Corneliu Tincu – o retrospectivă memorabilă

În ajunul sărbătorilor de Crăciun, pictorul și graficianul Corneliu Tincu a ținut să ne ofere, așa cum a făcut-o deseori pe parcursul întregii sale cariere, o substanțială selecție în care a inclus operele redutabile elaborate în timp.

 

În acest fel, numerosul și fidelul său public a avut șansa de a urmări într-un crescendo valoric convingător potențialul său artistic, axat pe ideea unui veritabil exercițiu de admirație față de darurile naturii și ale oamenilor Bucovinei. Exponențială în raport cu stadiul înalt atins de artist, expoziția de la Muzeul din Gura Humorului invită la meditație, la reevaluarea pe criterii estetice a unui mod de a privi și exprima frumusețea locurilor și a oamenilor cu care a avut permanent colocvii plasate sub semnul introspecției și al bucuriei dialogului cu realul tratat cu mijloacele talentului, fanteziei și rigorilor breslei. Format în cadrul atât de prestigioasei școli ieșene de pictură, alături de Maestrul Adrian Podoleanu pe care-l evocă permanent ca pe un veritabil mentor spiritual, Corneliu Tincu și-a desăvârșit cultura plastică la București. Această permanentă deschidere față de înaltele standarde profesionale face ca cei șaptezeci de ani împliniți acum să-l afle în intimitatea atelierului zugrăvind ca marii muraliști de altădată noi și noi opere. Multe dintre ele beneficiind acum de maturitatea unui creator sensibil și inspirat, tenace în pofida încercărilor bolii, artistul fiind plămădit din materia rară a harului. Vernisajul a fost el însuși un spectacol strălucit al artelor frumoase, al decenței și valorii, Corneliu Tincu prezentându-se în fața publicului cu o bonetă de artist din vremurile lui Velasquez. Tabloul însă nu putea ascunde suferințe asumate, o demnitate de creator care a făcut din pictură o formă de smerenie și de credință. Autoportretele lui, deosebit de reușite, marchează însă pe lângă bucuria de a picta și pe aceea de a oferi oamenilor opere ce vor dăinui în memoria noastră și se vor înveșnici în lumea minunată a Muzeului de Artă. Acest racord simbolic cu vremurile înalt spirituale ale secolului al XVII-lea îl asociază cu cei care făceau ca expresia artistică să treacă din timp în durată. Cariera sa, devoțiunea față de artă, talentul pedagogic de a forma discipoli atrași de poezia realelor l-au recomandat ca pe un creator și pedagog capabil să modeleze artiști, dar și caractere. Spațiul Bucovinei pe care și l-a asumat ca pe un al doilea loc al nașterii sale ca artist deplin, i-a permis o permanentă și afectivă identificare cu lecția marilor muraliști care, înainte cu secole, ne-au înveșnicit în credința strămoșilor noștri. Dacă Bucovina este, dincolo de darurile naturii, mai frumoasă estetic și spiritual se datorează și felului său original de a privi și exprima o minune. Fiecare nouă operă de pe șevalet nu era altceva decât fiorul unei confesiuni în spațiul generos în semne și simboluri al locului devenit topos și o formă a spiritului de a omagia darurile vaste ale naturii. S-a dăruit, de fapt, pe el însuși, cu credința că numai astfel poate comunica ceva profund despre sine, despre meandrele sufletului său, ca o confesiune dramatică și de o subtilă sinceritate. Zecile de opere din retrospectiva humoreană, palpitul privitorilor, emoția pictorului au convins că avem a face cu un făuritor de bunuri simbolice ce vor dura la scara timpului. Pastelurile sale vizează modelul absolut al lui Luchian și cred că pictorul poate exclama asemenea lui că locurile din fața lui îl iubesc… Această capacitate de a exprima empatic este și cheia popularității artei sale, operă descifrabilă și de un om simplu, dar și de un rafinat cunoscător sau colecționar. În peisajul montan sau în cel din sfera acvaticului, compozițiile cu peisaje bine articulate fac ca naturile statice, cu flori sau obiecte, să onoreze interiorul oricărei case sau vile, după caz. Am afirmat la vernisaj, urmărind conturele trasate cu pastă abundentă sau fire de sfoară care să ghideze pe margini distribuția pastei colorate, că ele pot asigura racordurile arhitecturii spațiului naturii cu acelea ale propriei sale ființe. Naturile statice, fermecătoare prin motiv, sunt elocvente prin expresie. O expresie a armoniei universale adusă la suprafață prin sentiment și generozitate. Naturile statice cu flori, remarcabile prin onestitatea unui admirator al vegetalului izbucnesc uneori asemenea unor focuri bengale. Totul la el este, de fapt, o închinare în fața miracolului Luminii ca element primordial al picturii. O confesiune făcută publică după ce culorile devoalează bucuria omului de a fi creația divinității. Corneliu Tincu – un Maestru discret, dăruit, moral, un Om de excepție. Iată – vom spune – un artist care nu ezită să facă încă planuri pentru azi și mâine. A-i fi mereu aproape este, pentru fiecare, o datorie pe care trebuie să ne-o asumăm cu înțelepciunea celor care cred cu adevărat că prin sacrificiu de sine te poți întâlni cu miracolele eterne ale artei…