Tâlhari de dugheană pun mâna pe 5000 de euro. Pentru o zi

 

Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată joi seară, prin „S.N.U.A.U. 112”, de Ana G., de 52 de ani, localnică, despre faptul că, prin violență, două persoane neidentificate i-au sustras poșeta în care avea suma de 5.000 de euro. Cu ocazia cercetărilor, s-a stabilit că, în jurul orei 19.45, reclamanta se deplasa pe strada Mihai Eminescu din Rădăuți, moment în care, din spate, a fost lovită de doi tineri. Unul dintre cei ei i-a smuls poșeta de pe umăr. Cercetările, demarate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, au condus în scurt timp la suspecți: Andrei Zaharia, de 19 ani, și Lucian Grosu, de 20 de ani, din Rădăuți. Surse judiciare ne-au informat că cei doi, duși ieri după-amiază la Parchet, cu propunere de arestare preventivă, ar fi reperat-o pe victimă într-un bar din Rădăuți, unde aceasta ar fi povestit că are asupra ei o sumă mare de bani. Ana G., funcționară la o bancă din Rădăuți, împrumutase banii de la fratele său și urma să-i depună la CEC, în vederea derulării unui proiect financiar. În noaptea de joi spre vineri, Grosu a fost identificat de Poliția Rutieră după ce, pe strada 1 Mai din Suceava, în apropiere de Spitalul Județean, a intrat cu mașina într-un stâlp.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: