Duminica muncii

1 Mai cade numai bine/ numai rău, duminică. Numai bine că duminica e, în principiu, oricum liber, numai rău că deși unii angajatori mai milostivi poate vor da, „de la ei”, o „liberă” în altă zi a lui mai, nu mai e vorba despre „vacanța de 1 Mai”. Cu rezolvare sau ba, aceasta este însă o chestiune simplisimă. Mai delicat este să indici ce anume se sărbătorește. A cui zi mai e 1 Mai?

 

A celor care vin la slujbe doar să-și încaseze lefurile?; a celor care dau pe la birouri 2-4 ceasuri cât să fie pontați cu 8?; a celor care, săracii!, au câte 3 slujbe, 5 CA-uri, mai fac o facultate și-un doctorat, plus că umblă și la vreo 10 cursuri de treiner în orice, toate deodată? A celor care muncesc zi-lumină sau 10-12 ore pe zi, pe lefuri minuscule (prin care, adesea, îi „sponsorizează” și pe inșii performanți de mai sus), a celor care lucrează nenormat pentru a fi miluiți cu parale de-un sfert de normă, a ălora care lucrează oricum, de voie-de nevoie, ca niște roboți setați să se oprească doar în spital sau cimitir? A șomerilor, a veșnicilor asistați social (s-au împuținat?; se pare că doar „veșnicii” nu s-au împuținat), a celora care nici șomeri nu-s dar, deși au țidule de răscalificați, nu-s primiți în slujbe fiindcă-s „bătrâni”, fiindcă nu-s bărbați (sau nu-s femei, dacă-s bărbați), fiindcă nu-s prezentabili, fiindcă n-au sfinți, n-au partid, sunt nepotriviți la etnie ori religie?