„Să arzi mereu precum flacăra serafimică”

Îmi sună obsesiv în urechi (din ziua instalării sale) îndemnul părintelui nostru paroh Constantin Daniel Loluță, care, în puține cuvinte „de bun găsit”, ne-a mărturisit că s-a angajat în fața Sfintei Cruci și a altarului să fie „vierul acestei vii părăsite”.

 

Apelând la motivul parabolei biblice, părintele nostru ne-a învrednicit cu nădejdea biruinței întru Hristos. Că doar se știe, Biserica „Sf. Cuvioasa Parascheva” din Pleșești, precum și enoriașii săi, au trecut prin ceva ani de sminteală. Predecesorul părintelui Loluță (nu greșesc), un neavenit fără chemare și fără coarda sensibilă, a fost aproape un deceniu în dialog necordial cu satul, cu credincioșii, ceea ce a făcut numai rău pe linie duhovnicească. Mărturisesc cu responsabilitate că dumnealui, popa, semăna în toate leit chiar cu omologii săi hulpavi din „Amintiri(le) din copilărie” ale lui Creangă. Am suportat cu greu cerbicia bigotă a multora de aici cu privire la puterile miraculoase „ale fostului duhovnic” privind pedepsirea cu moarte a neamicilor săi. Știți de ce era în stare? Vă spun eu: ori de câte ori murea cineva, o spunea în gura mare: „am postit și am făcut rugăciune să-l ia… naiba că mă vorbea de rău”. Nu condamnați nivelul cultural al unor oameni în vâr-stă…; se întâmplă și la case mari. Pe noi însă, „curentul revenirii la ceea ce am fost cândva”, pe vremea lăudaților spre veșnică pomenire preoți precum V. Pleșoianu, Mircea Sfichi, Traian Sfrijan, Ion Grigore Nețoi, ne bucură duhovnicește că bunul Dumnezeu, prin ÎPS arhiepiscop Pimen, S-a îndurat să ne trimită un păstor, de fapt un salvator. SOS-urile noastre au fost auzite. Păstorul cel rău a fugit noaptea, precum furii, și credem că în graba sa din întuneric a confundat bunurile obștii bisericești cu ale sale. Păcat, popă hăi! Ne reținem să scotocim tot răul cuibărit până mai deunăzi în inimile neogoite ale enoriașilor bisericii noastre, rău întreținut din calcule meschine, în interes personal, de cel care ne-a vândut. Gândim la modul acesta întrucât știm să decelăm corect valorile, iar la ora aceasta ele, valorile, sunt covârșitoare ca număr și cantitate în biserica noastră strămoșească. Părintele Constantin Daniel Loluță, noul paroh al Bisericii „Cuvioasa Parascheva” din Pleșești, calcă pe urmele preoților dragi nouă precum Petru Irimescu, de la Rădășeni, Liviu Mihăilă de la Hreațca, Daniel Cojocaru de la Merești sau Radu Bota de la Buda (Râșca); și-atâția alții. Bun venit, părinte, în biserica noastră din Pleșești, unde am fost botezați, cununați și unde vom fi prohodiți! Parohia Pleșești e una foarte veche, de pe vremea primilor Mușatini. Prima biserică a fost construită odată cu satul după 1402, data atestării documentare a localității. Urmele acesteia s-au pierdut cu vremea, dar există rămășițele unui cimitir foarte vechi peste pârâul Racova. A doua biserică, „Buna Vestire”, a fost sfințită la 1774 de preotul Alexa. În anul 1913, a fost sfințită Biserica „Cuvioasa Parascheva” de ctitorul principal al acesteia, părintele Vasile Pleșoianu. Am prezentat acest succint demers istoric cu scopul de a aminti doar momente succesive din viața înaintașilor noștri; iar noi, urmașii lor, trebuie să ținem vie flacăra iubirii duhovnicești alături de părintele nostru Constantin Daniel Loluță. MIHAI NICHITA, Pleșești