A 8-a ediție Cupa Interetnică – Bucovina

Cum se spune „sport”, „cultură” în limba prieteniei

Cu o participare record, 140 de tineri români, ucraineni, poloni, romi, ruși lipoveni, maghiari, italieni, moldoveni s-au întâlnit din nou la Suceava, pe terenul de sport, apoi în dans și cântec
 

În viața de toate zilele, la ei acasă, vorbesc ucraineana sau limba rusă, poloneza, maghiara, romani, germana sau italiana, chiar dacă, majoritatea, știu foarte bine și românește. Două zile la Suceava însă, la „Cupa Interetnică – Bucovina”, zecile de tineri participanți au vorbit o singură limbă – „prietenia”, în două dialecte, „sportul” și „cultura”. A 8-a ediție a manifestării s-a deschis oficial sâmbătă, 7 mai, la „balon”, sala de sport a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, cu o participare record: 11 echipe, din care au făcut parte 140 de tineri din județ, din localități din țară, dar și din afara ei, ucraineni, poloni, ruși lipoveni (Brăila), maghiari (Toplița – Harghita), romi, germani, italieni, evrei și invitați din Republica Moldova. Au spus cuvinte frumoase și încurajatoare consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasyl Boiechko, care și-a salutat în mod special compatrioții, au spus ce cred despre manifestare câțiva dintre reprezentanții comunităților participante, dar și organizatorii, care au făcut, într-un an greu și sărac, eforturi supreme pentru ca cea de-a 8-a întâlnire interetnică de la Suceava să se poată desfășura în condiții mai mult decât decente. Reușita manifestării n-a stat însă în abundența sau lipsa resurselor financiare, ci în spiritul pe care participanții, veniți și de la sute de kilometri depărtare, au înțeles să-l imprime tuturor întâlnirilor desfășurate. Ucrainenii, cei mai buni la fotbal În frigul din „balon”, care le-a învinețit fețele și picioarele, băieții au rămas să joace fotbal în sala Universității, fetele mutându-se în sala de atletism de la CSM Suceava pentru competițiile de Kin Ball, tenis de masă și tir cu arcul. Orgoliile fotbaliștilor, indiferent în ce limbă s-a strigat „gol” sau s-a înjurat discret, au fost satisfăcute până după-amiază când s-a încheiat competiția. Deși clasamentul a fost ultimul lucru care a contat la toate întrecerile sportive ale Cupei, cel de la fotbal a arătat astfel: I – tinerii ucraineni din Cernăuți, II – moldovenii Grupului de Inițiativă al Românilor din Basarabia, III – romii din Asociația „Phico – Romano”, imediat lângă podium situându-se italienii Asociației Italienilor din România (ROASIT) care au pierdut în finala mică disputată cu romii de la Gulia cu 3-4. Kin Ball, de 5 ani, atracția Cupei Interetnice Ca în fiecare an, Kin Ball-ul a fost revelația Cupei Interetnice – Bucovina. Nelu Todirean, președintele Fundației „Ana” din Suceava, a introdus pentru prima dată acest sport printre disciplinele Cupei Interetnice în urmă cu 5 ani și de atunci acest joc a rămas atracția principală. Ca în fiecare an, imensa minge cu diametrul de 122 cm este o curiozitate pe care toată lumea vrea să o încerce, dar se codește la început. „Ce-i asta? Cum se joacă? Ce ciudățenie mai e și asta?”, au fost întrebările care s-au murmurat între membrii echipelor, înainte ca regulile jocului să le fie explicate și demonstrate. După aceea… distracție, alergătură, ambiție, mișcare, adică exact scopul pentru care, în urmă cu 25 de ani, un canadian din Quebec inventa acest sport inedit. Sâmbătă, la Cupa Interetnică, au deprins cel mai bine regulile jocului cu mingea gigant fetele comunității rușilor lipoveni de la Brăila. Dar, ca și la fotbal, nu clasamentul a fost cel care a dat consistență competiției, ci faptul că echipele au transpirat împreună alergând după minge, dar și faptul că, la vestiare, roșii în obraji, chiar și fetele care abia „bungheau” românește s-au putut face înțelese de celelalte competitoare. Sportul cu 3 echipe în teren Kin Ball-ul este singurul sport din lume în care în teren intră 3 echipe; pink (roz), black (negru) și grey (gri). Fiecare echipă are 4 jucători, care nu au voie să scape gigantica minge, pentru că altfel celelalte primesc câte un punct. Mingea se pune în joc susținută în piramidă de 3 dintre membrii echipei. Cel de-al patrulea o lovește puternic, drept sau cu boltă, dar înainte de a o lovi, acesta strigă „Omnikin” și culoarea echipei către care intenționează trimiterea mingii. Membrii echipei strigate trebuie să țină mingea în aer, să fie în contact fizic cu ea, în timp ce jucătorii celei de-a treia echipe se feresc să o atingă. Mingea este purtată astfel până în momentul când jucătorii echipei strigate reușesc să o stabilizeze din nou în piramidă, ceea ce e bine, sau o scapă, ceea ce nu e deloc bine. Pe cei 22-22 de metri de teren este o continuă mișcare după giganticul balon care doar pare ușor de manevrat. Se joacă trei reprize a câte 15 minute fiecare și câștigă echipa care a acumulat cele mai multe puncte. Pare un joc ciudat, dar, odată jucat, prinde. Dovada e aceea că, deși această probă a fost programată pentru fete, băieții au dorit și ei să joace Kin Ball, renunțând la alte probe. De vreo 5-6 ani, Kin Ball-ul se joacă și în România dar este încă un sport practicat ocazional. În țări precum Canada, Spania, Franța, Brazilia, Belgia, Germania, SUA și Japonia s-au înființat și federații de Kin Ball. Precum Artemis… În paralel cu Kin Ball, într-o altă sală a CSM Suceava s-a desfășurat competiția de tir cu arcul. Majoritatea fetelor nu puseseră mâna în viața lor pe un arc, dar sub îndrumarea instructorilor au învățat să întindă bine coarda și să trimită săgețile în țintă. Sau nu… După câteva zeci de minute, câteva dintre participantele la probă se vedeau deja precum Artemis, zeița greacă a vânătorii, și ar fi vrut să mai încerce de câteva ori zvâcnirea corzii. Era clar că prinseseră gust și intuiseră deja frumusețea acestui sport. Fetele s-au lăsat greu scoase din sala cu oglinzi a clubului sucevean. A fost o explozie de sunet și culoare Sâmbătă după-amiază, la Shopping City, locul sportului a fost luat de muzică și dans. Spectacolul s-a legat firesc, frumos, de calitate, datorită contribuției pe care comunitățile au avut-o, rând pe rând, cu câte o bucată de tradiție și cultură specifice. O unitate perfectă într-o diversitate colorată și plină de viață. Un spectacol în care fiecare comunitate și-a făcut propriul spectacol. Publicul a avut parte de reprezentații deosebite, a cântat, a bătut din palme ritmul, a dat din picioare și ar fi vrut probabil să fi știut toți pașii de dans. Făcând legătura cu sportul de dimineață, în deschidere, “Energy Fitness Club” a făcut o demonstrație de “kangoo”. Au urmat minunatele dansuri ale polonezilor din Soloneț, apoi o “Ciuleandră” a elevilor de la Liceul Sportiv din Suceava. Au cântat și au dansat și rușii lipoveni de la Brăila, băieții legănând pe brațe frumoase codane blonde, în rochiile lor lungi și pe cap cu tradiționale cununi dantelate. Au dat din buric și din bănuții de pe fuste, au cântat, au recitat, și-au prezentat eleva care a câștigat olimpiada națională de Limba și literatura romani și romii de la Gulia. Dansurile țigănești au fost, bineînțeles, acompaniate de tamburinele altor dansatori din sală. Maghiarii de la Toplița, sobri anul acesta, au cântat doar, după ce la edițiile precedente i-au învățat pe participanți frumoasele dansuri ungurești. Ansamblul “Kozaciok” al Uniunii Ucrainenilor din România – Ținutul Bucovina din Bălcăuți a adunat toți clienții din magazinele din Shopping City. Aproape 40 de dansatori au bătut talpa și au adus bucurie privitorilor în cea mai curată tradiție ucraineană. A fost o explozie de sunet și culoare. Dansatori de 5 ani, alții flăcăi deja, fete suple, frumoase și elegante, în costume roșu-albastru, au produs un spectacol pe care mulți nu-l vor uita. Italienii de la ROASIT au adus cu ei din spiritul Italiei, purtat pe ritmurile frumoaselor tarantele napoletane. Băieții în pantaloni până sub genunchi și veste negre, cămăși și ciorapi albi, eșarfe roșii la gât și pantofi care păreau că dansau singuri, fetele, în rochii roșii, cu bluze și șorțuri albe, au încântat cu adevărat. Pe ritmul sprințar al tarantelelor cu care orice pământean rămâne în suflet odată ce le-a ascultat, tinerii Comunității italienilor din România au fost, în finalul spectacolului, impecabili, eleganți, mândri, surâzători. O caldă și veselă mângâiere a soarelui Italiei… Cine a muncit și a plătit pentru cea de a 8-a ediție a Cupei Interetnice – Bucovina? Direcția Județeană de Sport și Tineret, Federația Română Sportul pentru Toți și Asociația Județeană Sportul pentru Toți, Fundația “Ana” și Asociația “Juventus”, ca organizatori. Parteneri: Clubul Sportiv Municipal Suceava, Direcția de Sănătate Publică, Centrul de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: