Sportivii suceveni s-au întrecut în cadrul “Cupei de Vară”

La sfârșitul săptămânii trecute, în poligonul clubului “Comando” din Solca, s-a desfășurat “Cupa de Vară” la tir sportiv. La competiție au participat 28 de sportivi care s-au întrecut în proba de pușcă 50 metri culcat.
 

Cel mai mare punctaj a fost realizat de Laurențiu Andronic, pe locurile doi și trei în clasamentul final situându-se Andrei Paicu și, respectiv, Romulus Niță, toți trei de la clubul „Comando” Solca.
„Rezultatele obținute de sportivii noștri au fost destul de promițătoare în perspectiva Campionatului Național. Sperăm să ne descurcăm la fel de bine și la această competiție și să avem cât mai mulți sportivi pe podiumul de premiere”, a declarat antrenorul clubului „Comando” Solca, dar și al secției de tir sportiv a CSM Suceava, Ștefan Buiucliu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI