Firește, cei mai mulți părinți (eventual, după depășirea – sau nu! – a unor crize în familie mai mici sau mai mari) vor fi obligați să recurgă la variantele cele mai ieftine (și mai terne), deși cele colorate, lucitoare, ademenind și prin chemările a tot felul de personaje le rânjesc mai departe din rafturi (unele, și prin cât de chicioase sunt!), deopotrivă, copiilor (mai ales lor!) și părinților, și bunicilor. Pe mine n-o să mă ai, pe mine n-o să mai ai, poate, niciodată! Și vine grădinița, și vine școala, iar alături vor fi obligate să șadă ghiozdanele cele scumpe, alături de ghiozdanele cele ieftine, așa cum vor ședea copilașii cei scumpi, alături de copilașii cei ieftini. Estimp, în grădinițe se vor introduce, după cum știți, păpușele cu handicap. Păpușele care vor spune ceva, dar care nu vor reuși a spune totul. Nu vor spune, de pildă, că dincolo de fața asimetrică, de privirea rătăcită, atunci când sunt din carne, ele se pot zgâria și pot mușca, se pot comporta în așa fel, din nefericire, încât nici cei mai mulți dintre adulți nu pot pricepe. Așa că mai e loc de intenții și practici sublime, ce vin să decoreze ideile noastre despre o lume ideală. De ce nu și păpuși înstrăinate de părinții-păpuși pe care sforarii i-au gonit departe de case, de ce nu și păpuși cu hăinuțe cârpite, de ce nu și păpuși cu burticile goale, de ce nu? Bye-bye, Kitty! Poate că nu ne vom întâlni niciodată.
Chiar și ieri am primit încă o ofertă, foarte atractivă la prima vedere, de rechizite școlare. Mai întâi, cu ghiozdane „pentru toate buzunarele”. Cele mai ieftine costând cam cât 10% din leafa minimă pe economie, iar cele mai scumpe, cât jumătate dintr-o astfel de leafă: ghiozdane „Hello Kitty”, în variante negru și roz; durabile, încăpătoare și… cu multe buzunare. Un stilou „personalizat” Michael Jackson (artist care, după ce în ultimii ani de viață i se făcuse o publicitate de… spaima copiilor, acum este pus în vânzare în toate felurile) poate costa chiar și cât o treime din leafa minimă. Etc.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii