Expoziție internațională de pictură la Vama

Joi după-amiază a avut loc, la pensiunea ”Ștefan” din comuna Vama, vernisajul unei expoziții internaționale de pictură, realizate de artiștii participanți la tabăra de creație ”Bucovina – trecut, prezent și viitor”.
 

Tabăra, aflată la a VI-a ediție și organizată de Uniunea Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina, cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice din Guvernul României, Consiliului Județean Suceava și Prefecturii, a fost găzduită de comuna Vama în perioada 1-13 august, din inițiativa primarului Nicolai Baltag. La ediția din acest an au participat în premieră și doi copii din România, ale căror lucrări au fost apreciate inclusiv de artiștii consacrați aflați în tabără. Tabăra s-a derulat sub genericul ”Dialog între generații”, a reunit participanți din Cehia, Letonia, Slovenia, Rusia, Ucraina, R. Moldova și România, incluzând atât o etapă de creație, cât și momente de relaxare care au constat în vizite la mănăstiri și chiar la o stână din comună. La vernisajul expoziției ce a încununat reuniunea internațională au ținut să fie prezenți, în semn de apreciere pentru participanți și organizatori, vicepreședintele CJ Suceava, Vasile Ilie, consulul Ucrainei la Suceava, Vasyl Nerovnyi, și primarul comunei gazdă. Reprezentantul organizatorilor, prof. Ioan Bodnar, a precizat că prin această manifestare s-a ajuns ca până acum peste 50 de artiști plastici din diferite țări să viziteze Bucovina. Participanții au fost răsplătiți cu diplome și medalii și au fost invitați, la final, să semneze în albumul taberei și în cartea de onoare a pensiunii ”Ștefan”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI