În județul Suceava, ieri

Grevă generală de o zi, în stil… gradual !

În aproape jumătate din școlile cu personalitate juridică din județ, liniștea din incinte a fost în funcție de gradul participării la greva generală de o zi, de ieri; adică totală și… parțială.
Deși liderii de sindicat au estimat o participare la grevă apropiată de sută la sută, potrivit datelor Inspectoratului Școlar Suceava 114 unități cu personalitate juridică au făcut grevă totală, în 58 a fost parțial grevă, iar în tot atâtea nu s-a făcut deloc. Totodată, numai în 5 licee s-a desfășurat ieri proba de competențe digitale, a precizat purtătoarea de cuvânt a inspectoratului, prof. Laurența Hacman.
Am vizitat ieri câteva unități școlare și am constatat același lucru: într-o școală coordonatoare cu 9 școlițe arondate era grevă generală, într-alta nu era grevă deloc, iar într-una erau în grevă dascălii neaflați în comisia de bacalaureat și cei care nu pregăteau elevi pentru diverse acțiuni.

 

La Școala coordonatoare “Haralambie Mihăescu” Udești, fostă SAM, în curte se făcea curățenia de primăvară. În interior, în biroul său, am găsit-o pe directoarea Maria Platon care avea în față, cu semnături, lista profesorilor care asigură “treimea” în școală, ca prezență. “În cele 9 unități arondate școlii coordonatoare nu sunt elevi în școală, doar sporadic mai sunt colegi la Reuseni, unde pregătesc elevi pentru concursul de matematică, și la Luncușoara, pentru concursul

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: