Președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a declarat, ieri, că diferite simboluri sunt folosite pentru marcarea unor anumite evenimente, iar Iepurașul de Paște este unul dintre acestea, el aducând cadouri copiilor cuminți și silitori. Nechifor a arătat însă, că, din păcate, a apărut un nou simbol, Piticul de Paște, care vine la copiii neascultători și taie, fără înțelepciune, alocații, salarii și pensii. El a spus că simbolul piticului nu a fost inventat de Scufița Roșie, ci chiar de primari din PDL care au început să se adreseze premierului Emil Boc cu apelativul de pitic. „Se pare că suntem o țară de poveste, dar o poveste urâtă, în care președintele trage de urechi toți cetățenii, ministrul agriculturii îi face pe țărani alcoolici, iar tot președintele ne spune că dacă nu ne convine putem să plecăm din România”, a spus Nechifor. El consideră că alternativa la ceea ce propune PDL există și că aceasta este plecarea PDL de la guvernare. Nechifor și-a exprimat speranța că, în această perioadă a sărbătorilor pascale, membrii PDL vor dobândi înțelepciunea să voteze cum trebuie la Convenția Națională a PDL, ca să scape România de puterea portocalie.
> Liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, speră că, de Paște, membrii PDL vor căpăta înțelepciunea să voteze cum trebuie
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii