De la Criuleni la Vatra Dornei

„Acasă la noi”

În perioada 17-24 iulie a.c., Asociațiunea pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA, înființată în 1861, la Sibiu, prin intermediul Despărțământului ASTRA „Mihail Kogălniceanu” Iași și prin persoana dnei Areta Moșu – președinte ASTRA Iași, s-a organizat cea de-a XIV-a ediție a Taberei de Cultură și Civilizație Românească „Acasă la noi” și la Vatra Dornei, ca și în alte 12 locuri din România și unul din Basarabia. Beneficiari au fost, printre mulți alții, și 13 copii de la Criuleni, Republica Moldova, membri ai Despărțământului ASTRA „Ioan Sîrbu” Criuleni, reprezentat de dna Lidia Frumosu, președinte ASTRA Criuleni.
 

Dna Areta Moșu, președinte ASTRA Iași, e născută în România, dar e cu sufletul și în Basarabia. Destinul istoric al neamului a făcut să se despartă părinții de copii, bunicii de nepoți. Astfel, dna Areta Moșu nu a reușit să-și vadă bunicii care au locuit în Basarabia, iar părinții nu au putut nici chiar să fie la înmormântarea celor care le-au dat viață. Sârma ghimpată de pe Prut a destrămat zeci de mii de familii române și poate și mai multe destine umane. Și dacă suntem de același neam, de același sânge, dacă suntem rezistenți la toate vitregiile istoriei, după zeci de ani renasc niște relații frumoase între generații de tineri de pe ambele maluri ale Prutului. Anul acesta, cei 13 copii de la Criuleni, însoțiți de profesoarele Tatiana Iațco și Viorica Lungu, au avut parte de o vacanță de vis la Vatra Dornei, una dintre bijuteriile României. În drum spre Vatra Dornei au avut onoarea să se întâlnească cu dna Areta Moșu care părea să-i umple de energie pozitivă, de suflu patriotic, de dragoste de țară, de neam, de dor de cei din Basarabia, de dor de cei din România. Nu se știe dacă e ceva mai frumos decât familia, familia mare, întreg neamul românesc, gata să înfrunte toate greutățile din lume pentru a fi grămăjoară, pentru a fi acasă. Noi, cei din Moldova (Basarabia) nu mai avem nici urcare la munte, nu mai avem nici ieșire la mare. E dureros faptul că venim în ospeție la munte, în ospeție la mare, acolo unde se vorbește aceeași limbă românească, dar nu mai este nici muntele al nostru și nu mai e nici marea a noastră. Itinerariul taberei a început la Iași, în Parcul Copou. Parcul Copou i-a impresionat plăcut pe copiii basarabeni, prin busturile scriitorilor cunoscuți și lor: Mihai Eminescu, Ion Creangă, C. Negruzzi etc. Teiul lui Eminescu a trezit în amintirile copiilor versurile poetului, iar pe aleile enigmatice ale parcului parcă mai răsunau pașii celor doi îndrăgostiți: Eminescu și Veronica Micle. Iașiul ne-a surprins cu bustul poetului Grigore Vieru și cu strada ce-i poartă numele. Vizita la Bojdeuca lui Creangă a făcut să-l simțim alături pe marele povestitor, datorită ghidului care povestea entuziasmat și plin de suflu românesc. Copiii de la Criuleni, dornici să asculte vorbire românească, s-au întâlnit cu cei de la Vatra Dornei, dornici, la rândul lor, să-i asculte pe cei care sunt de același neam cu ei. Școala cu Clasele I-VIII Nr. 4 Vatra Dornei a organizat și a susținut la nivel înalt întâlnirea tinerilor de pe ambele maluri ale Prutului. Clipa întâlnirii a lăsat să treacă emoții puternice prin inimile copiilor. Tinerii de la Criuleni au fost cazați în familiile elevilor, unde s-au simțit ca acasă, pentru că vorbesc aceeași limbă, au aceleași interese… Au fost curioși să se cunoască cu adevărat. Pe măsură ce timpul trecea, relațiile frumoase ale copiilor făceau să se creadă că se cunosc de o veșnicie. Activitățile desfășurate în tabără au fost coordonate și organizate de o echipă de profesioniști: Anica Facina, Adelina Chirilescu, Viorica Afloarei, Ancuta Voivod, Veronica Pop. Doamnele s-au străduit mult ca oaspeții să se simtă bine, ca la ei acasă, au proiectat un program vast, interesant și variat. Și pentru că toate se fac cu voia lui Dumnezeu, la 18 iulie a avut loc o întâlnire de suflet la Catedrala „Sf. Treime” din Vatra Dornei, unde preotul paroh Mihai Valică, doctor în teologie, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Iași, a ținut o predică pentru oaspeții de la Criuleni, i-a miruit pe ei și pe tot neamul românesc, după care a dăruit tuturor oaspeților câte o iconiță. În aceeași zi, drumeția cu telescaunul pe Dealul Negru i-a fascinat pe oaspeți, iar gazdelor le-a umplut sufletul de bucuria pe care o dăruiau acestora. De la înălțimea amețitor de frumoasă, a devenit clar că munții de la Vatra Dornei sunt cu adevărat bijuteriile României. Peisajele montane i-au încântat pe tineri cu frumusețea lor. Întâlnirea cu viceprimarul de Vatra Dornei, dl Mircea Rusu, în Sala Oglinzilor din primărie, a lăsat impresii frumoase, pentru că s-a vorbit frumos despre Vatra Dornei și despre ospitalitatea dornenilor, despre Moldova și despre Criuleni. E frumos că Vatra Dornei e înfrățită cu orașul Florești din Republica Moldova. Am întâlnit la Primăria Vatra Dornei și o basarabeancă de la Florești, dna Tatiana Ciuntu, care locuiește în Vatra Dornei și lucrează în administrația primăriei și care s-a bucurat nespus când a auzit că sosesc oaspeți de la ea de-acasă, a recunoscut că-i este dor de baștină, de Florești. Aici s-a menționat că și orașul Criuleni e înfrățit cu orașul Orăștie din România. Primăria Vatra Dornei a oferit tuturor oaspeților ghiduri turistice care prezintă municipiul și împrejurimile și a făcut o surpriză tuturor. La Casa de Cultură „Platon Pardău”, tinerii au vizionat expoziția de pictură, iar copiii dorneni au prezentat un program artistic care a plăcut mult spectatorilor. Vocea dorneanului Valentin Dranca a impresionat mult publicul. Vatra Dornei se poate mândri cu tinere talente. La Muzeul de Etnografie s-a organizat o întâlnire de suflet cu dra prof. Victoria Ostaficiuc, refugiată din nordul Bucovinei, care le-a povestit copiilor cu mare drag despre trecutul istoric al neamului românesc. În cadrul întâlnirii, trei copii de la Criuleni, membri ai ansamblului „Băștinașii”, au prezentat un program artistic de folclor din Moldova. Vocea Nicoletei Stavilă a încântat publicul, l-a umplut de drag și dor pentru ce avem mai frumos – muzica neamului românesc. Vocile celor trei talente de la Criuleni – Nicoleta Stavilă, Dumitru Grama și Ina Plămădeală – au răscolit și sufletele măicuțelor (una originară din Basarabia) și a preotului Cristian Agavriloaiei, care a organizat o vizită și masa de prânz la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Gheorghițeni, în apropiere de Vatra Dornei. Cântecul „Basarabia” interpretat de Nicoleta Stavilă și Ina Plămădeală a pătruns adânc în sufletele gazdelor și chiar l-au învățat și dornenii. Basarabenii au rămas plăcut surprinși de frumusețea locurilor vizitate: așa-zisul Castel „Dracula” din Pasul Tihuța, Muzeul de Istorie și Etnografie din Bistrița, reședința județului vecin cu județul Suceava; apoi mănăstirile Moldovița, Sucevița, Putna, Voroneț, Cetatea Sucevei, Muzeul de Istorie cu Sala Tronului. Au reușit să viziteze cele mai frumoase mănăstiri, locuri istorice care poartă amintirea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Putem afirma că am mers pe urmele lui Ștefan cel Mare, sunt locuri deosebite, pitorești, extraordinare, care au produs schimbări în viziunea asupra vieții, istoriei, asupra neamului românesc. Credem că nu există o dovadă mai frumoasă că suntem de același neam, vorbim aceeași limbă, avem aceiași strămoși și aceeași istorie. E dureros de greu să explici generației noi cum s-a făcut că s-a rupt o bucată din România Mare, de ce anume Basarabia, de ce ni s-au luat și scrisul și limba, de ce trebuie să demonstrăm o viață întreagă că suntem neam cu cei de dincolo de Prut, de ce Cernăuțiul lui Eminescu aparține străinilor, de ce atâta suferință asupra unui neam?! Suntem recunoscători și aducem mulțumiri dnei Areta Moșu, dnei Lidia Frumosu, Inspectoratului Școlar Județean Suceava, dnei Adelina Chirilescu, dnei Anica Facina, dnei Viorica Afloarei, dnei Ancuta Voivod și dnei Veronica Pop, care au facilitat organizarea și desfășurarea taberei. Suntem încântați de ospitalitatea familiilor care au cazat copiii de la Criuleni și ai căror copii sunt elevi la Școala cu Clasele I-VIII Nr. 4 Vatra Dornei, le mulțumim din suflet pentru bunătatea și grija cu care au tratat copiii basarabeni! Respectul nostru se îndreaptă și spre familiile care au susținut financiar desfășurarea taberei „Acasă la noi” la Vatra Dornei: familia Gheorghe Apetrii, familia Marius Bădulescu, familia Mitric-Obadă, familia Aurelian Cocoreanu și familia Valentin Stan. Sunt oameni cu sufletul mare. Între cei de la Criuleni și Vatra Dornei s-a stabilit un parteneriat. Sunt invitați dornenii la Criuleni, la tabăra de vară 2011, și sunt așteptați cu drag în Republica Moldova. Ne-am despărțit cu regret de Vatra Dornei, de oamenii ospitalieri de acolo, care s-au străduit să le organizeze o vacanță de vis copiilor de la Criuleni, care au făcut să se unească suflete românești de pe ambele maluri ale Prutului, astfel contribuind la prosperarea neamului românesc. VIORICA LUNGU, profesor de limba română, Liceul Teoretic „B. Dânga” Criuleni, Republica Moldova

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI