Mărțișorul, simbol magic

Tradiția mărțișorului este consemnată la români încă din secolul al XIX-lea. Fetele și băieții primeau de la părinți, în dimineața zilei de 1 martie, înainte de răsăritul soarelui, un mărțișor.
 

Dacă familia era înstărită, de această ață împletită în alb și roșu se agăța un ban de aur sau de argint și acesta se purta agățat la gât, prins în piept sau atârnat, ca o brățară, la mână. În funcție de zona etnografică a țării, mărțișorul era scos abia la anumite sărbători – Măcinici, Florii, Paște sau Armindeni – sau la înflorirea unor pomi fructiferi – zarzăr, cais, cireș, vișin – și agățat de ramurile lor înflorite. Exista în popor credința că cei care vor purta mărțișorul nu vor fi pârliți de soare pe întreg parcursul anului, vor fi frumoși și sănătoși, dar și drăgăstoși și iubiți, feriți de boli și de deochi. Mărțișorul avea, deci, rolul unui talisman magic, cu rol protector, benefic. După alte informații, mărțișorul a fost confecționat și din fire de lână colorată în alb și negru sau alb și albastru și era făcut cadou în prima zi din luna martie, când apărea Luna Nouă. După unele tradiții, mărțișorul ar fi avut un fir lung de 365 sau 366 de zile și ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca oile la munte. Asemănător Ursitoarelor, care torc firul vieții copilului pe tot parcursul vieții, Baba Dochia toarce firul anului. Semnificația culorilor mărțișorului este tălmăcită în mod diferit în tradiția populară. Astfel, roșul, culoare de foc, sânge și soare, este atribuit vitalității femeii, iar albul, exprimând puritate, semnifică înțelepciunea bărbatului. Cele două principii vitale ar fi inseparabile, ca o permanentă mișcare a materiei. Cromatica culorilor mai poate fi interpretată ca o similitudine cu înnoirea naturii – trecerea de la iarna cea albă, la primăvara clocotind de viață. Dincolo de interpretări, obiceiuri și simboluri, mărțișorul rămâne o întruchipare a dragostei de viață, a noilor speranțe de mai bine la momentul renașterii naturii, primăvara, pur și simplu al bucuriei de a dărui ceva cuiva drag. De fiecare dată, elevii mei din clasa a III-a B întâmpină cu mare bucurie sărbătoarea Mărțișorului. Iată-i în câteva ipostaze, din activitățile extrașcolare desfășurate și în acest an sub semnul magic al acestui simbol! (Înv. MIHAELA GOGU, S.A.M. „Nicolae Stoleru” Baia)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI