Care turism ?

Turismul, una dintre marele mize ale României, nu pare să fie ceea ce toate guvernele de până acum s-au grăbit să scoată în evidență. Așa consideră vicepreședintele județean al PRM Suceava, Marcel Murariu, care a declarat, într-o conferință de presă, că mai toate speranțele legate de acest sector important al economiei naționale sunt deșarte.
 

„Turismul reprezenta un domeniu pe care toate guvernele de până acum îl considerau șansa de viitor a României. La această dată nimic nu pare mai fals. Turismul românesc nu înseamnă doar plajele de la Marea Neagră, însă, de-a lungul vremii, acestea de pe urmă au adus cele mai consistente sume la buget. Acum, nu doar străinii nu mai calcă pragul acestor stațiuni, ci de ele, precum și de altele de pe întreg teritoriu țării, fug și românii. Cei cu bani preferă ținuturile exotice din lume, în timp ce conaționalii noștri cu venituri modeste se îndreaptă, tot mai des, înspre nisipurile de aur din Bulgaria”, relevă viceliderul PRM. În opinia acestuia, de vină ar fi serviciile de cazare necorespunzătoare și la prețuri mari. La fel, o vină o au și salariile mici, majoritatea angajaților nepermițându-și nici măcar un weekend mai ca lumea, în afara localității de domiciliu. „O noapte la un hotel de două stele costă cât avansul pe o lună. Ca să nu mai punem la socoteală drumul cu trenul și măcar o singură masă pe zi. Nu mai rămâne decât alternativa ieșirii la iarbă verde, cu un mic și o bere. Însă, nici măcar luxul acesta nu și-l permit mulți oameni”, a subliniat responsabilul peremist. Marcel Murariu a invocat un studiu potrivit căruia doar 5% dintre români pleacă în concedii, lucru pe care nu-l consideră de mirare, din moment ce sărăcia extremă a ajuns la un nivel incredibil, iar peste jumătate din populație trăiește în mediul rural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI