Pensionarii mulțumesc

Cum iese din Poiana Stampei, călătorul descinde direct în Ardeal. În acel Ardeal despre care știm de când este lumea că totul e cam altfel: așezări bine întocmite, pământ lucrat cu răbdare, cumpătare în toate cele, răbdare, înțelepciune. Când dorim să invocăm ceva aflat deasupra alcătuirilor de pe la noi, trimitem gândul la Ardeal: ei, dacă ar fi la noi cum e pe-acolo…

 

Este posibil ca, „grăniceri” ai Bucovinei fiind pe cordonul cu Ardealul, cei din Poiana Stampei să fi împrumutat ceva din firea vecinilor de peste păduri și munți. Este adevărat că au încins război dur după revoluție pentru pădurile grănicerești, război ale cărui ecouri încă se resimt. Dar supărarea aceasta nu a estompat admirația secretă pentru ardeleni, astfel că, semeți precum aceia, cei din Poiana Stampei, supărați pe administrația din capitala județului, amenințau că vor cere alipirea comunei la județul vecin dinspre apus, Bistrița-Năsăud. Voiau să se vadă clar faptul că au mai multă încredere în onestitatea ardelenilor.
Firea așezată a acestor bucovineni dinspre Ardeal este probabil și cea care nu alege prea iute schimbarea, crezând mai mult în faptă decât în promisiuni: primarul lor se află deja la a treia legislatură. Vorba cronicarului: schimbarea stăpânilor…
Firea aceasta devine însă iute, când li se pare că lucrurile merg pe dos. O dovedește cererea de „alipire” la județul vecin din Ardeal. Dar și (tragem spuza pe turta noastră, se înțelege)… două misive venite prin poștă și, respectiv, prin e-mail pe adresa redacției noastre. Facem apel la ele într-un ton oarecum glumeț, în niciun caz însă târându-le derizoriu. Prima este o scrisoare semnată „un pensionar necăjit din zona de munte a Dornelor”. În plic un petic de hârtie, cu zece versuri culese la calculator, intitulate „Vai, săracii pensionari”: „Mamă, mamă, vin-afară/ Uite colo, sus, pe bloc/ Uite-o barză cum tot zboară./ Duce un copil în cioc.// Mama-i spune:/ – Dragul meu,/ Știi că mama nu te minte./ Ăla-i domnul președinte/ Duce-n cioc pe domnul Boc/ Să-și bată de oameni joc”. Și, tot de acolo, oficial, următorul text sosit prin e-mail: „Pensionarii din comuna Poiana Stampei mulțumesc Curții Constituționale a României pentru Decizia de a declara neconstituțională măsura Guvernului României de a micșora pensiile cu 15%. Primar, Elisei Todașcă”.
Gestul celor din Poiana Stampei este cu siguranță aplaudat de toți pensionarii.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI