Un nou „pachet” de 17 blocuri cu 374 de apartamente ar putea obține finanțare anul acesta
Primăria Suceava a înaintat la București o listă cu 17 blocuri care ar urma să fie finanțate în cadrul Programului de creștere a eficienței energetice a locuințelor pe anul 2010. Anunțul a fost făcut ieri, de primarul Ion Lungu, care a declarat că vineri va fi prezent în Capitală, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, în încercarea de a obține fondurile necesare susținerii lucrărilor. Primarul spune că și-ar fi dorit să facă mai degrabă acest demers, întrucât regula este „primul venit, primul servit”, iar în condițiile actuale, de austeritate bugetară, competiția pentru atragerea banilor este foarte strânsă. Din păcate, procedura de la Suceava nu a putut fi declanșată mai vreme, anveloparea termică și recepționarea celor 16 imobile din programul pe anul 2009 având loc abia la finele săptămânii trecute.
„Cu chiu, cu vai, cu forcepsul, am scos-o la capăt cu reabilitarea termică a primelor 16 blocuri. Nu am putut promova o listă până când, pe 29 aprilie, am făcut recepția finală în cadrul programului pe anul trecut”, arată dl Lungu. Cele 17 blocuri cu 374 de apartamente din noul „pachet” au fost alese dintr-o listă de 40 care au deja studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici aprobați în Consiliul Local, în perioada următoare pe masa deliberativului urmând a ajunge documentația a încă 30 de imobile cu locuințe la comun. Parcursul este obligatoriu pentru promovarea dosarelor la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, prioritate având blocurile din centrul urbei, care, de altfel, au cea mai mare vechime și necesită intervenții de urgență. „Paradoxal este faptul că alte blocuri pentru care s-au făcut solicitări nu pot să intre în program din cauză că acestea nu au aprobați indicatorii tehnico-economici. Pe de altă parte, există și blocuri cu indicatorii deja stabiliți, însă asociațiile și proprietarii nu au semnat și actele adiționale prin care să confirme participarea la finanțare”, subliniază primarul Ion Lungu.
Lucrările includ, reamintim, izolarea termică a pereților exteriori, termoizolarea terasei și planșeului de la subsol, precum și înlocuirea tâmplăriei. Programul de anveloare termică este finanțat în proporție de 50% de la bugetul de stat, de 30% de la bugetul local și de 20% de la beneficiari.

























Comentarii