DIICOT, bătut la Curte de prevederile CEDO

Curtea de Apel Suceava a redactat motivările celor 12 hotărâri de vinerea trecută, prin care i-a pus în libertate, sub rezerva interdicției părăsirii localității de domiciliu, in corpore, pe cei introduși după gratii, la propunerea DIICOT Suceava, pe 31 iulie a.c.: Paul Iova, zis Ion Petrișor, fiul acestuia, Fănel Iova, zis Gigi, de 28 de ani, ambii din București, Vasile Titi Ieremciuc, de 47 de ani, din Bălcăuți, Adrian Militaru, de 47 de ani, din București.
 

Din grup mai fac parte Adrian Arcadie Isopescu, de 33 de ani, din Vicovu de Sus, și Sorin Ioan Parasca, de 41 de ani, din Vicovu de Sus, Constantin Nuțu, alias Copilu’, de 39 de ani, din Vicovu de Sus (unul dintre „germaniștii” periculoși, extrădat în 2007 în Germania pentru acuzații de sechestrare de persoane și jaf armat), George Tărâță, de 38 de ani, zis Cușu, din Vicovu de Jos (arestat în 2007, la Suceava, într-un dosar de contrabandă cu țigări cu 14 inculpați), Liviu Ghiocel Zabavschi, de 42 de ani, din Suceava, și Paul Roman, de 43 de ani, din București, precum și pe cei arestați pe 24 august, frații Ionel și Mihai Vicovanu, de 32 și, respectiv, 39 de ani, din Dolhasca și, respectiv, Fălticeni. 2-1 Instanța, formată din 3 judecători – Veta Nechifor, președinte, Iulius Cezar Dumitrescu și Laurențiu Marius Hetriuc –, a decis cu o majoritate de 2-1 punerea în libertate a inculpaților. Opinie separată a făcut judecătorul Hetriuc, fost procuror. Potrivit legii procedural-penale, arestarea preventivă a unei persoane poate fi dispusă dacă există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat și numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: pedeapsa închisorii acelei fapte să fie mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Faptele de care sunt acuzați inculpații – complicitate la contrabandă și constituire/aderare la un grup infracțional organizat – se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, așa că în sarcina procurorilor DIICOT Suceava rămânea, pe lângă arătarea indiciilor și a probelor temeinice că inculpații au săvârșit faptele, evidențierea pericolului concret pe care ordinea publică îl putea resimți prin lăsarea lor în libertate. Ceea ce nu s-a întâmplat. „Detenția persoanei este o măsură atât de gravă încât este justificată numai în ultimă instanță, atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost analizate” Iată ce spune instanța de control în cazul lui Paul Iova, prezumtivul lider al prezumtivei grupări infracționale, în sarcina căruia procurorii au reținut comiterea a 28 de acte materiale: “Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza în conformitate cu dispozițiile art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele: Potrivit art. 155 alin. 1 C.proc.pen., arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, iar potrivit art. 139 alin. 1 C.proc.pen., măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii. Totodată, potrivit art. 5 paragraful 3 din Convenția europeană a drepturilor omului, autoritățile sunt obligate să ia în considerare posibilitatea luării unor măsuri alternative pentru a asigura prezentarea acuzatului la proces, precum eliberarea pe cauțiune, interdicția de a părăsi țara sau orașul, ori alte măsuri prevăzute de legislația internă, refuzul automat al unei astfel de solicitări fiind incompatibil cu cerințele Convenției. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, o astfel de eliberare poate fi refuzată de unul din următoarele patru motive: riscul ca acuzatul să nu se prezinte la proces; riscul ca în cazul eliberării acuzatul să încerce să împiedice desfășurarea procesului sau să comită alte infracțiuni și riscul ca lăsarea acestuia în libertate să tulbure liniștea publică. Conform art. 11 alin. 1, 2 din Constituție, statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, iar tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Articolul 21 din Constituție prevede că dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte și dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile. Așadar, prevederile constituționale amintite instituie forța constituțională, cu unele nuanțări ce exced prezentei cauze, și supralegislativă a tratatelor internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte precum și aplicabilitatea lor directă în dreptul intern. Prin prisma reglementărilor amintite, interpretate conform Convenției, instanței de judecată învestite cu o propunere de luare sau de prelungire a măsurii arestării preventive îi revine obligația de a lua în calcul și variantele alternative prevăzute de lege, respectiv măsurile preventive restrictive și nu privative de libertate. De altfel, o astfel de soluție rezultă și din interpretarea a fortiori a reglementării prezente, instanța învestită cu propunerea de prelungire putând dispune și revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, după cum temeiurile ce au stat la baza luării acesteia subzistă, s-au schimbat ori au încetat. În cauza de față, fără a face o analiză aprofundată a materialului probatoriu administrat, ci doar „o pipăire” a fondului cauzei, se poate observa faptul că există indicii temeinice privind cel puțin o parte din actele materiale ale infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003 și art. 26 C. pen. rap. la art. 270 alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., precum: interceptările telefonice, fotografiile și înregistrările video existente la dosarul de urmărire penală, analizate și expuse mai amănunțit în hotărârea primei instanțe, prin care s-a dispus prelungirea măsurii, precum și în hotărârile inițiale, de luare a măsurii arestării preventive și de respingere a recursului. Prima instanță a reținut că și condițiile impuse de prevederile art. 148 alin. 1 lit. f C.proc.pen., legea prevăzând pentru infracțiunile de care inculpatul este acuzat închisoarea mai mare de patru ani – de la 5 la 15 ani. Prin hotărârea primei instanțe de luare a măsurii, dar și prin hotărârea la propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive s-a mai reținut că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, date fiind elemente precum limitele de pedeapsă ridicate prevăzute de textele legale incriminatoare, numărul actelor materiale cu privire la a căror săvârșire s-a reținut că există indicii temeinice, participarea mai multor persoane la activitatea infracțională reținută, paguba ce s-a adus bugetului de stat prin neplata taxelor și impozitelor corespunzătoare importului și comerțului cu produsele ce au făcut obiectul contrabandei. Curtea reține că, în momentul de față, deși dosarul se află în continuare în faza de urmărire penală, de la luarea măsurii a trecut o perioadă de timp ce a dus la diminuarea pericolului pentru ordinea publică ce ar rezulta din punerea inculpatului în libertate, iar măsura privativă de libertate a arestării preventive se impune a fi înlocuită cu o măsură preventivă mai ușoară, restrictivă de libertate, obligarea de a nu părăsi localitatea. Pentru a se dispune astfel, se are în vedere faptul că măsura arestării preventive nu mai este una proporțională cu scopurile urmărite, măsura obligării de a nu părăsi localitatea fiind una suficientă pentru a asigura o bună desfășurare a urmăririi penale și, eventual, a judecății, neinfluențarea probatoriului și împiedicarea sustragerii de la desfășurarea cauzei, obligațiile im-puse inculpatului, conform art. 145 alin. 1/1 și 1/2 C.proc.pen., fiind utile și suficiente în aceste sens. În concluzie, punând în balanță dreptul inculpatului la libertate individuală și necesitatea protecției ordinii publice împotriva pericolului concret ce ar rezulta din punerea sa în libertate, acest drept al acestuia are un caracter preponderent, dat fiind faptul că dreptul la libertate și siguranță este un drept fundamental al omului, de care acesta poate fi privat doar în condiții excepționale, regula constituind-o cercetarea în stare de libertate, și doar excepțional în stare de arest. În acest sens, se poate proceda la privarea inculpatului de dreptul său la libertate și siguranță doar în cazul în care o astfel de măsură este indispensabilă, situație ce nu mai există în cauza de față, pentru motivele arătate. Totodată, la înlocuirea măsurii arestării preventive se au în vedere argumentele referitoare la lipsa antecedentelor penale, înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea este aptă să asigure o bună desfășurare a anchetei, orice încălcare a măsurii sau a obligațiilor impuse pe durata acesteia putând duce la luarea măsurii arestării, conform art. 148 alin. 1 lit. a/1 C.proc.pen., aplicabil în mod automat în cazul neconformării inculpatului la obligațiile impuse. În acest sens s-a pronunțat și Curtea europeană, în numeroase cauze (Mc Kay vs. Marea Britanie, Vrencev vs. Serbia, Ambruszkiewicz vs. Polonia, Ladent vs. Polonia etc.), arătând că nu este suficient doar ca privarea de libertate să fie executată conform legii naționale, ci trebuie să fie și necesară în circumstanțele specifice ale cauzei. Detenția persoanei este o măsură atât de gravă încât este justificată numai în ultimă instanță, atunci când alte măsuri, mai puțin severe, au fost analizate și s-a considerat că nu sunt suficiente pentru a proteja interesul public sau cel individual, iar magistratul care procedează la controlul automat al regularității privării de libertate și a existenței unui motiv de detenție ar trebui să aibă competența de a examina chestiunea privind luarea unei măsuri alternative”. Opinie separată Iată și opinia separată, în integralitatea ei, a judecătorului Hetriuc: „Consider că soluția ce s-ar fi impus în cauză este cea de respingere ca nefondat a recursului declarat de către inculpatul Iova Paul, împotriva încheierii nr. 109PA din 24.08.2010 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr. 8778/86/2010 și de obligare a recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în recurs. În mod corect a reținut instanța de fond că, în ceea ce-l privește pe inculpatul Iova Paul, sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 155 alin. 1 Cod de procedură penală rap. la art. 143 alin. 1 Cod procedură penală și art. 148 al. 1 lit. f Cod procedură penală. Conform art. 155 alin. 1 Cod de procedură penală, „arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate”. Consider că temeiurile ce au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a acestui inculpat. Conform art. 143 alin. 1 Cod procedură penală măsura arestării preventive a inculpaților poate fi luată „dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală”. În speță, din mijloacele de probă administrate (respectiv, procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, procesele-verbale de filaj cu planșele foto anexă, procesele-verbale de percheziție, declarațiile persoanelor audiate în cauză, rapoartele de constatare tehnico-științifică dactiloscopică și înscrisurile depuse la dosar) rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul Iova Paul a săvârșit infracțiunile prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 și de art. 26 Cod penal rap. la art. 270 alin. 1 rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006. Conform art. 148 al. 1 lit. f Cod procedură penală, inculpatul poate fi arestat dacă „a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”. În speță, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului Iova Paul sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv cu închisoarea de la 5 la 15 ani. Considerăm de asemenea că în cauză există probe că lăsarea în libertate a acestui recurent inculpat prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Apreciem că probele din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică sunt cele administrate până în prezent, pe baza cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. În lipsa unor criterii legale, pericolul concret pentru ordinea publică poate fi dedus fie dintr-un pericol social concret deosebit de ridicat al faptei, fie din circumstanțele personale ale inculpatului. În speță, având în vedere organizarea deosebită a activității infracționale a grupării criminale din care făcea parte și inculpatul (ce rezultă din numărul mare de persoane implicate și din logistica folosită – foarte multe mașini folosite, multe telefoane și cartele SIM pentru a se îngreuna eventuale interceptări, stații de emisie recepție, sume mari de bani etc.), contextul economic și social actual în care se presupune că au fost săvârșite faptele amintite (criza economică și necesitatea asigurării securității frontierei UE cu Ucraina și Moldova înaintea aderării la spațiul Schengen), recrudescența în zonă a unor fapte similare, numărul mare de acte materiale, de acte de livrare de țigări de contrabandă, modul concret în care inculpatul a acționat (acesta fiind de altfel liderul grupării infracționale), sentimentul de indignare pe care, activitatea ilegală în care a fost implicat și inculpatul, l-a trezit în rândul comunității, denotă un grad de pericol social concret deosebit al faptelor săvârșite (ce excede pericolului social concret al unor fapte similare). Sub același aspect, Curtea are în vedere și faptul că, din discuțiile telefonice interceptate ale inculpatului cu ceilalți membri ai grupării infracționale, Iova Paul a vădit un profund dispreț față de instituțiile statului și normele de conviețuire socială (cele mai relevante discuții în acest sens fiind discuțiile cu inculpatul Ieremciuc Titi Vasile). Prin urmare, temeiurile care au stat la baza luării măsurii inițiale subzistând, se impunea privarea de libertate a inculpatului Iova Paul pentru încă o perioadă de 30 de zile. Mai mult, măsura arestării preventive a inculpatului Iova Paul se impunea a fi prelungită deoarece din dosarul cauzei rezultă că lăsat în libertate acesta ar avea interes să influențeze pe celelalte persoane din cauza de față implicate în activități de contrabandă cu țigări de proveniență extracomunitară, pentru a-și înlătura ori minimiza răspunderea penală (sub acest aspect trebuie avut în vedere mai întâi faptul că inculpatul nu a dat încă nicio declarație în cauză pentru a-și prezenta varianta sa cu privire la învinuirile ce i se aduc; de asemenea, mai trebuie avut în vedere și faptul că o parte din persoanele implicate nu sunt încă identificate de către anchetatori, urmărirea penală fiind la început; ori inculpatul ar avea interes să contacteze aceste persoane pentru a le influența)”. În loc de epilog… Citită de-a lungul, de-a latul, de la stânga la dreapta și invers ori pe diagonală, motivarea celei mai înalte în grad instanțe sucevene arată un singur lucru: libertatea unei persoane, oricât ar dori invers procurori care au în fișa postului ascultările telefonice și combaterea marilor infracțiuni cum ar fi terorismul cu țigări, e unul dintre fundamentele ordinii de drept și numai cazuri excepționale dau puterea unei instanțe să hotărască altfel. Iar, dacă n-o spun răspicat legile interne, o spune CEDO. Cu sau fără părere de rău, DIICOT Suceava a fost bătut la… Curte, de prevederile CEDO. De regulă, justiția pretinde probe. În cazul de față, probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pe care judecătoarea Nechifor le-a tot cerut procurorului, în ședința publică de vineri, fără rezultat. Cât despre indignări mai mult sau mai puțin profunde ale comunității, în zona de frontieră numai peștii din acvariile copiilor nu fac contrabandă cu țigări. Și lupii din pădure, care merg – pentru că au salarii europene – și le cumpără de la magazin. Cu 11 lei pachetul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: