Contrabandist cu cârca, prins la frontieră

În noaptea de 10/11.04.2011, pe timpul executării unei misiuni specifice, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina au reperat, în apropierea graniței de stat, un grup de persoane care se deplasau dinspre Ucraina spre interiorul României, transportând mai multe colete voluminoase.
 

S-a reușit depistarea și reținerea numitului Ioan B., în vârstă de 19 de ani, domiciliat în localitatea Straja, celelalte persoane reușind să se piardă în întuneric, pe terenul accidentat. În zona unde a fost reținut bărbatul, s-au descoperit mai multe colete voluminoase, ce conțineau 7.740 pachete de țigări, marca Viceroy, de proveniență ucraineană. Polițiștii de frontieră au întocmit persoanei în cauză acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat și contrabandă în formă agravantă. Dosarul urmează să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți, în vederea atribuirii numărului unic. Întreaga cantitate de țigări, în valoare de 54.180 lei, a fost reținută spre confiscare de polițiștii de frontieră suceveni. Se continuă cercetările, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor legale ce se impun.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI