Artele vizuale, sub semnul dialogismului authentic

Bucuria reală pe care am trăit-o, la mijlocul acestui octombrie rece, vernisând, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava, expoziția de pictură, grafică și tapiserie a artistelor sucevene Georgeta Gheorghiu și Eugenia Goraș, mi-a fost determinată, trebuie să recunosc de la început, de faptul că evenimentul a creat nu numai o stare de emulație specifică unui astfel de moment, ci și o senzație autentică de dialogism.

 

Aceasta, deoarece comunicării vizuale firești – aceea dintre autoare și propriile opere, pe de o parte, respectiv dintre autoare și public – i s-a adăugat o formă de dialog spiritual aparte între cele două eroine, Georgeta Gheorghiu și Eugenia Goraș. Prietene vechi, creatoare ce nu au ezitat nici înainte să își expună împreună pe simezele sucevene rodul procesului artistic, cele două doamne și-au afișat, de această dată, nu doar afecțiunea și admirația reciproce, dar și afinitățile (s)elective comune. Oricâte diferențe ar exista între cele două tipuri de sensibilitate creatoare, acest gen de afinități le situează, în fapt, pe cele două în aceeași familie spirituală, a artiștilor care trăiesc în fața motivului plastic o emoție profundă, dublată de o reflexivitate dintre cele mai grave. O dovedește, între altele, maturitatea lucrărilor expuse – maturitate ce se află în raport nu neapărat cu vârsta biologică și creatoare a celor două pictorițe sucevene, ci cu reflecția asupra valențelor moderne și postmoderne ale propriilor creații, apoi cu meditația asupra raporturilor dintre acestea din urmă și cuceririle artei moderne europene. Lucrări precum „Strălucire”, „Toamnă”, „Dealuri” și „Structură vegetală”, ale Georgetei Gheorghiu, respectiv „Bolta” și „Culorile toamnei”, ale Eugeniei Goraș, sunt o dovadă a faptului că artiștii români, în speță moldoveni, pot foarte bine dialoga cu operele și formulele de sugestie impresioniste, expresioniste, suprarealiste, abstracte sau fauve, fără să resimtă greutatea marilor modele. Altfel, dincolo de aceste convergențe ideatice sau tematice între cele două artiste (le-am adăugat, la fața locului, similitudini neașteptate, precum tentația de a prelucra artistic vectorul tematic al revelației și simbolurile evadării spiritului din trup: „Fluturele”, în cazul Eugeniei Goraș, respectiv pasărea, poziționată în prim-planul lucrării „Zeități antice egiptene”, a Georgetei Gheorghiu), această ultimă expoziție comună le ilustrează și diferențele de abordare a fenomenului artistic. Georgeta Gheorghiu, ființă solară, înclinată spre cultivarea armoniilor calde, ce conferă luminozitate pânzelor, expune atât picturi în ulei, culori de apă sau pasteluri, cât și grafică pe calculator. Primul tip de lucrări, cel pe care l-a exersat de-a lungul întregii sale opere, reține prin serii de reverii solitare pândite de o nostalgie difuză, repede înlăturată, în numele unui ideal de armonie în care, fără îndoială, artista crede cu ardoare. Cel de-al doilea tip este rodul unei raportări interesante la una dintre cele mai noi abordări artistice, prin asimilarea ofertei grafice propuse de calculatorul care a fost perceput o perioadă îndelungată drept unul dintre concurenții neloiali ai plasticii și, prin extensie, ai vizualului autentic. Interesul provine în special din faptul că întreaga serie de lucrări de grafică pe calculator pare dedicată, oarecum neașteptat, tocmai revelației sacre; în „Ipostaze”, „Metamorfoză”, „Supliciu” sau „De veghe”, Georgeta Gheorghiu transmite în fapt un mesaj cât se poate de optimist, acordând atenție impulsului metamorfotic, pe care ființa postmodernă, aparent pervertită (inclusiv de monștrii tehnicii autarhice) încă îl mai posedă, în adâncurile ei abisale. Cealaltă artistă, Eugenia Goraș, expune la rândul ei atât lucrări de pictură în care-și păstrează stilul și modalitatea de lucru consacrate în pânze mai vechi („Bolta”, „Culorile toamnei”, „Fluture, floare”), cât și o serie inedită de patru tapiserii, realizate la războiul de țesut vertical, în tehnica haute lisse. Aceste ultime lucrări de mari dimensiuni sunt, cu siguranță, dovezi certe de migală în execuție și de interes pentru detaliul revelator, înnobilator. Atrăgătoare și prin cromatică ori țesătura aparte a liniilor, tapiseria Eugeniei Goraș impresionează în special prin modalitatea în care forme ambigue, prin urmare susceptibile de polivalență în sensul semnificațiilor, se înlănțuie într-o compoziție alambicată, dar spectaculoasă ca impact. Preferata mea rămâne, din această perspectivă, „Explozia” de noduri și semne în care dinamica graduală a tensiunii artistice este absolut remarcabilă. În totul, o comuniune artistică autentică, la a cărei reușită a contribuit, indiscutabil, și Lucia Pușcașu, președinta Filialei Suceava a Uniunii Artiștilor Plastici, spirit afin celor două, atent în aprecieri și generos în gesturi. Prezența și discursul ei concis au dat un plus de consistență unei manifestări pluridisciplinare – încheiată, de altfel, cu un recital de muzică veche, susținut la lăută de Cristi Lazăr – pe care publicul numeros a onorat-o pe merit, prin reacțiile cele mai calde. EMANUELA ILIE