Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava a semnat cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Iași contractul de colaborare prin care medici rezidenți ieșeni vor lucra în principala unitate medicală din județul Suceava. Anunțul a fost făcut ieri de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care a arătat că, totodată, a fost depusă la Ministerul Sănătății documentația de clasificare a SJU Suceava în spital clinic județean, care va putea pregăti medici rezidenți și va trece din categoria a III-a în categoria a II-a, cu finanțare superioară. „Spitalul ar urma să treacă din treapta a III-a în treapta a II-a. Acest lucru are mai multe avantaje. Practicile pe care le fac medicii rezidenți înseamnă că aceștia au de învățat, vor putea și ei să profeseze, iar din punctul nostru de vedere sunt convins că va crește și calitatea serviciilor, și preocuparea specialiștilor în sănătate din județul Suceava”, a declarat șeful deliberativului județean. Un număr de 16 medici din SJU Suceava, dintre care 14 sunt doctori în științe medicale și doi sunt doctoranzi, vor avea titulatura de profesori-asociați și vor lucra cu 20 de medici rezidenți, în 15 specialități, printre care neurochirurgie, cardiologie, pneumologie, ATI, chirurgie, anestezie. Flutur a mai declarat că CJ Suceava și Spitalul Județean urmează să încheie un parteneriat și cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, care dorește acreditarea a trei specialități de medicină de scurtă durată în balneo-fizio-kinetoterapie, nutriție și dietetică, tehnică dentară. „În aceste condiții, spitalul din Suceava dorește să pună la dispoziție baza materială și să încheie un parteneriat cu universitatea. Și ne bucurăm că și la Suceava apar aceste secții atât de importante, cursurile fiind adresate în special asistenților medicali care doresc să-și continue studiile pentru 4 ani, pentru a deveni specialiști cu studii superioare în aceste domenii”, a spus Flutur. Totodată, șeful administrației județene a mai arătat că pentru reabilitarea celor 8 blocuri operatorii din spitalul județean a solicitat Ministerului Sănătății alocarea sumei de 4,4 milioane de lei, din care 2,3 milioane de lei pentru lucrări de reabilitare, 1,5 milioane de lei pentru dotări și 600.000 de lei pentru Secția Anestezie-Terapie Intensivă. Flutur a mai spus că a solicitat Ministerului Sănătății și 2,7 milioane de lei pentru lucrări de modernizare la spitalele din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului.
Președintele CJ, Gheorghe Flutur, a făcut cunoscut și că s-a depus la Ministerul Sănătății documentația pentru ca spitalul de la Suceava să devină spital clinic județean
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii