Școala Panaci, la curs în Malta

În perioada 15-21 decembrie 2010, am participat la un curs de formare Comenius – Lifelong Learning Programme (LLP), desfășurat în Malta-Attard și organizat de Sans Frontiers Europe, prin European Unit Programmes Under The Directorate General for Education and Culture.
 

La acest curs au mai participat încă doi cursanți: un cursant din Bulgaria și un cursant din România (Hunedoara). Cursul a fost finanțat cu 1965 euro de Agenția Națională (AMPOSDRU) din România și Comunitatea Europeană. Acești bani au acoperit cheltuielile de transport, taxa pentru cursul de formare, subzistența și asigurarea medicală. Cursul s-a numit „Family Folklore and Traditions” și a constat în vizitarea a numeroase obiective istorico-sociale, religioase și geografice și, nu în ultimul rând, prezidențiale. Un accent cu totul particular s-a pus pe cercetarea aspectelor legate de istoria religioasă a acestei țări, de începuturile creștinismului în acest spațiu al continentului european. Insolitul, exotismul și mirajul locurilor vizitate, apreciate și supuse obiectivului camerei mele video nu pot fi redate în cuvinte, deoarece potențialul semantic al acestora este cu mult depășit. Insulă parcă pierdută în Marea Mediterană, aproape invizibilă pe harta lumii, cu o lungime N-S de 29 km și o lățime E-V de doar 15 km, Malta este o oază de liniște, confort, bucurie și desăvârșire spirituală, în această lume în care răutatea, egoismul și agitația cresc zilnic în progresie geometrică (asta doar în România), un ținut ale cărui țărmuri sunt modelate de o sumedenie de golfuri și golfulețe și al cărui teritoriu este acoperit doar de clădiri construite din piatră de calcar (limestone). De-a lungul țărmurilor sunt ancorate o puzderie de iahturi și vase de croazieră dintre cele mai luxoase, care așteaptă să pășești la bordul lor pentru a te pierde în imensitatea mării și pentru a ancora eventual și pe Insula Gozo, o altă perlă a turismului maltez și a Mediteranei. Un aspect cu totul șic, dar și particular, sunt autobuzele galbene – unele mai vechi, altele mai noi – fabricate în Anglia (țara care de fapt i-a colonizat). Oficial, în Malta se vorbesc patru limbi: malteza, engleza, franceza și italiana. Maltezii au făcut din colonizarea lor de către englezi un act de mândrie. Le place să gândească englezește și să se îmbrace după linia de modă franțuzească. Sunt extraordinar de religioși (sunt eminamente catolici, pe lângă populația majoritară catolică existând și alte grupări religioase minore: una protestantă, una greco-catolică și una iudaică), dar această religiozitate nu rămâne la ușa bisericii (adevărate splendori de artă, de proporții gigantice), ca la noi, ci această stare de spiritualitate, de împăcare, de acceptare, de apropiere, se extinde în toate domeniile vieții sociale și în toate locurile. Să nu rămâneți surprinși dacă atunci când vizionați programele TV din Malta anumite canale sunt subtitrate în limba arabă. Asta se explică prin faptul că aici trăiesc și musulmani arabi, dar aceștia nu sunt înregimentați într-o grupare religioasă (în Malta nu veți întâlni nicio moschee). Dat fiind specificul cursului pe care l-am urmat, am avut posibilitatea de a străbate Malta ”în lung și în lat” cu ajutorul autoturismului pus la dispoziție de profesorul organizator al cursului, dar, lucru curios, n-am reușit să văd tot, alte câteva obiective de maximă atracție turistică rămânând nevizitate de mine (asta deoarece sunt foarte multe). Să nu credeți că Malta este o țară mică pe care o poți străbate foarte ușor. Rețeaua stradală este foarte complexă, alcătuită din numeroase străzi înguste printre care te poți foarte ușor rătăci. Cu o populație de doar 400.000 de locuitori, maltezii coabitează în liniște și mulțumire reciprocă, nu duc lipsă de nimic și, mai mult de atât, pot găzdui anual mii de turiști față de care manifestă o maximă generozitate. Cât am stat în Malta m-am bucurat de foarte multe ori de generozitatea lor, sub diferite forme (ca și la noi, nu?). Sub raport istoric, Malta este țara ordinelor militare cavalerești care au scris cele mai dense pagini de istorie ale acestei țări. Maltezii au știut să conserve foarte bine mărturiile arheologice și să le îmbrace în haina călduroasă a creștinismului pentru a le livra într-o formă cosmetizată și ”digerabilă” turistului. Destinație turistică exotică, Malta este într-un perpetuu progres economic, o țară în care se construiește atent, responsabil și cu dragoste față de natură (ca și la noi!!!). În final, aș dori să precizez că ceea ce m-a impresionat profund nu au fost frumusețile edenice care ”mi s-au urcat până la inimă”, ci amabilitatea oamenilor, dezinteresul personal al acestora pentru înavuțire și profit (în dauna celuilalt), căldura și dorința controlată a acestora de a nu te deranja cu absolut nimic, de-a nu perturba câtuși de puțin echilibrul tău interior. Acest lucru mi se pare de-a dreptul excepțional… și nu e deloc puțin! Prof. drd. ALEXANDRU VERDEȘESCU Școala cu Clasele I-VIII Panaci, Suceava

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: