D’ale politicii (114)

– Un dicționar… alternativ –

 

> Arbore. Cel ce se sprijină exclusiv și excesiv pe „arborele său genealogic” arată că încă nu a ieșit din pădure. > Ciudățenie (aparentă). Ciudată – de fapt misterioasă și greu de priceput, o eternă provocare – mai este femeia… Ea e în stare să-i ceară insistent soțului să îi mărturisească, sincer, ce și cum gândește. Dar atunci când bărbatul – un etern șoricel speriat pe care pisica îl provoacă, uneori, amăgitor ca orice felină, să-i devină egal – își ia „inima în dinți” și îi vorbește pe șleau, femeia fie că se supără, fie că se arată total dezamăgită, deziluzionată de așteptările, speranțele, dorințele, proiectele consortului ei… Ce bine că mai există pe lume „bărbați adevărați, cu personalitate, cu mândrie”. Mă refer la aceia care țin neapărat ca ei să aibă ultimul cuvânt în orice dispută conjugală. Sintagmă care este, invariabil: cum spui, cum vrei tu, draga mea… > Dumas (tatăl). Scriitor iubit de generații succesive de cititori, dar și om cu o biografie fulminantă, pe măsura nemuritoarelor sale personaje. Se lăuda că ar avea 250 de bastarzi, dar a recunoscut legal doar 2, din cei 12 confirmați de biografii lui. Atunci când i s-a reproșat, cu dovezi, că măsluiește adevărul istoric în romanele sale, a replicat: „Da, am violat Istoria, dar i-am făcut copii frumoși”. Acuzat fiind că el a scris, de fapt, cărțile semnate de fiul său, ar fi „recunoscut”: „Este perfect adevărat! Eu sunt autorul… autorului”. Tânărul Dumas a venit la Paris – pe care l-a cucerit și unde a câștigat și risipit averi – cu 2 ludovici în buzunar și a plecat la fel de sărac, în 1870, cu puțină vreme înaintea morții sale, la Dieppe, datorită unei crize cardiace. > Gratuit. Când te gândești câți oameni au suferit ori au fost uciși pentru drepturi ori revendicări care au fost ulterior acordate, recunoscute, fără nicio legătură, fără a fi o consecință a acestor sacrificii… Dar probabil că și în această superbă inutilitate stă măreția martirajului… > Joben. (Tot de la Victor Eftimiu – „via” Radu Beligan – citire…). „ În ce privește cu-vântul joben, multă lume se întreabă de ce acest soi de pălărie este desemnată în toate limbile cu cuvinte ce indică forma ei (în franceză haut-de-forme, în engleza top hat, în germană zylinder, în italiană cilindro, limba română fiind singura în care numele înaltei pălării are cu totul altă denumire, afară de aceea populară, de “țilindru”). Explicația este simplă: cel care a introdus în București prestigiosul acoperământ era un negustor francez care avea magazinul pe Calea Victoriei și se numea… Jobin. > Meciuri. Cele de fotbal ale echipelor noastre în confruntările europene ar trebui, mai nou, să fie televizate în cadrul programelor inscripționate cu sigla „comedie”. > Nota (de plată). Nu te bucura: dacă ai obținut ceva gratis, nu înseamnă decât că nu ai primit încă factura. > Prima (impresie). Se pare că rămâne, totuși, cea care contează, care “atârnă” greu… Din amintirile unui “crai” bătrân, expert în tot soiul de stratageme de rupt inima (și “chinga patului” – vorba cântecului) femeilor dorite, “vânate” de masculul erotizat: de câte ori am “ratat”, fără șanse de “reabilitare” ulterioară, procedura clasică de a mă strecura în sufletul, trupul, între cearșafurile unei femei îndelung jinduite, nu a fost din cauză că în acea întâlnire nu am strălucit ca spirit, ca umor, ca farmec. Motivul – desigur, greu de priceput pentru iubitorii de telenovele – eșecului meu era strict legat de neglijențe impardonabile, pentru mine (acum, abia, realizez, dar cui folosește?) legate de aspectul de moment, de mirosul greu al respirației mele, de “doliul” de sub unghii, de gulerul maculat al cămășii, de obrazul uitat zile la rând de aparatul de ras… Le credeam – regretă bătrânul cuceritor – secundare, dar developând, fără patimă, aceste întâmplări din trecut, reevaluez ponderea imensă pe care o au și o vor avea în “guerilla amoroasă”… De băgat la cap… La baie, la manichiuristă cu voi, bărbați pohticioși! > Sălbatici. Astfel i-au caracterizat vecinii pe membrii unui cuplu din Pegli (Italia) care obișnuia să facă, în fiecare noapte, sex… zgomotos. Culmea este că cei „poluați sonor” au atașat la plângerea adresată judecătoriei locale înregistrări audio ale toridelor partide de amor. Acuma, nu că aș vrea să-i apăr pe „zgomotoși”, dar aș putea bănui că înregistrările ilegale au fost mai degrabă inițiate întru redeșteptarea libidoului ofilit al posacilor vecini. > Șvaițer. „Politicienii sunt ca găurile din șvaițer: cu cât cașcavalul e mai mare, cu atât are mai multe găuri. Din păcate, cu cât are mai multe găuri, cu atât conține mai puțină brânză.” (Coluche) > Ură. Asta da, ură… (dar și, scuzați, lipsă de logică, tipic feminină)… O oarecare doamnă Harris a angajat un detectiv privat pentru a supraveghea, pas cu pas, mișcările soțului ei, bănuit de infidelitate. Conștiincios din fire, „spionul” plătit a filmat inclusiv secvența în care furioasa nevastă îl călca, repetat, cu mașina pe bărbatul suspectat, căruia îi dăduse întâlnire într-o parcare izolată, departe de oraș… Cinstit fiind – de fapt respectând jurământul și statutul profesiei lui – detectivul a predat a doua zi poliției înregistrarea incriminatoare. Surpriza abia urmează: pe scaunul din dreapta șoferiței se afla fosta nevastă a ucisului, la care bărbatul renunțase, cu scandal, din pricina noii lui iubite, draiverița ucigașă… Ca să vedeți că uneori viața se inspiră din filme – de revăzut recent redifuzata peliculă „Diabolicele”, cu o Sharon Stone (nevasta) și o Isabelle Adjani (amanta) în plină formă, asociate în premeditare criminală. Numai că celelalte două muieri, cele reale, nu sunt „ușor lesbiene”, iar cel ucis nu avea măcar vreo asigurare de viață tentantă, ori o avere cât de cât ispititoare…