Cine-și bagă râtu-n troacă…

I. Am citit cu o anumită uimire articolul nedomnului Vasile Bâcu, cel care se consideră ales în mod legitim și nu gregar – cum s-a întâmplat! – președinte al Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu” din Cernăuți. Nu știm cum vor reacționa doamna Alexandrina Cernov și poetul Ilie Tudor Zegrea la nedemnele lui atacuri.

 

Vor găsi oare de cuviință să coboare la nivelul intelectual al tovarășului Vasile Bâcu?! Probabil că nu-l vor învrednici cu atenția lor. Poate că nu i-am fi răspuns nici noi, dacă insinuările/denigrările lui nu s-ar fi revărsat peste bunul-simț al limitelor unei polemici, cât de cât civilizate, ce s-ar fi limitat doar la spațiul nord-bucovinean. Dar cum nedomnia sa își permite să fie harabagiul unor saci îmbâcsiți cu bârfe și insinuări ordinare, mai departe de haturile regiunii noastre, ieșim la rampă, chemându-l să-și susțină aluziile/acuzațiile cu probele necesare, plauzibile, pe care să le poată demonstra și-n instanță, la care nu este exclus să fie chemat pentru calomnii. Cât privește unele întrebări introduse în „zoile” turnate în capul „confraților de limbă și neam” de nedomnia sa, prin intermediul articolului „Dreptul la opinie sau metamorfozele Crinului îngândurat”, publicat în paginile săptămânalelor „Libertatea Cuvântului” (28 ianuarie 2011), „Gazeta de Herța” (28 ianuarie 2011), „Monitorul de Hliboca”(28 ianuarie 2011), în cotidianul „Crai nou” (2 februarie 2011) și în săptămânalul „Informatorul Moldovei”(28 ianuarie 2011) răspundem franc și o vom face de fiecare dată, în baza dreptului la replică. Așadar: II. „De ce Ziarul Arcașul dintr-o publicație de opinie românească s-a transformat într-o „troacă cu zoi” turnată în capul confraților de limbă și neam?” Referitor la „troaca cu zoi, turnate-n capul confraților de limbă și neam”, putem demonstra în baza fiecărui din cele 269 de numere editate până acum că „Arcașul” a fost și continuă să fie o publicație de opinie românească, situată pe linia întâi a apărării românismului în acest spațiu mioritic și ștefanian. Suntem gata să demonstrăm acest lucru chiar și în baza Comunicatului de presă, dat publicității de foștii membri fondatori ai Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminescu”, precum și al articolelor inserate în ultimul număr din anul trecut, semnate de Ștefan Broască, Ilie T. Zegrea și de subsemnatul, în care s-a atras atenția în mod civilizat asupra unor neajunsuri regretabile, legate de viața Societății în ultimii 14 ani, de felul cum a fost convocată ultima adunare de dare de seamă și alegeri. Anume acest număr de ziar credem că l-a înfuriat pe noul președinte Vasile Bâcu, înscăunat la amintita adunare, să numească publicația noastră „troacă cu zoi”, turnată „în capul confraților de limbă și neam”. Spre deosebire de afirmațiile dânsului, cititorii noștri știu că țintele „Arcașului” au fost și sunt altele decât a bate în conaționali. Deși, sincer vorbind, în ultimul timp, ne convingem tot mai mult că nu atât „străinii” sunt cauza sporirii relelor care ne înconjoară, cât lichelele noastre naționale. Pentru exemplificări nu trebuie să alergăm departe. E destul să citim ultimele două „capodopere” semnate de nedomnul președinte în „Libertatea Cuvântului” și-n alte publicații, unde, în mod impardonabil și grosolan, aidoma unui mojic de mahala, tovarășul respectiv își permite s-o atace pe doamna academician Alexandrina Cernov, pe scriitorul Ilie T. Zegrea și pe alți membri fondatori ai Societății pentru Cultură Românească „Mihai Eminesciu” în vârful căreia stă cocoțat acum ca un Buda. Mulțumindu-i deci pentru descoperirea epocală cu privire la „noul statut” al „Arcașului”, cel de „troacă cu zoi”, ne-am întrebat: cum de privirea augustă a lui Vasile Bâcu n-a văzut în această publicație, care apare de vreo 16 ani, altceva decât o „troacă cu zoi”?! Oare nu de aceea că până la urmă fiecare om sau animal găsește ceea ce caută?! Oamenii găsesc nănașul de botez sau de cununie, porcii însă – troaca sau băltoaga de noroi în care să se tăvălească. Însăși faptele ne conduc la această concluzie. Mai are rost să întrebăm oare cine-și bagă râtu-n troacă? III. „De ce până la ora actuală nu a fost fondat nici un comitet pentru adunarea de mijloace financiare de la românii din regiunea Cernăuți pentru inaugurarea Muzeului Eminescu în fosta casă a lui Aron Pumnul?” – Pentru că Muzeul literar-memorial „Mihai Eminescu” este o instituție de stat, o instituție bugetară, subordonată ca și toate celelalte așezăminte similare din regiunea noastră (Muzeele literar-memoriale „Olga Kobyleanska” și „Iury Fedkovyci” și altele) Muzeului etnografic regional. Iar acesta are de mai mulți ani contul său în bancă în care pot fi făcute toate donațiile. Așa că, suspusul Vasile Bâcu a avut de mult timp posibilitatea să-și demonstreze generozitatea și filantropia, depunând bani în contul respectiv. Dar nu s-a grăbit s-o facă. Nu-l putem acuza. Poate omul n-a știut și nici n-a voit. Poate nu l-au informat serviciile. Ori poate e altceva la mijloc?! Căci asemenea tentative s-au mai făcut în ultimii 20 de ani și știm cu ce s-au soldat ele. De, oare pe unde or fi banii adunați pentru monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt în Codrii Cosminului? Și totuși ideea lansată de războinicul și înfuriatul președinte, preocupat de atâtea probleme concomitent, nu e deloc rea. Ne mirăm însă cum de ea n-a încolțit în scăfârlia sa mai înainte. În cei doi ani de interimat, de exemplu. Ce l-a împiedicat să creeze un comitet organizatoric pentru adunarea de mijloace financiare de la românii din regiune?! Cel puțin, pentru repararea sediului Societății, care nu seamănă nici pe departe cu sediile societăților culturale ale celorlalte comunități naționale din oraș – polonă, germană, evreiască? Cu atât mai mult că a avut și are la îndemână un posibil comitet gata constituit: întregul prezidiu al Societății Mihai Eminescu (acum vreo 21 de bravi ortaci printre care și câteva „ortăcițe”), oameni cu autoritate cunoscută și recunoscută în plan regional! Era îndeajuns să lanseze un asemenea apel – și banii ar fi curs gârlă spre Societate. Iar el, unsul președinte, ar fi reușit în doi timpi și trei mișcări să repare Sediul ei, demonstrând tuturor cât de gospodar este. Iar dacă lumea n-ar fi alergat cu sufletul la gură din urma membrilor comitetului respectiv, din cauza crizei economice prin care trece țara, ar fi pus „un ban” din propriul buzunar, cum ne și sfătuiește pe noi, și ar fi instalat o ușă la WC-ul Societății și un lavabou normal, ca să aibă lumea unde-și spăla mâinile și cu ce să se șteargă după meditații. Cât ar fi costat un rulon de hârtie igienică?! Sau un spray pentru împrospătarea aerului și anihilarea mirosurilor neplăcute, ca acestea să nu se împrăștie prin sediul aflat acum în gospodărirea dânsului?! Dar parcă obrazul nedomnului președinte mai poate roși în fața oaspeților de onoare de la Suceava, de la Botoșani sau de la Iași, care-l ajută să organizeze diverse manifestări culturale și-l promovează la fiecare pas? Sau poate o asemenea lipsă de igienă îi convine nedomniei sale? Poate că lasă lucrurile baltă, cum au fost și până acum, pentru a avea un motiv de acuzare a guvernului României că, chipurile, nu sprijină Societatea, că nu oferă bani pentru reparația sediului ei?! Poate că le-ar fi făcut pe toate acestea, că nu-i până la urmă un om lipsit de spirit de inițiativă. Ar putea face și lucruri bune dacă nu și-ar consuma energia și capacitățile în alte direcții, mai puțin constructive, cum sunt calomnierea, marginalizarea și beștelirea membrilor fondatori ai societății care au îndrăznit să declare (ce neobrăzare în concepția lui!) că ultima adunare generală de dare de seamă și alegeri a Societății „Mihai Eminescu” a avut loc cu mare întârziere și cu încălcarea flagrantă a prevederilor statutare. Acționând astfel în continuare, el are șansa să devină o persoană foarte cunoscută într-un spațiu mai larg decât cel raional și regional. Oare nu cu acest scop își expediază rodul opintelilor sale și pe adresa unor publicații de peste hotare, unele dintre care n-au nici în clin nici în mânecă cu problemele noastre?! Cu atât mai mult că în paginile lor n-au fost date publicității nici Comunicatul, nici alte articole în care să fie atacată augusta sa persoană, justificându-și, astfel, dreptul la replică. Argumentul nostru în cazul dat este săptămânalul „Informatorul Moldovei” din 28 ianuarie a.c., în care redacția acestei publicații românești, ce se difuzează în județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vrancea, Galați, Vaslui, după ce-și anunță cititorii săi că „În această săptămână am primit un material din partea bunului prieten Vasile Bâcu, președintele Societății pentru Cultură Românească din Cernăuți, material care scoate în evidență faptul că în sânul comunității românești din Cernăuți ar exista oarece disensiuni, generate de orgolii și interese personale. Fără a face, deocamdată, prea multe comentarii, reproducem textul integral trimis de Vasile Bâcu”, publică articolul „Dreptul la opinie sau metamorfozele Crinului îngândurat” Spre deosebire de colegii noștri de la „Informatorul Moldovei”, noi nu putem fi imparțiali, ca toți românii. De aceea, ne-am și străduit să răspundem la întrebările ce ni le-a adresat tovarășul președinte în mod public nu numai prin intermediul „Libertății Cuvântului”, ci și prin medierea unor publicații de peste hotare cum sunt „Informatorul Moldovei” și „Crai nou”, care au publicat articolul sus-amintit. Comentariile noastre și alte lucruri interesante privind „oarecele disensiuni, generate de orgolii și interese personale” își așteaptă rândul publicării. Ca să vadă lumea cui trebuie „să-i fie rușine”, cine „discută problemele românilor, prin calomnii și atacuri nerușinate în presă împotriva românilor” și cine, nesuportând adevărul, „se face de râsul lumii”. Pentru început pot fi comparate Comunicatul publicat în „Arcașul”, „Libertatea Cuvântului” și în „Zorile Bucovinei”, cât și articolele „Bate-n frate – fă dreptate!” sau De ce Societatea „Mihai Eminescu din nou revine în centrul atenției”, „Suntem studenții dumneavoastră, doamnă Cernov, sau De la cine a învățat conducerea Societății „Mihai Eminescu” „stilul festivist din perioada comunistă” și „Dreptul la opinie sau Metamorfozele crinului îngândurat”, la care răspundem în maniera propusă de autorul lor. Cât privește săgețile noastre, îl informăm pe vremelnicul și unsul președinte că nu ne temem că ele se vor întoarce ca un bumerang. Pentru că acestea nu-s îndreptate împotriva „fraților de limbă și neam”, ci împotriva unor nedomni, care sunt meșteri în a transforma un dialog de idei, de principii, într-un atac la persoană și care fac uz de insinuări, de calomnii, de bârfe, de diverse amintiri din vremurile când era bunica fată, discutate la diverse chiolhanuri, la lumina unui opaeț. Iar în caz că săgețile noastre se vor întoarce înapoi, le vom prinde din zbor și le vom trimite din nou, până își vor atinge scopul. Și încă un lucru, dacă, la o adică, armele adevărului nu vor avea sorți de izbândă: vom învăța de la oponenții noștri să procedăm și noi la fel, ca nedomniile lor, să folosim aceleași unelte, cu aceleași metode nedemne de polemică, la care recurg ei. Deși ne-ar fi scârbă și silă de ele. Pentru că nu fac parte din arsenalul nostru de luptă. A la guere comme a la guere. VASILE TĂRÂȚEANU, directorul publicației românești „Arcașul” P.S. Spre deosebire de unele publicații, noi n-am avut sponsori italieni, precum au avut cei de la revistă bâcuiană „Familia”, al cărei deces îl regretăm sincer. Mai mult decât atât, n-avem nici ca și „Gazeta de Herța” sprijinitori printre demnitarii regionali, care să dea directive pentru ca oamenii de la sate să se aboneze în mod obligatoriu la gazetele raionale, în detrimentul publicațiilor regionale, cum sunt „Zorile Bucovinei”, „Libertatea Cuvântului” și „Concordia”, care nu se bucură de același sprijin. Noi ne descurcăm cum putem. Și nu umblăm nici „cu cerșitul prin România”, cum zice Vasile Bâcu. Cine are probe concrete în această privință să le demonstreze. Mai mult decât atât, nu avem beneficii de pe urma „Arcașului”. Și noi, ca editori, n-o să renunțăm la ziar, precum au procedat alții, când au fost înțărcați de italieni. Noi stăm în continuare de strajă, precum au stat străvechii arcași.