Două riscuri

În limbajul filozofiei, a transcende (ca și „ruda” sa transcendent, opusul lui imanent) poate fi socotit un cuvânt de neocolit. În alte domenii, utilizarea lui conferă întregului context o notă de livresc. De altfel, ca neologism, deși este prezent în alte dicționare, lipsește din îndreptare și deabia ediția a doua (din 2005) a DOOM îl înregistrează.

 

Provine din fr. transcender sau din lat. transcendere, însemnând (conform NDULR) „1. (livr.) a trece dincolo de…, a se ridica deasupra cuiva sau a ceva; 2. (filoz.) a depăși domeniul cunoașterii raționale”. Nu însă pentru semantica lui abstractă și complexă, derivând din concepte filozofice îi dedicăm acest episod, ci pentru că unii dintre utilizatorii lui, deși persoane cultivate, riscă (și comit deseori), atunci când apelează la el, două tipuri de erori. Primul tip ține de statutul neologic al verbului și de apartenența lui la o listă de verbe care (încă) nu și-au creat forme de perfect și participiu. Cu toate că, asemenea lui a accede, de care ne-am ocupat recent, Gramatica limbii române a Academiei (ediția 2005) îi menționează lipsa acestor forme din paradigmă, destul de frecvent ele sunt inventate și utilizate în texte publicistice: „Obama a transcens capcanei unei campanii murdare” („România liberă”, 6 iunie 2008); „a transcens limitele existenței comune” („Adevărul literar și artistic”, 15 august 2007, p. 14). O a doua variantă de perfect compus (respectiv participiu) pe care unii au simțit nevoia să i-o creeze acestui verb este a / au transcendat („ceea ce nu poate fi transcendat”, „o prietenie care a transcendat amorul” – pe internet). Chiar dacă, acum, astfel de întrebuințări sunt nerecomandabile, norma literară s-ar putea să le accepte cândva. Cu al doilea tip de greșeli în folosirea acestui verb (dar și a cuvintelor înrudite cu el – substantive, adjective) este de așteptat ca niciodată norma să nu se împace. Este vorba de pierderea celui de-al doilea n din cuprinsul respectivelor unități lexicale: în loc de a transcende, transcendere, transcendent, transcendență, transcendental, transcendentalism – *a transcede (3700), *transcedere (2170), *transcedent (2230), *transcedență (875), *transcedental (2540), *transcedentalism (173) – am notat în paranteze numărul de atestări ale acestor variante pe internet, prin Google. Explicația dispariției unui n din aceste cuvinte – dincolo de cazurile izolate de greșeli de tastare – este destul de simplă: prezența în ele a încă unui sau a doi n a determinat eliminarea (prin disimilare consonantică) a celui de al doilea (sau a celui median). Principiul comodității s-a impus, astfel, încă o dată. Iată, în final, câteva citate în care apar asemenea forme eronate (văduvite de un n): „nevoia de a vizualiza abstractul și nevoia de a transcede vizibilul” („România literară” nr. 39/2005); „transcedere a umanului, (…)transcedere a romanului” („România literară” nr. 28/2000); „transcedând vechea idee de spațiu public” („Observator cultural” nr. 389, septembrie 2007); „a știut să transceadă particularul propriilor experiențe” („România literară” nr. 26/2006); „un episod foarte controversat, «Meditația transcedentală» („Evenimentul zilei”, 2 octombrie 2009); „iudaismul pledează pentru o transcedență întrupată” („România literară” nr. 41/1999).