„Au sărit prea mult calul cei din PSD în ultima perioadă”

PSD a atacat mereu Justiția și „a sărit ca din gură de șarpe” atunci când au fost vizați oameni de ai lor, a declarat ieri vicepreședintele PD-L, Gheorghe Flutur, care consideră că, în ultima perioadă, PSD-iștii au sărit calul cu foarte multe mizerii aruncate.
 

El i-a avertizat pe social-democrați că urmează să afle „cum au tranzitat mărfuri de zeci de milioane de euro” prin vămile de la granița cu Ucraina. „Acum i-am văzut trompete cu ce se întâmplă la Siret. Au avut un subiect în care să întrebe ce face Flutur. Nu m-am implicat niciodată în aceste probleme și nici în deconcentratele din vămi, dar îi avertizez pe pesediști că o să afle multe informații despre ei, în special generația asta tânără, care se face că uită cum au lucrat și cum lucrează cu vămile și cum tranzitează mărfuri de zeci de milioane de euro, numai în ultimii ani, prin vămile din granița cu Ucraina”, a spus Gheorghe Flutur. El a adăugat că le va arăta celor din PSD exact cu ceea ce se ocupă. „Pe această temă am să vreau să-i fac curioși să vadă cu ce se ocupă ei și ai lor în această perioadă. Este o problemă în care au sărit prea mult calul cei din PSD în ultima perioadă, cu foarte multe mizerii aruncate. Am lăsat o dată, de două ori, dar sunt în măsură să le arăt cu se ocupă”, a mai spus vicepreședintele PD-L, care a evitat să facă alte declarații privind acest subiect. Într-un comunicat de presă al PSD Suceava, semnat de președintele executiv al organizației, Ovidiu Donțu, se arată că, în cazul din PTF Siret, ancheta trebuie să identifice unde se duc banii din traficul ilegal de la frontieră. „Vama Siret este situată într-un județ unde controlul absolut îl deține Gheorghe Flutur. Ne este greu să credem că dânsul nu știa de mai mult timp detalii despre activitatea desfășurată de vameși acolo”, se arată în comunicat. PSD Suceava mai arată că reținerea vameșilor și polițiștilor de frontieră din Vama Siret spune multe despre pregătirea tehnică a României, sub guvernarea PD-L, pentru aderarea la Spațiul Schengen, apreciind că nu tehnica este problema, ci factorul uman și că scăderea salariilor și deprofesionalizarea sistemului, prin numiri politice, a accentuat fenomenul corupției. „Implicarea șefului Poliției de Frontieră este edificatoare. Deci puterea politică nu este străină de ce se întâmplă în vămi, și asta este valabil în toate județele, nu numai la Suceava”, mai susține PSD Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: