Primire la Casa de Pensii Suceava

„Ce mai vreți și voi ?”

Sincer să fiu, nici nu știu cu ce să încep să scriu, deoarece evenimentele zilnice se petrec în așa manieră că nici nouă, oamenilor de bună-credință, nu ne vine a crede. Așa că am să le iau în ordine cronologică pentru a nu le amesteca și a ieși un talmeș-balmeș.

 

Pe data de 27 ianuarie 2010, am mers la Casa de Pensii Suceava și am depus o cerere pentru a merge la tratament balnear, căci, în afară că sunt în vârstă, veteran de război, mai am și 5-6 operații, care nu-mi permit să fac băi la Herculane, Felix etc. Mi s-a recomandat Vatra Dornei, în luna iulie 2010. Pe data de 16 iunie 2010, împreună cu un alt veteran de război, Grigore Petru, tot din Rădășeni, am mers la Casa de Pensii să ne repartizeze biletele de tratament. Dar, surpriză, la toate ghișeele era liniște și pace. Am bătut la geamul de la biroul cu repartizarea biletelor, a deschis o doamnă nervoasă și a spus: „Nu sunt bilete. Poate prin septembrie, octombrie, dar mergeți sus, la conducere”. Noi, doi bătrâni bolnavi, am urcat cu greu scările până la… șefu’, în dreapta. Secretara ne-a arătat o ușă deschisă și un om care, deranjat că l-am întrerupt din savurarea unui sendviș, ne-a luat la unsprezece metri: „Ce mai vreți și voi? Nu sunt bilete și gata. Mai vreți ceva?” „Da”. „Ce?” „Păi, pe 27 ianuarie 2010, cu nr. de înregistrare 3.258, ni s-a repartizat bilet de tratament. Acuma de ce nu se respectă nr. de înregistrare?”
Unii (pe care nu pot să-i numesc), când s-au dus, imediat și-au luat biletele și ni le-au fluturat în față, luându-ne și peste picior cu vorbe pe care nu pot să le reproduc. Poate Dumneavoastră, de la „Crai nou”, reușiți să descurcați aceste anomalii, că noi suntem neputincioși.
Și după o călcătură rea la Casa de Pensii, am luat-o și noi, șontâc, șontâc, pe jos, până la clădirea în care a fost Centrul Militar, la Uniunea Veteranilor de Război. Acolo am fost primiți de un domn căpitan și de un șef de la veterani, care ne-a descrețit frunțile, căci, în semn de prețuire pentru calitatea noastră de veterani de război, ne-a înmânat câte o DIPLOMĂ DE ONOARE. Măcar atât!
Așteptăm vești mai bune; să dea Dumnezeu!
ION ILIE UNGUREANU și GRIGORE PETRU,
comuna Rădășeni

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI