În contracurent

Bătălia politică se ascute

Continuu. Ca-n bancurile cu „lupta de clasă”. Se poartă duelurile: în săbii să ne tăiem, ori în valeți să ne ucidem. Cum duelurile la noi au fost mai degrabă în filme și cărți, lumea bună neavând insomnii legate de onoare și demnitate, au rămas să se încaiere interpușii în numele jupânilor.
 

Măriile Lor sunt prea prinse cu înaltele daraveri de stat ca să încrucișeze spadele ori să se ia la luptă dreaptă. Și nu de azi de ieri. Fișa lor identitară e marcată cică de lipsa bărbăției și a codurilor cavalerești feudale. Chestia cu bărbăția s-ar putea să-i supere pe împricinați, de aceea ar fi bine să numească ei tipul dușmanilor politici care, în loc să se ia cinstit la trântă pe toloacă, ori să se ciuruiască după gust, sar țățește cu gura unii la alții. Se tot amenință de vreo 20 de ani, iar țara au zăuitat-o în letargie. Fenomenul scoaterii la luptă a servi(tori)lor nu e nou. S-a practicat în antichitate când oști precum ceata lui Papuc Hogea Hogegeanu alcătuite din sclavi și liberți erau sacrificate primele ca să nu se expună ei, maiores terrae. Deși era de râsul lumii, după cum s-a văzut și-n Țiganiada lui Budai-Deleanu, tactica s-a perfecționat în al doilea război: comandirii sovietici îi trimiteau pe front pe toți cei ostracizați de bolșevici. Se zice că nici ai noștri n-ar fi făcut rabat. Numai că oștile cu paloșe și pușcoace au pierit în negura istoriei, litigiile rezolvându-se azi preponderent prin așezare la masa tratativelor. Nu și în politichia românească, unde, dacă gâlceavă ori manipulare nu e, nimic nu e. Nu exiști ca partid, nici ca boier politic dacă nu-ți mâni sfetnicii la hărțuială pe ecran. Momentan, duelurile au loc între Guvern și Parlament, ca florete folosindu-se asumările repetate ale legilor educației, salarizării „unice”. În replică, martorul neutru CCR îi declară touché când pe unii, când pe alții, ca să împace și capra și varza. Furioși 25%, polițiștii l-au provocat pe Dl Președinte nu aruncându-i mănușa în față, nici scoțându-și spadele din teci, ci zvârlindu-i caschetele în grădină ca să încolțească însemnele patriei. Scârba a fost că, de supărare, au pitit în ele „javre ordinare”, ceea ce a trezit grozăvenie de casus beli. Să te ții duel: bagă Șoric pe țeavă și stropșește-l pe Tobă, pune flagrant ghiulea Chelu și însângerează-l pe Fătuloiu. Prins la colț, înaltul gradat atacă orbește, căzând capul lui Tobă. Temându-se să nu pice toată floarea cea vestită și să rămână cuc, fără să-l alinte cineva dimineața cu „Să trăiți!”, arbitrul ministerial oprește măcelul. Însă odată pornit, duelul e ca bulgărele de zăpadă. Trece prin Vămi și bubuie la Ministerul Justiției, el, nu altul, își atacă la baionetă propriii judecători care au sancționat veștejirea drepturilor omului cu aceleași 25%. Bugetarii atacați la lingurică sar cu condeiul prin tribunale la gâtul Guvernului. Măi, să fie! Toate se leagă. De atâta sabie, paloș, trântă, scatoalce și cleptocrație de partid, mare lucru să nu iasă frumusețe de răzmeriță. Ca un făcut, n-are cine să nemurească izbânzile în letopiseț: bietul Neculcea zace la Prigoreni de întunearicu de ani, iar Ioan Budai Deleanu și Caragiale sunt oale și ulcele. Lasă că vitejii își tocmesc lăudători, imnografi de curte, mari făptuitori de ode, o tempora! De la ei s-au aflat eroii cavaleri care-și încontrează cu curaj lăncile în numele idealurilor mărețe de putere pe plaiul carpato-danubiano-pontic. Victor Frunză și Marcel Breslașu pot fi mândri. Omul nou n-a apus, iar gloria ditirambilor renaște. A răsărit iarăși soarele, atâta doar că lumina nu mai emană de la Răsărit, ci de la viitoarea prezidentă. Frumusețea, inteligența, tenacitatea, curajul, responsabilitatea, anduranța, motorul de partid… sunt noile atribute ale geniului conducător. Abia acum s-a săvârșit în fapt actul istoric de condamnare a comunismului: savanta de renume mondial, meșter cârmaciul – mândră corabia au închinat steagul, lăsând seva înnoitoare să ne urce la ceruri.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: