echipe a câștigat la seniori Pandurii Tg. Jiu.



























Comentarii