Cine va câștiga războiul demagogilor ?

E pe cale să izbucnească un război estival nădușit între Putere și Opoziție. Casus belli: cine are dreptul să fie demagog. Diriguitorii consideră că e normal să fie singurii demagogi deoarece ei conduc poporul, iar Opoziția se teme să nu rămână fără muniție electorală, deoarece până azi nimeni nu a putut câștiga sufragiile, nici guverna fără demagogie.

 

Ceea ce nu e departe de adevăr. Puterea are dreptate: la origine, demagogia denumea acțiunea de a conduce (ago) poporul (demos), numai că termenul s-a umplut de dispreț încă din antichitatea elină, când diriguitorii, lăudându-și supușii, și-au însușit beneficiile guvernării și, în consecință, au avut de dat seamă în fața răsculaților. În schimb, Opoziția poate fi oricât de demagogă poftește, întrucât, nefiind la guvernare, nu-și poate băga mâna în haznaua cu parale a comunității. Dreptul de a fi demagog Până la urmă, e vorba de dreptul de a minți, așadar de cinste. Însă cinstea, rușinea încă nu au a face cu politica, deși pot știrbi credibilitatea oricui. Nefiind o profesiune de maximă responsabilitate ca peste tot în lumea civilizată, meseria de politician rămâne ceva cețos, supus batjocurii publice. Ca dovadă, în cei 21 ani postdecembriști, doar Seniorul Coposu are statui și străzi. Cum se manifestă demagogia? Ne-ar trebui o enciclopedie în „n” volume. Demagogia e discurs ipocrit, vânzare de iluzii, înșelarea așteptărilor populare și chiar prostire pe față. Punerea sa în fapt se numește populism. Discursul demagogic n-are a face cu rațiunea, adresându-se unui public țintă, mai ales frustraților și sărăcenilor, cărora li se promite exact ceea ce așteaptă. Scopul este obținerea votului. Demagogi și elite Partea scandaloasă a demagogiei este că, în dorința de a ajunge la inima maselor, demagogul, de la Stalin citire, trebuie să distrugă orice urmă de încredere în elite. Mai țineți minte? Stigmatizarea lor a început cu diatribe împotriva filosofilor, a tâmpiților scoși pe bandă rulantă de școala românească, în ciuda faptului că societatea are nevoie doar de chelneri, tinichigii și mecanici auto. Ca să nu ne facem noi înșine iluzii, poate mai corect ar fi să ne întrebăm cât din politica românească nu e demagogie. De aceea, pentru ilustrarea discuției de față vom folosi numai exemplele zilei de 2 august 2011. Demagogie cât încape La acea dată s-a reluat multilateral acțiunea „Crin și Ponta sunt bolnavi de putere”. Cu tot cu USL. Ca și cum partidele din afara arcului guvernării ar trebui să planteze straturi de roze în fața Palatului Victoria, în semn de aleasă prețuire. Comanda a dat-o purtătorul de vorbe al portocaliilor și a întărit-o însuși dl Băsescu, semn că acțiunea bifată era în plan. Apoi jurnaliștii de serviciu au redeclanșat operațiunea „Toți sunt populiști”, de parcă Opoziția ar fi pus mână de la mână să mărească salariile și pensiile înainte de alegeri. Ori să înființeze economate cu produse sub preț contra voturi de la pensionari. Dlui prim ministru Boc nu i-a dat voie dl Băsescu decât să deschidă gura ca să-i auzim glasul, fiind calificat ca populist sadea. Am înțeles. Doar președintele ne iubește și ne vrea binele, de aceea nu ne va mări salariile. Și bine face deoarece stăm mult mai bine ca Italia, Spania, Grecia, zice Domnia Sa. Numai că cititorii știu că respectivii cetățeni au salariile și pensiile de 3-4… ori mai mari ca ale noastre. Iar treaba asta nu se cheamă corectitudine politică, nici cinste și noblețe, ci pură demagogie. Cu jurnaliștii e greu Din mesajele zilei respective ei au înțeles că în România nimeni în afara președintelui nu are voie să fie demagog. Nici populist. De aceea președintele i-a probozit în direct pe USL-ași, condamnându-i veci-pururi la Opoziție. Chiar dacă ar obține ei 50% + 1 din voturi. Să fie atenți că în Constituție scrie „partide”, nu uniuni. S-a întors roata. Nu mai e 2004. Acum Legea e dl Băsescu însuși. Poporul să știe că unica soluție posibilă e PDL la butoane. Să nu risipească aiurea voturile. Cine va câștiga războiul? Evident, cine ne va minți mai frumos și mai cu folos. Guvernarea? Cum a fost așa rămâne.