Politica de gherilă

O numim astfel deoarece se inspiră din strategiile neconvenționale de luptă ale partizanilor, nevoiți să contraatace prin orice mijloace un inamic mai puternic, căruia nu i-ar face față într-un război deschis. Tactica a fost pusă în operă cu succes de Traian Băsescu și PDL după câștigarea primului mandat, fiind construită și argumentată de câteva eminențe cenușii din PR alături de specialiști în manevre electorale. De care nu ducem lipsă.

 

Ce e politica de gherilă? E impropriu numită politică. Definită simplu, politica e o modalitate de reprezentare a intereselor cetățenești și de management al statului, or diriguitorii noștri vizează cu preponderență interese personale, de partid, de grup nu neapărat clientelar, nicidecum bunăstare și libertăți pentru toți. Cel puțin, asta e percepția publică la 7 ani de mandat. Pentru eficacitatea loviturilor, s-a creat mai întâi un imens orizont de așteptare prin lansarea unor teme ca: să trăiți bine, singuri împotriva răului, a sistemului ticăloșit, a trecutului comunist etc. Liderului, conceput ca zoon politikon sau Alpha Male, i s-au atribuit nu doar numele Zeus, ci și calități de conducător carismatic, de salvator cu fler ieșit din comun și de tătuc grijuliu, unicul apt să-și ducă de mână poporul prin deșertul crizei. De aceea acțiunile sale au avut impact dur asupra Opoziției, surprinsă mereu nepregătită. Alături i-au fost mereu oșteni credincioși ai partidului, guvernanți și formatori de opinii pricepuți la învăluirile pe flancul drept. Apar frecvent la TV să contracareze acuzațiile, tot mai grave, să întărească imaginea de unică formațiune de dreapta. Nu neglijează însă flancul stâng, folosind deliciile bugetului comun ca mită și nadă electorală pentru clienți pofticioși și bazine electorale ale altor formațiuni. Scurt istoric al confruntării Hărțuirea a cunoscut în timp destule episoade: soluția imorală, aruncarea în fața foștilor tovarăși de drum a bilețelelor roz, a dosarelor penale, a stenogramelor stricătoare de imagine publică și notorietate, toate în ideea degajării spațiului vital. Apoi s-a inflamat peste poate în războiul cu suspendacii, și azi ostracizați, a continuat în forță cu manipularea odioasă a salariilor din educație cu care a și încheiat glorios primul mandat. În semn de aleasă cinstire, poporul suveran, mai ales cel de peste graniță, le-a mai dăruit un mandat atât la Palatul Victoria, cât și la Cotroceni. Întrucât ne lipsește un arbitru corect ca la meciurile de box care să le ceară combatanților să nu lovească sub centură, politica de gherilă a continuat și mai abitir după realegere, iscând prozelitism în coaliție. Dacă în democrațiile con-sacrate, proiectele legislative adună majorități parlamentare în afară de orice dubiu, căpătând astfel legitimitate, la noi se încearcă forțarea mâinii opozanților prin punerea în fața faptului împlinit și tehnica pumnului în gură. În loc să se așeze la masa negocierilor ca peste tot în UE, se încearcă intimidarea celor de altă părere prin amenințări voalate, insulte, injurii etc. Înapoi la M.A.N.? Astfel, fără consultări, fără studii de impact, se lansează foc cu foc importante proiecte de constituții, de legi constituționale, organice și electorale care să fie aprobate exact în forma prevăzută de Putere, doar prin ridicarea mâinii ca pe vremea Marii Adunări Naționale. Nicio lege nu e bună dacă nu le servește interesele. Oricine își exprimă dezacordul sau aduce critici argumentate e calificat ca feudal, corupt, baron, mogul, dușman al binelui comun, deși demersul viza îmbunătățirea stării de fapt. Dar nici impactul electoral al acțiunilor de gherilă politică nu mai e ce-a fost. Așa că, în eventualitatea pierderii viitorului scrutin, își pregătesc din vreme terenul unei ipotetice revanșe plasându-și oamenii de încredere în posturi-cheie și îngrășând bine pușculița de partid. În plus, prin lansarea unor proiecte tot mai îndrăznețe, dar imposibil de realizat în viitorul imediat, adună muniție prețioasă împotriva Opoziției. Gherila politică e mereu în război cu dușmanul. Țara mai poate aștepta.