Golf în Bucovina

Primul pas s-a făcut

Consilierii locali suceveni au aprobat joi, de principiu, asocierea cu Dragomirna Golf Resort în vederea construirii primului complex turistic cu teren de golf profesionist din județ, urmând ca juriștii Primăriei și cei ai firmei să stabilească participația municipalității în cadrul societății, iar apoi să fie adoptat proiectul final de asociere.
 

Investiția, estimată la 40 de milioane de euro, urmează să fie amplasată în apropierea municipiului Suceava, în comuna Mitocu Dragomirnei, pe o suprafață de 60 de hectare, mărginită de pădure, în apropierea lacului Lipoveni. Reprezentantul Dragomirna Golf Resort, Daniel Tănase, a prezentat consilierilor locali suceveni întregul proiect, ce va include un hotel de patru sau cinci stele cu 150 camere, ce folosește elemente arhitecturale locale, un teren de golf cu 18 cupe, o academie de golf cu teren de instruire de nouă cupe și facilități specifice, un centru de conferințe modular, un centru SPA, tratamente cosmetice și înfrumusețare, terenuri de sport, spații comerciale, restaurante, scenă pentru spectacole în aer liber și zone dedicate agrementului. Proiectul investiției a fost realizat de o firmă de specialitate din Germania, iar construcția acestui complex va dura aproximativ trei ani de la începerea lucrărilor. Daniel Tănase și-a exprimat încrederea că municipalitatea suceveană va avea o participare solidă în această societate și nu una formală de 0,5-1 la sută. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că este important că a fost adoptată această hotărâre, care presupune că a fost depășită o primă etapă, urmând ca următorul pas să fie montajul financiar pentru finanțarea proiectului și stabilirea cu claritate a obligațiilor și drepturilor fiecărui asociat. „Primăria va da greutate proiectului”, a spus Ion Lungu. Potrivit presei centrale, care citează Registrul Comerțului, firma Dragomirna Golf Resort din Suceava este controlată de trei oameni de afaceri – Dragoș Mihai Serseni, Gheorghe David, Daniel Tănase, și de compania Dedeman din Bacău, un important jucător de pe piața de bricolaj. Potrivit unor date din Monitorul Oficial, Dedeman a fost atras în acest proiect în anul 2008, când compania își propunea atragerea lanțului Starwood pentru operarea hotelului de cinci stele, dar și companii specializate în centre SPA și terenuri de golf.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI