Mănăstirea Putna – „altarul conștiinței naționale”

Ideea unității întregului popor român în multimilenara sa vatră, existentă de la începuturile ființei sale, a prins viață și a dăinuit asemenea unei făclii sacre, care, aprinsă aievea pe culmile Carpaților, lumina fruntariile Daciei întregi.

 

Lumina acestei făclii a străbătut veacurile, a înfruntat cu bărbăție valurile întunecoase care, de-a lungul unor timpuri crude, cu nelegiuite împărțiri și stăpâniri străine a unor părți întregi de țară, au încercat să o stingă, dar în zadar. Pentru că nicio forță nu poate înăbuși ceea ce un popor are mai sfânt: adevărul de a fi el însuși, stăpân pe pământul în care s-a născut, a trăit și a muncit. Un moment important în menținerea luminii aprinse a acestei făclii sacre îl re-prezintă marea sărbătoare de la Mănăstirea Putna din august 1871, sărbătoare care avea menirea să arate că hotarele vremelnice nu pot împiedica manifestările entuziaste patriotice ale unui popor. Un rol important în organizarea și desfășurarea acestei mari sărbători l-a avut societatea academică România Jună de la Viena, societate înființată prin contopirea Societății literar științifice cu Societatea academică social literară, al cărei scop principal era de a educa în spirit național pe studenții români aflați la Viena, de a apropia pe tinerii români veniți să studieze acolo. Numele societății a fost dat de A. Mureșeanu, ale cărui versuri Uniți-vă în cuget, / Uniți-vă în simțiri au devenit deviza societății. În legătură cu marea sărbătoare, cercetări recente arată că propunerea organizării acesteia a fost lansată la numai câți-va ani după 1848, de preotul Iraclie Porumbescu, apoi ideea a fost răspândită de studenții bucovineni Petru Pitei, Gavrilă Băleanu, Emil Cozub, printre studenții români din străinătate, fiind preluată de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol și alții pentru comemorarea a patru sute de ani de la zidirea Mănăstirii Putna. Societatea România Jună avea să-și argumenteze de ce Putna trebuia să fie locul de întâlnire al tuturor studenților români ce studiau în străinătate: Ștefan cel Mare este primul erou național, epoca lui formează pagina cea mai strălucită din istoria poporului român; Bucovina este pământul care leagă Moldova cu Maramureșul și Transilvania, de unde au plecat Dragoș și Bogdan, întemeietorii Țării Moldovei; Cu ocazia hramului mănăstirii – 15 august – se adună multă lume; este prilej bun pentru un congres al studenților români. Organizatorii serbării de la Putna au fost sprijiniți de arhimandritul Silvestru Morariu Andrievici, mitropolitul de mai târziu al Bucovinei, arhimandritul Arca-die Ciupercovici, egumenul mănăstirii Putna, și de pictorul Epaminonda Bucevschi. Serbarea de la Putna – arăta Eminescu în „Convorbiri literare” – deși pornită mai mult dintr-un sentiment de pietate către trecutul nostru… constituie o serbare pentru glorificarea trecutului nostru… la Putna nu va fi un parastas, va fi o naștere, va fi o înviere. La 11 august 1871, sub semnăturile lui Ioan Slavici, președinte, și Mihai Eminescu, secretar, Comitetul pentru serbarea de la Putna înștiințează pe onoratul public român, cum că nu-i rămâne acum alta nimic decât a ruga pre toți aceia ce simt adevărat românește, ca să înfrumusețeze serbarea cu prezența lor… o adunare numeroasă de români din toate provinciile române însuflețită de unul și același spirit, aceasta este podoaba, frumusețea și sublimitatea serbării, iar nu flamurile împlântate și arcurile de triumf. Mitropolia Moldovei înștiința Consistoriul mitropolitan din Cernăuți că pentru a fi reprezentată la ceremonia destinată a se face în ziua de 15 august în memoria lui Ștefan cel Mare a delegat pe arhiereul Filaret Stavropoleos Scriban, însoțit de arhiereul Iosif Sevastias Bobulescu, arhimandritul Ieronim Buțureanu și arhidiaconul Nectarie Apostoliu. La hotarul mănăstirii, a fost înălțat un arc de triumf, pe al cărui frontispiciu era inscripția MEMORIEI LUI ȘTEFAN CEL MARE, MÂNTUITORUL NEAMULUI, iar în fața mănăstirii, un portic festiv, executat după planul pictorului Epaminonda Bucevschi. Peste tot erau arborate steaguri tricolore și stemele tuturor provinciilor românești. În seara zilei de 14 august, după ce glasurile de bronz ale clopotelor vesteau intrarea preoților în biserică și începerea slujbei de priveghere, Teodor V. Ștefanelli l-a văzut pe Mihai Eminescu cu un braț de hârtii ce conțineau cunoscutul Poem al Putnei, atribuit lui Dimitrie Gusti, tipărit în foi volante la Tipografia Buciumul român din Iași, pe care marele poet avea să-l distribuie a doua zi participanților la serbare. În ziua serbării, după cuvântul lui Ioan Slavici și al lui A.D. Xenopol, s-a depus urna cu țărână din toate colțurile Vechii Dacii. Înaltă de 54 cm, cântărind 7 kg, această urnă are o formă amforoidală, turnată în argint, decorată cu o succesiune circulară de lobi prelungiți, are următorul înscris EROULUI. ÎNVINGĂTORULUI. APĂRĂTORULUI EXISTENȚEI NOAS-TRE. SCUTULUI CREȘTINĂTĂȚI. LUI ȘTEFAN CEL MARE JUNIMEA ROMÂNĂ ACADEMICĂ. MDCCLXXI. Se intonează Imnul lui Ștefan cel Mare de Alexandru Flechtenmacher pe versuri de Vasile Alecsandri. După acest moment festiv, taraful celor treizeci de lăutari de la Suceava, îmbrăcați în anterie și cântând marșul lui Mihai Viteazul (G. Călinescu) a desăvârșit atmosfera sărbătorească, la care au participat câteva mii de oameni. A doua zi după prânz, s-a întins pe plaiurile înverzite ale Putnei hora mare, la care liceanul din aceea vreme Ciprian Porumbescu, entuziasmat de măreția momentului, ia vioara din mâna lui Grigore Vindireu, starostele lăutarilor din Bucovina, un adevărat Barbu Lăutaru al Bucovinei, și continuă să conducă taraful sucevean. Terminând de cântat, profund entuziasmat, cu ochii scăpărând de bucurie, s-a aruncat în brațele tatălui său, preotul Iraclie Porumbescu, spunându-i: Tată, am cântat astăzi Daciei întregi! Gestul spontan, exclamația sinceră, neostoită, făcută într-un moment de euforie spirituală, atestă încă odată orientarea sa cetățenească. Putem lesne înțelege că acest eveniment a constituit pentru Ciprian Porumbescu un moment educativ crucial, care i-a cimentat dragostea de popor, de folclor și atașamentul față de lupta pentru înfăptuirea unității și eliberării naționale. Participând la festivitate și cântând Daciei întregi, simbolizată de Adunarea de la Putna, Ciprian Porumbescu se situează conștient alături de toți intelectualii români progresiști postpașoptiști și va milita toată viața, prin intermediul artei și direct, pentru desăvârșirea unității naționale. Lucrările primului Congres al studenților români, întrunit la Mănăstirea Putna, aveau de răspuns la câteva întrebări formulate de societatea România Jună și anume – prin ce s-ar putea junimea română academică dezvolta omogen? Răspuns: prin o organizație care face cu putință ca toți tinerii români academici să stea în neîntreruptă atingere spirituală spre acest scop să se înființeze societăți academice; – prin ce ar putea generațiunea prezentă contribui la generalizarea culturii? Răspuns: prin o organizație care să facă cu putință ca deosebitele clase sociale ale națiunii să se atingă spiritual spre acest scop; – în ce direcție să purceadă junimea română spre a crea condițiunile unei dezvoltări sigure și permanente? Răspuns: combătând cosmopolitismul prin naționalism. Să ne însușim cugetarea românească de la popor în loc de a cugeta după calapod străin; – care ramură a dezvoltării trebuie să atragă mai cu seamă atenția junimii ro-mâne? Răspuns: dezvoltarea economică; – când și unde să fie viitorul Congres? Răspuns: În Transilvania, la Turda unde fusese ucis Mihai Viteazul care înfăptuiește pentru puțină vreme statul unitar la 1600. Ziarele din țară și străinătate din acea vreme au consacrat pagini întregi marii serbări de la Putna, vorbind despre semnificația adunării, în priveliștea smălțuitelor porturi țărănești ce puteau fi văzute acolo. Eminescu însuși conchidea: un model de lucrare pentru binele poporului nostru este Serbarea de la Putna care a reîmprospătat în mintea fiecărui român memoria sfântului erou Ștefan cel Mare… numai în chipul acesta neamul românesc poate spera slavă și pomenire în viitor. Studenții congresiști veniți de la Viena au emis o medalie jubiliară cu următoarele inscripții: UNIȚI SUNTEM ÎN CUGET, UNIȚI ÎN DUMNEZEU (pe avers); ÎN MEMORIA LUI ȘTEFAN CEL MARE – JUNIMEA ACADEMICĂ ROMÎNĂ, PUTNA 15 AUGUST 1871 (pe revers). Împlinindu-se treptat în cugetul și în simțirea tuturor românilor, unirea a fost motorul unei grele dar și avântate, complexe deveniri istorice, constituindu-se în stratul cel mai adânc al conștiinței de sine a poporului român, în principalul fundament al unicei sale identități, statornice pe deasupra atâtor trecătoare și nedrepte despărțiri, biruitoare prin aspirațiile triadei REÎNTREGIRE – LIBERTATE –INDEPENDENȚĂ.