Dacă nu cu vorbă bună, atunci cu represalii

În urma amenzilor date de inspectorii Primăriei, executanții ISPA au trecut, în sfârșit la asfaltarea străzilor distruse

După ce au fost sancționate contravențional, societățile care lucrează la reabilitarea rețelelor de apă și a celor de canalizare din cadrul Programului ISPA s-au convins că nu mai este încotro și s-au apucat de asfaltarea șoselelor pe care le-au stricat în timpul intervențiilor.
 

Primarul Ion Lungu spune că oficialii executanților TMUCB și Pfeiffer au recunoscut că sunt în culpă, masând în oraș propriile utilaje de reparare a carosabilului. „Nu vreau să le fie de deochi celor de la firmele TMUCB și Pfeiffer, dar acestea s-au apucat de treabă. Cred că și-au făcut efectul și amenzile date de primărie zilele trecute, cei de la TMUCB aducându-și utilajele proprii de asfaltare. Atrag atenția ambelor societăți că nu vom ezita niciun moment cu sancțiunile atunci când nu vor lucra. Am avut discuții și cu conducerile centrale ale firmelor, iar acestea au recunoscut că vina este a lor. Ca atare, sunt convins că vor face tot ce pot să repare aceste străzi”, a declarat primul gospodar al urbei, adăugând că, din această perspectivă, există premise ca execuția să fie încheiată la termenul limită de 30 iunie. Consorțiul TMUCB & Energ Termorom a fost „taxat” 3 zile consecutiv de inspectorii executivului, iar Pfeiffer a primit doar o singură sancțiune contravențională, valoarea unei singure amenzi fiind de 2500 de lei. Astfel, grație măsurilor coercitive, după 1 an de amânări succesive, strada „Gheorghe Doja”, de pe relația Ițcani-Burdujeni, este redată în condiții bune traficului. La fel, se lucrează pe strada „Aurel Vlaicu”, arteră care a făcut zile negre ițcănenilor din zona cu pricina.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: