Amintirile unui diriginte de șantier (V)

Între punctul de intersecție cu DN 15C și intersecția cu râul Neamț (Ozana), lasă în stânga salba de mănăstiri nemțene: Văratec, cu mormântul poetei Veronica Micle, muza genialului Eminescu; Agapia cu pictura lui Nicolae Grigorescu, cu Muzeul memorial Alexandru Vlahuță și mormântul lui I.D. Ștefănescu, ginerele lui Vlahuță, mare critic de artă; grupul Sihla, Sihăstria, Secu și Neamț, adevărate bijuterii de arhitectură, pictură și spiritualitate românească, locul de pelerinaj al intelectualității ieșene și nu numai, dar și orașul Târgu Neamț, împreună cu Cetatea Neamțului și Humuleștii genialului povestitor Ion Creangă.
 

La Agapia venea Garabet Ibrăileanu (aici și-a scris unicul roman Adela), Teodorenii, apoi Alexandru Vlahuță, dar și mulți alții. De fiecare loc este legat un șir de fapte devenite istorie. În anul 1960, la radio, se cânta o romanță de către foarte apreciatul interpret Ion Luican, mult îndrăgită și solicitată de ascultători, intitulată „S-aud pâraiele cum curg”. Nu știam cine este autorul fermecătoarelor versuri, versuri ce evocau atmosfera zonei celor două mănăstiri, dar nutream convingerea că trebuie să fie scrise de către cineva care a trecut prin zonă. După aproximativ două decenii am găsit la anticariatul din Bacău volumul de versuri al lui Duiliu Zamfirescu, moldovean și el, din zona Vrancei, însă nu eram sigur dacă a trecut pe la Agapia sau Văratec. Într-una din frecventele vizite făcute la Agapia am remarcat pe un hol fotografia sa, printre cele ale altor mari oameni de cultură, vizitatori ai mănăstirii. S-a confirmat, așadar, presupunerea ce dăinuia de circa trei decenii. În Târgu Neamț se află Casa Veronicăi Micle, construită în 1834, cumpărată de mama Ana Cîmpeanu din Năsăud, în 1850, când s-a stabilit la Târgu Neamț. La bătrânețe s-a călugărit la Văratec și a lăsat casa fiicei sale. Peste drum, a fost bolnița, construită la 1850, unde a fost adus să se întremeze, după ce a căzut bolnav, întâia oară, Mihai Eminescu. La Humulești, satul copilăriei lui Ion Creangă retrăiam, de fiecare dată, emoțiile și bucuria primei lecturi a operei marelui povestitor, pe care o mai savurez și acum în numeroasele ediții pe care le am în bibliotecă. Mă fascina Cetatea Neamțului cu legenda ei captivantă, la care urcam pe nerăsuflate, de fiecare dată când poposeam aici. De Târgu Neamț mă leagă o amintire hazlie. În preajma recepției liniei, aceasta trebuia să fie controlată de către personalul de exploatare competent, în vederea punerii sub tensiune. Controlul a început la stâlpul nr. 1, la Stejaru, din stâlp în stâlp am ajuns la râul Ozana, după-amiaza târziu, cu ing. Sandu Eugen, de la Sectorul de Rețele Bacău. Era cu un an mai mare ca mine. Lucrase întâi la Electromontaj, apoi s-a transferat la IRE Bacău. Știa foarte bine cum trebuie realizată o LEA de 110 kV și a avut relativ puține observații de consemnat. Când am ajuns la Ozana, am trecut apa de pe malul drept pe malul stâng al acesteia și am găsit un camion al Electromontaj din care se descărcau materiale. Cum până-n oraș erau câțiva kilometri buni (cca 3 km), ing. Sandu Eugen a optat pentru deplasarea cu camionul. Eu am observat că în camion se afla un tambur cu conductor de Ol-Al, culcat pe platforma camionului și nu aveau macara. Am plecat pe jos. Am ajuns la hotel, m-am instalat în cameră, m-am spălat și am ieșit în oraș. Abia atunci a ajuns și camionul cu ing. Sandu Eugen. Acesta era furios pentru întârzierea provocată de descărcarea manuală a tamburului, recunoscând că eu am fost mai inspirat s-o iau pe jos. Eram familiarizat cu stilul de lucru al echipelor de la Electromontaj. Trecuseră 8 luni de când eram diriginte de șantier. Pe partea dreaptă a liniei au mai rămas două locuri sfinte pentru sufletul oricărui ro-mân. Este vorba de Câmpul de luptă de la Valea Albă, singurul loc unde Ștefan cel Mare a fost învins de către turci, și de Mănăstirea Războieni, una dintre multele ctitorii ale marelui domnitor. Pe malul stâng al Ozanei, ulterior s-a construit stația de 110/20 kV Târgu Neamț. După traversarea apei, traseul liniei continuă spre Nord, lasă, în stânga, localitatea Boroaia, cea mai importantă localitate, Mănăstirile Râșca, Slătioara, Baia (prima capitală a Moldovei (1352) și Rădășeni, apoi pe dreapta Spătărești unde s-a născut Matei Millo, primul mare actor român (mai ales în travesti) și dramaturg. Nu departe de Baia se află localitatea Mălini, unde s-au născut Nicolae Labiș, precum și Grigore Ilisei. (Va urma) Ing. GHEORGHE ȘCHIOPU Bacău

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: