D’ale politicii (117)

– Un dicționar… alternativ –

 

> Autoturism. Invenție utilă, ce poate ascunde o sută de cai sub capotă și… un măgar la volan. > Crimă. Cineva o definea ca un strigăt total de disperare, ca o revoluție, deoarece drumul spre crimă este cel mai greu din viață, schimbându-i definitiv cursul, reperele: un act de refuz, o suferință maximă, un coșmar asumat, un blestem. > Fanta. Cunoscuta marcă de răcoritoare s-a născut în 1940, când firma producătoare, „Coca-Cola”, a căutat o alternativă pentru continuarea producției în fabricile sale dintr-o Europă răvășită de război și unde aprovizionarea cu clasicul extract de cola devenise dificilă. După terminarea conflagrației, celebra oranjadă nu a mai fost produsă până în 1960, an în care acest brand a fost înregistrat oficial în S.U.A., devenind abia ulterior un succes mondial. > Hedonist. Individ al cărui crez suprem se exprimă în următoarea axiomă: „O zi fără măcar o plăcere – a gâtlejului, a burții, a sexului etc. – este o zi pierdută. > Lumină. Singurul lucru pe care-l știu despre viteza luminii este că dimineața, când vine vremea să plec la lucru devreme, ea este – of ! – mult mai mare. > Muncă. Faptul că există „medicina muncii” să însemne oare că munca este o boală? > Pațachină. Expresia desemnează curent o femeie ușoară, vulgară, strident fardată, părea a fi inspirată de… botanică (există planta numită „Rubia tinctorum” ). Care este în realitate rădăcina acestei pațachine? Îl voi cita aici, din nou, pe prea iute uitatul scriitor Victor Eftimiu (prin memoriile lui Radu Beligan). În București, exista pe vremuri un vestit mezelar pe nume Pațac. Fratele acestuia a fost cel dintâi care a deschis în România un “șantan” pe bulevardul Elisabeta, importând de la Viena niște fete vesele care circulau, cu ostentație specifică, seara, pe bulevard, în fața “instituției”, ca să atragă clientela. Acestea erau “fetele lui Pațac”, adică pațachinele… > Relativitate. Durata unui minut depinde de care parte a ușii de la baie te afli. > Sexterorism. O nouă formă de „terorism” pare a se dezvolta în cândva conservatoarea Indie: atacul în grup a femeilor doritoare de sex împotriva bărbaților. Ultima victimă, Parkeet Manjhi, declară că se afla la toaletă, în curte, când a fost strigat pe nume de o femeie. Aceasta i-a cerut, sec, să facă sex cu ea și cu alte trei femei, ițite brusc dintre tufișurile din preajmă. La auzul refuzului bărbatului, femeile, dezlănțuite, i-au tăiat și mutilat penisul, după care l-au bătut, moment în care bietul bărbat „cinstit” a leșinat. Acesta este el treilea caz din ultimii doi ani în care mai multe femei au atacat în scopuri sexuale un bărbat, în statul Uran, din India. Cuvântul „viol” se feminizează zi după zi… > Stendhal. Franțuzul ăsta (deloc prost) scrie în „Jurnalul” lui: „Nu poți înșela, de două ori, un popor cu aceleași mijloace”. Se vede că scriitorul nu-i cunoștea bine pe români: noi rămânem, veșnic, printre cei mai „înșelabili”… > Strâmt. Așa poate fi definit spațiul lingvistic, zona de exprimare liberă, sinceră, pe care o are orice persoană devenită „publică”… Practic, nu îți mai aparții, trebuie să te autocenzurezi, să fii atent la orice apreciere ai putea lansa în public; să devii altcineva, să te pervertești voit ca amprentă umană, ca personalitate… Așa a pățit și sexoasa doamnă number one a Franței, Carla Bruni. În cursul unei vizite recente în India – imensa țară-continent, dar și spațiul în care se produc cele mai multe demersuri împotriva „ghinionului” ca nevasta să-ți nască o fetiță, aceste fărădelegi mergând până la a o obliga să avorteze pe femeia care este pe cale să devină o mamă „neinspirată” – apetisanta Carla a declarat, sincer, în premieră mondială, că și-ar dori să devină mămica unui… băiețel. Vai, ce gafă imensă, a decretat imediat media indiană, acuza fiind repede preluată și exacerbată de presa franceză antiprezidențială… Nu te speria, Carla! Mergi înainte! Totul e ca Nicholas al tău să vrea, să poată… Ori măcar să vrea… Că despre verbul secund, nu mă îndoiesc că te descurci tu, belă donă…. > Teamă. „Copiii să-și denunțe părinții, vecinul vecinii, soțul soția, fratele sora!”. Este credoul Securității comuniste? Nicidecum, este „sloganul” Inchiziției (sec. XII-XIII). De unde se vede că apelul la delațiune, dar și teama difuză inspirată de aceste practici sunt foarte vechi și bine întipărite în conștiințe. În Spania lui Franco, o bunică își dojenea, preventiv, nepoții cu cuvintele: „copii, vorbiți mai încet, să nu supărați cumva vreun sfânt…”. > Udrea. Elogiile aduse Elenei de cvasitotalitatea colegilor ei bărbați îmi inspiră sugestia – evident, dezinteresată – ca deviza partidului ei să devină „Cherchez la femme”. > Viață. Motivele care ne fac să iubim viața sunt exact acelea care ne determină – în anumite condiții – să o urâm: succesul, iubirea, sexul, alcoolul, alte droguri, puterea…