Tradiții de Crăciun

> La Izvoarele Sucevei, marea majoritate a localnicilor sunt ortodocși pe stil vechi Pedala timpului apasă asupra noastră fără să ne dăm seama, zilele se scurg cu repeziciune și sărbătorile Crăciunului au bătut la ușă. Moș Crăciun, darnic, ca de obicei, își umple sacii cu toate bunătățile pentru a străbate ulițele și cărările satului.

 

Trece pragul fiecărei case pentru a aduce un picur de lumină și bucurie în sufletele copiilor. Și în acest an, Primăria Izvoarele Sucevei și UUR Suceava, prin toate cele oferite, au stropit căldură sub bradul de Crăciun. Sărbătoarea înseamnă, înainte de toate, tradiție, înseamnă întâlniri între neamuri, iertare, depănarea amintirilor, snoave spuse la gura sobei, înseamnă transmiterea colindului străvechi celor care vin după noi, înseamnă armonie și înțelegere, inimi deschise și curate îndreptate către ceruri. Înseamnă să fim mai buni și să punem pe cântar cumpătarea și împăcarea. Pregătirea sărbătorii Nașterii Domnului începe cu mult înainte. Primenirea casei pune în mișcare toată suflarea familiei (Primenește gazdă casa/ Umple vadra, pune masa/ Că vă vin colindători – ne învață un colind). Gospodinele dau zor prin interioare, iar bărbații se învârt de colo-colo asigurându-se de rezerva de lemne, pentru că gerul umblă slobod prin toate încheieturile gospodăriei (a fost scăpat de sub… control!) și de adusul fânului din locurile mai îndepărtate. Tăierea porcului este o verigă importantă în lanțul pregătirilor. Cândva, în fiecare gospodărie era cineva care se ocupa de sacrificarea împricinatului. Azi, însă, sunt persoane specializate în tăierea patrupedului. Cu ani în urmă, porcul, după înjunghiere, era învelit într-o pătură de rășină de molid măcinată și se scufunda într-o covată cu apă clocotită (ocrop). Cu îndemânare, folosind un cuțit, femeile îndepărtau cu ușurință partea păroasă. Până nu demult, porcul era pârlit în paie, paie de ovăz pe care gospodarii le obțineau pe câmpul de lângă casă. S-a folosit și forja pe bază de lemne tăiate mărunt. Se pare că această variantă oferea cărnii gust aparte. Astăzi, observ că metoda cea mai lesnicioasă este cea a folosirii buteliei de aragaz. Mai apoi, porcul este spălat și urmează tranșarea. Gospodinele pregătesc tobă, chișcă, cârnați, șuncă și altele. Afumarea lor asigură gust și păstrarea până la vremea coasei. Pentru că gerul dă târcoale prin ogradă, o vodcă fierbinte, eventual cu unt (untul previne gripa) este bine-venită, și mămăliguța cu cartofi împreunată cu tochitură adună vecinii în jurul focului de afară. Trebuie să știți, însă, că, cu ani în urmă, porcul nu se pârlea, se jupuia, pielea se tăia bucăți și se bătea în perete, unde rămânea 1-2 săptămâni. Apoi, urma dubirea, în zeamă de arin. Meseriașii din sat confecționau opinci, așa zisele opinci nemțești (informație orală, Starciuc Gheorghe). Opincile femeiești aveau gurgui, adică un fel de vârf, în vreme ce la cele bărbătești partea din față era plată, pentru ca, în timpul lucrului, în pădure, să nu se împiedice prin cepuri și rădăcini (informație orală, Moțco Timofte). Locuitorii satelor din comuna Izvoarele Sucevei sunt, în marea lor majoritate, ortodocși pe stil vechi și țin cu strășnicie la sărbătorile de peste an. A nu se confunda cu stiliștii. Sărbătorile Crăciunului încep pe data de 7 ianuarie. În Ajunul Crăciunului nu se face niciun rău, spune tradiția (Ce bine ar fi dacă am lua și azi în seamă această zicere!). În Ajun se pregătește masa. Pe masă, se așază un strat de otavă, în semn de belșug, după care, peste fața de masă, se petrece o fundă roșie, «în cruce». Apoi, se rânduiesc, după datină, cele 12 feluri de mâncare, toate de post: hribi cu usturoi, bob, sarmale, orez, piroște, grâu fiert, mere fierte, gogoși, mălai, prune uscate, cartofi, fasole. Scaunele aveau și găuri, în care se fixau furcile pentru tors în timpul lucrului, acestea se înfundau cu otavă, în ideea de a… astupa gurile rele din sat. După sărbă-tori, otava se dădea vitelor. Nici foarfecele nu scăpau; erau legate, pentru ca – zice tradiția – nimeni să nu vorbească de rău. În Ajunul Crăciunului toți ai casei țineau post negru și rugăciune până după apusul soarelui. Animalele se îngrijeau bine și primeau tainuri îmbelșugate. Gospodarul casei închidea toate porțile, crezând că așa va… lăcătui melița dușmanului. Găinile erau închise toată ziua, pentru ca uliul să nu le vadă tot anul. Gălețile, toate, trebuiau umplute cu apă, pentru ca, potrivit obiceiului, gospodarilor să le meargă din plin tot anul (informație orală, Starciuc Gheorghe, născut în 1933 și botezat la Șipotele Sucevei de preot Vasile Antimovici). În seara de Ajun, gospodinele așezau pe fereastră porții din cele douăsprezece feluri de mâncare, pentru a se înfrupta și morții. După ce preotul paroh binecuvântează bucatele, toți ai casei se așază în jurul mesei. Numai că, având în vedere că preotul ajungea mai târziu, din cauza risipirii gospodăriilor, poate a doua sau a treia zi, familia se așeza la masă mai repede. Înainte de a lua masa se spunea o rugăciune. După ce se ridicau de la masă, fata de măritat sau feciorul de însurat ieșeau în pragul casei și loveau lingurile și furculițele, producând un anume zgomot, iar din care parte răzbătea un lătrat de câine, de acolo trebuia să vină partenerul celei de măritat sau a celui de însurat (aspect verificat!). Vin colindătorii, pentru a ura familiei sănătate, ani mulți, belșug și copii în bătătură. Cei din colinda bisericească primeau colaci, slănină, cârnați, coaste de porc, pe care o persoană anume le îndesa într-un sac și, când sfârșeau cu umblatul prin sat, toate erau împărțite între colindători. Banii adunați la colindă, ca și acum, intrau în vistieria Bisericii. Colinda avea, de regulă, și scripcă, iar, după miezul nopții, în casele cu fete de măritat se încingea hora, fie în casa mare, fie în tindă. De fapt, muzica tradițională cuprindea două viori: vioara I și a II-a. Colinda bisericească ținea până la Bobotează. Gospodarii pregăteau și dădeau preotului și dascălului un fuior de in sau din cânepă (Povismo); asta se întâmpla de Iordan, când fuiorul se punea pe crucea preotului. Mai apoi, fuiorul de in și cânepă a fost înlocuit cu prosoape confecționate de gospodina casei (informație orală, Starciuc Gheorghe).