Cronici

De câteva zile, ne găsirăm și noi, românii, pasionați de scurgerile WikiLeaks. Poate că tânjind spre acel vis de aur al unei libertăți a informației și informării, despre care vorbește eticheta oficială a acestei organizații neguvernamentale, așa cum a fost asumată dinspre The Time Magazine, care, probabil, n-a apreciat organizația în mod dezinteresat. Și ni se propun “știri” al căror conținut îl intuiam sau chiar îl cunoșteam prea bine. Ele se sprijină, cel puțin la modul teoretic-declarativ, pe o metodă „inovativă”, cea a interceptării unor informații ce n-ar fi fost alcătuite pentru a avea scop public.
 

L.D. Clement

În cazul celor românești, parvenite pe filieră „americană”, informațiile au un caracter eventual predocumentar. Metoda însă nu-i deloc nouă, atât în ce-i privește pe purtătorii de războaie sau făcătorii de politici, cât și în ce privește presa; doar că până acum nu tinsese să devină instituție în sine. Chiar dacă de câțiva ani aveam de-a face cu din ce în ce mai multe știri „pe surse”. Iar dacă-i acceptăm pe cronicarii din vechime în calitate de precursori ai jurnaliștilor de mai apoi, iată că-i putem considera și adevărați părinți ai profesioniștilor în scurgeri livrate publicului cu obiectivitate: adică așa cum le-au colectat. (Nu știm însă dacă selecția se realizează la fel de obiectiv!) Și ei își alcătuiau scrierile din percepții subiective asupra unor întâmplări, din interpretări ale unor documente pe care se întâmpla să pună mâna, pe zvonuri, șezând pe lângă puternici ai clipei și iscodindu-le potrivnicii. Se părea apoi că meseria obținerii și împrăștierii de informații evoluase și căpătase canoane. Dar iată că nu. Deocamdată recitim cronici românești, puse în grilă „americană”. Însă pentru a fi priveliștea realității cât mai întreagă, așteptăm, scurgându-se, și poveștile spuse de ruși. Și cele franceze, nemțești… și de ce nu ungurești, ucrainene și bulgărești. Că trebuie să fie-n ele o întreagă literatură.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI